Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Şapte replici din filme, bune de pus pe gânduri

GALERIE
pr Constantin Sturzu
  • pr Constantin Sturzu
- +

Găsim pretutindeni prilej de reflecţie. În natură şi în creaţia umană. Mai ales în artă, în arta autentică. Inclusiv în cinematografie, a şaptea artă, cum mai este numită ea. 

Desigur, există şi multă sminteală în unele dintre filmele artistice de azi. Prea multă violenţă, prea multă sexualitate. Ca să nu mai vorbim despre doza din ce în ce mai toxică de corectitudine politică impusă de finanţatori. Dar încă mai putem găsi şi filme din care se poate învăţa câte ceva. Unele au chiar valenţe terapeutice. Spre exemplu, unui om disperat, nemulţumit de viaţa lui sau în pragul sinuciderii îi putem recomanda "Viaţa e minunată", un film din 1946. Cei care-şi închipuie că există soluţii omeneşti pentru a crea o societate perfectă sau măcar una în care toţi să trăiască în armonie pot viziona pelicule ce ne arată că un astfel de viitor nu poate fi decât distopic - cum ar fi "Divergent" (2014). Cine se roagă să "sară" în viaţă peste orice fel de moment dificil, rămânând doar cu clipele fericite, are ce învăţa din pelicula "Click" (2006). Şi exemplele pot continua.

Întrucât ştiu ce impact considerabil au filmele artistice, obişnuiesc să le vizionez pe acelea care-mi pot fi de folos pentru a înţelege ceva din mentalitatea omului de astăzi, dar şi pentru a extrage din ele exemple ce pot fi utilizate în discuţii sau chiar în predici. De altfel, la un moment dat am făcut o selecţie de zece secvenţe din diferite producţii cinematografice pe care le-am folosit ca punct de plecare în conferinţe pe teme creştine. Să vedeţi cum se poate pleca de la "Matrix" (1999), pentru a ajunge la recomandările Părinţilor filocalici!

În rubrica de faţă m-am gândit să vă ofer şapte replici de film numai bune de comentat. Sper să vă fie de folos. În orice caz, sunt convins că măcar unele vă vor intriga.

***

Cardinalul Lamberto (interpretat de Raf Vallone), adresându-se lui Don Michael Corleone (Al Pacino), în filmul "Naşul" (III) (1990): "Uită-te la piatra asta. A stat multă vreme în apă, dar apa n-a pătruns în ea. (sparge piatra în două şi-i arată interiorul) Uite, e perfect uscată. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu europenii. Timp de secole au fost înconjuraţi de creştinism, dar Hristos nu a pătruns. Hristos nu sălăşluieşte întru ei".

***

Mr. Cobb (interpretat de Leonardo DiCaprio) în filmul "Inception" (2010): "Care e cel mai rezistent parazit? O bacterie? Un virus? Un vierme intestinal?... O idee! Rezistentă. Foarte contagioasă. Odată ce o idee pune stăpânire pe creier, e aproape imposibil de eradicat. O idee complet formată, complet înţeleasă, rămâne acolo. Acolo, undeva".

***

John Bridger (interpretat de Donald Sutherland) în filmul "The Italian Job" (2003): "Încrede-te în toţi, dar nu te încrede în diavolul din ei".

***

Personajul Black (interpretat de Samuel L. Jackson) în filmul "The Sunset Limited" (2011): "Credinţa nu e ca necredinţa. Dacă eşti un credincios, trebuie să ajungi într-un final la fântâna credinţei şi apoi nu mai trebuie să cauţi mai departe. Nu mai ai unde. Dar necredinciosul are o problemă. E pus pe dezlegarea misterelor lumii. Dar orice lucru pe care-l cataloghează ca nefiind adevărat lasă două noi lucruri în urmă (sau ridică două noi probleme, n.m.)".

***

Norris Anderson (interpretat de Gavin MacLeod) în filmul "Time Changer" (2002): "Domnilor, vă rog, ascultaţi-mă! Satana nu este împotriva moralei. El este împotriva lui Iisus Hristos. Un om poate avea un comportament moral toata viaţa şi să meargă în iad după ce va muri. De Iisus Hristos avem nevoie cu toţii şi diavolul ştie asta mai bine ca noi toţi. Scopul Satanei este să-L despartă pe Iisus Hristos de poruncile Lui. Când vom face asta, oamenii se vor amăgi cu credinţa că, dacă duc o viaţă morală, vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu şi vor ajunge în Rai. (...) În cazul copilului căruia îi spun să nu fure... Dacă nu pot să-i spun că această poruncă e de la Domnul... mai bine să nu-i spun nimic şi să-l las să fure. Atunci, poate, într-o zi, va simţi nevoia unui Mântuitor".

***

Elizabeth Jordan (interpretată de Priscilla C. Shirer) în filmul "War Room" (2015): "Câteodată mă lupt cu Dumnezeu. Dar nu ar trebui, pentru că El întotdeauna câştigă. Deci, ştii, mă rog Domnului ca El să lupte pentru mine, căci m-am săturat să tot pierd. Dar nu împotriva lui Dumnezeu. Trebuie să pierd împotriva Domnului. M-am săturat să tot pierd în alte domenii unde doar mă lupt, dar continui să pierd de fiecare dată. Este epuizant. Deci învăţ cum să nu lupt împotriva Lui, ci cum să-L las pe El să lupte pentru mine, astfel încât toată lumea să câştige".

***

Părintele Anatolie (interpretat de Piotr Mamonov) în filmul "Ostrovul" (2006): "Virtuţi? Virtuţile mele miros rău înaintea Domnului. (...) Mă întreb, de ce eu? De ce m-a ales Dumnezeu să îi călăuzesc pe fraţi ? Ar trebui să fiu spânzurat pentru păcatele mele. În loc de asta, ei au făcut din mine aproape un sfânt. Ce e sfânt în mine? Nu este pace în inima mea".

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri