Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Facultatea de Inginerie Chimică de la Politehnica ieşeană organizează o şcoală de vară la care sunt aşteptaţi 150 de elevi din clasele terminale de liceu, elevi care provin din familii cu situaţii financiare precare. Şcoala de vară se va desfăşura în perioada 30 iunie - 14 iulie 2019, Universitatea Tehnică urmând să ofere cazare şi masă.
La Şcoala de vară „Reacţionează Chimic cu Mediul de la TUIASI“ - RCM TUIASI, parte a Schemei de Granturi pentru Universităţi, finanţată prin Proiectul privind învăţământul secundar (ROSE), elevii vor putea vedea, timp de 14 zile, cum se desfăşoară activitatea unui student de la Politehnica ieşeană, dar vor beneficia şi de prezentarea ofertei educaţionale a facilităţilor, vor participa la cursuri şi ateliere, dar şi al activităţi de consiliere şi orientare în carieră. Proiectul de vară se va desfăşura pe parcursul a trei ani, în perioada 2019 – 2021. Elevii care se pot înscrie la această activitate trebuie să fie elevi ai unuia dintre liceele eligibile în cadrul Poiectului ROSE, să fi absolvit cel puţin de clasa a IX-a şi să aibă acordul unuia dintre părinţi sau al tutorelui legal. În weekend, participanţii vor participa la diferite activităţi culturale.
Cuvinte cheie: + Chimie, Iasi, scoala de vara, ROSE, TUIASI
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Totul despre evaluarea copiilor din Iaşi care vor împlini 6 ani după începerea clasei pregătitoare
O nouă reţea de gaze, cu peste 1.700 de branşamente, într-o comună de lângă Iaşi
Un arhitect în cursa pentru Primăria Iaşi. Este candidat din partea REPER
Expoziţie de enciclopedii la BCU Iaşi, sub titlul “Universul într-o carte”
Permis reţinut în vederea anulării: mergea beat criţă cu maşina prin sat
S-a aprobat o nouă majorare de tarife la CFR Călători. Intră în vigoare luni
Guvernul PSD și Antibiotice Iași: un parteneriat strategic pentru sănătatea românilor (P)
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |