Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Seimeni (XIV). Unchiu’ Gheorghe

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Autorul serialului schiţează portretul unchiului său preferat. În relatare apare ca personaj Mihail Sadoveanu.

Unchiu’ Gheorghe era fratele cel mai mic al tatei. Era răsfăţat de numeroasele lui mătuşi, care îl chemau cu numele de alint, Gheorghiţă, şi îi luau apărarea în faţa autorităţii paterne ori de câte ori făcea câte un pocinog, destul de des, se spunea. Spre deosebire de fraţii mai mari, Ilarion şi Dumitru, ca şi de sora Mărioara, el nu a prea strălucit la şcoală, având o aversiune, ca să zic aşa, naturală pentru tot ce putea însemna supunere, disciplină, restricţie sau rigoare. Adolescent şi flăcău, îşi crease reputaţia de rebel şi nonconformist, ba chiar şi pe aceea de neobosit coureur. Se bucura evident de simpatia fetelor, a băieţandrilor şi a flăcăilor din sat, dar erau destui şi cei care îi purtau sâmbetele, din gelozie şi din invidie. Eu l‑am iubit pentru farmecul lui, pentru spontaneitatea firii sale şi pentru simpatia evidentă pe care mi‑o arăta în mod constant. „Măi Jănică, îmi spunea, tu ai să ajungi om mare, nu ai să rămâi ca mine, un pârlit dă ţăran beţiv! Tu eşti dăştept şi îţi place cartea!ˮ A murit destul de devreme, până a nu fi împlinit şaizeci de ani, dar nu înainte de a‑şi ţine în braţe cele două nepoate, Magda şi Gina, fiicele Marianei, devenite, în cele din urmă, toate trei, monahii la Mânăstirea Bistriţa.

Unchiu’ Gheorghe, cu tatăl lui Neculai şi cu unul dintre strănepoţi, în bătătura lor de la Seimeni, prin 1986-87

Nu îi plăcea munca câmpului şi evita şi alte munci grele şi angajante. Dacă accepta vreo slujbă, inclusiv, mai târziu, „la colhozˮ (cum era numită de toţi ai mei, în derâdere şi cu obidă, „gospodăria agricolă colectivăˮ), aceasta nu putea fi decât cea de… paznic. Înainte de colectivizare fusese chiar unul dintre meragiii satului, supraveghetori plătiţi de oameni să le păzească ogoarele. Când l‑am cunoscut eu, ocupaţia lui predilectă era pescuitul, dar aici nu avea egal. Rareori scotea goale pripoanele puse de el cu meşteşug prin locuri tainice, doar de el ştiute. Arunca cu măiestrie şi prostovolul sau sacimaua, mai ales la începutul primăverii, în apele inundate ale luncii, când crapii cei mari erau zăpăciţi de jocurile erotice! Cel mai mult îl admiram însă pentru dibăcia şi aparenta uşurinţă cu care mânuia cârlionţul, o sculă grea, care nu era la îndemâna oricui şi pe care, în ultimii ani, când îmbătrânise, mă lăsa să i‑o car eu de acasă până la malul gârlii şi înapoi. Cârlionţul (nu, nu cel din cosiţele fetelor!) era un fel de cupă mare din plasă, cu deschiderea de vreo doi-trei metri, prinsă pe trei coarne lungi de lemn curbat şi prevăzută cu un braţ mai solid de trei-patru metri lungime, de care era ţinut spre a fi scufundat în apă. De pe podul plutitor al unchiului Radu Zainea, de pe şalupa vărului Ştefan Dudu, din vârful unei bărci ancorate la mal sau, mai ales primăvara, când apele erau venite, de‑a dreptul de pe unul dintre pietroaiele negre megalitice din zona de sub deal, din locul numit „La pietroaieˮ, unchiu’ Gheorghe vântura ritmic apele mai adânci ale Dunării în căutarea arvăţoilor, peştişorii argintii pe care, cum arătam într‑un episod anterior, mulţi îi apreciază ca pe cei mai gustoşi peşti din Dunăre, dacă sunt preparaţi cum se cuvine, adică fripţi pe plită, cu mămăliguţă şi stropiţi cu mujdei de usturoi. Se întâmpla să scoată câte o dată zece-cincisprezece bucăţi, uneori doar câte unul sau, alteori, nici unul! „După toană!ˮ, suna aprecierea expertului. Sarcina mea, de când eram copil de grădiniţă şi până mai târziu, elev de liceu sau student, era să umblu după el şi să‑i ţin la îndemână căldarea sau coşniţa de papură în care lăsa să cadă, cu grijă, printr‑un colţ al cârlionţului, prada. Partida se putea considera încheiată când căldarea sau coşniţa se umpleau măcar până la jumătate.

Unchiu’ Gheorghe se lăsa cu plăcere rugat să îmi povestească vreuna din isprăvile sau aventurile lui din tinereţe. Unele dintre aceste poveşti, precum cea care urmează, se articulaseră şi se şlefuiseră în timp, prin precizări, reluări şi repovestiri succesive, provocate de scrib. În cele ce urmează, povestitorul este chiar eroul. Discursul originar a fost curăţat puţin de crudităţile şi asperităţile expresive specifice, dar am păstrat câte ceva din graiul local foarte colorat al unchiului Gheorghe.

„Bine, mă, hai să‑ţi povestesc. Pă care vrei să ţi‑o spun, pă aia când am fugit dă acasă, pă aia când m‑am bătut cu trei bandiţi, pă aia cu deţinuţii politici sau pă aia cu Sadoveanu? Bine, hai cu Sadoveanu! Era cu vreo câţiva anişori buni înainte de vara când m‑aţi vizitat în Baltă voi, copiii, toţi şase, Lizica, tu, Fănel, Mariana, Mişu şi cu Dorică, cu mamele voastre. Eraţi mai măricei, vă duceaţi la şcoală. Atunci i‑ai văzut tu dă aproape pă deţinuţii politici care munceau la facerea marilor diguri. Povestea cu Sadoveanu fusese mult mai dăvreme, cred că voi nici nu vă născuserăţi. Nici colhozul nu să făcuse. Mă angajase ORIF‑ul, sau cine dracu’ o mai fi fost pe atunci, paznic pân Baltă, la un şantier, dăparte dă malul nostru, spre Borcea, unde să construiau nişte bărăci. Eu trebuia să păzesc nişte materiale, scânduri, fiare, unelte şi d‑astea! Într‑o zi mă cheamă ingineru’ la el. Veniseră câţiva mahări dă la regiune, dă pă la raionu’ dă partid, d’ăştia în şalopete, şalopetele mamii lor! ‑ Toarăşu’, mă ia unu’ la întrebări, am auzit că d-ta cunoşti locurile pă aici, cu pescuitul, cu jăpşile, pă unde stă peştele, cum să prinde mai bine şi toate astea. - Da zic, le ştiu! - Uite care‑i treaba! Săptămâna viitoare vine aici la noi, ca să pescuiască, toarăşu’ preşedinte Sadoveanu, ai auzit de dumnealui, nu? Am zis că da, măcar că nu auzisem neam, mi‑ai spus tu mai târziu ce şi cum.

Am făcut ce mi‑au ordonat ăia dă la partid. Am ales o japşă bună, cu umbră multă, cu iarbă, cu tot ce trebe, taman bună dă dat la peşte. A venit Sadoveanu ăla într‑o dimineaţă, cu un alai întreg, vreo cinci inşi, şofer, unii îi cărau bagajele, alţii îi aşezau masa. Era un bătrân dăstul dă înăltuţ, cu părul alb dă tot, dar verde şi ager în mişcări. Nu vorbea aproape dăloc. S‑a dus la malu’ bălţii, sub o salcie înaltă, băieţii i‑au cărat calabalâcul. El şi‑a aruncat în apă sculele, avea mai multe. Şi‑a pus singur momeala şi s‑a aşezat pă un scăunaş la aşteptat peştii. Numai că au trecut vreo două‑trei ore şi, afară dă câteva fâţe, maestru’, cum îi ziceau unii dân servitori şi cum văd că îi zici şi tu, nu prindea mai nimic. |ialanţii, mai ales unu’ care părea să fie şefu’, au început să să dea dă ceasu’ morţii, că să supără maestru’! |sta şefu’ mă ia mai la o parte şi îmi zice: - Mă, toarăşu’, tu trebe să ai pân coteţele alea ale tale, pă undeva, vo doi-trei crapi mai măricei. Dă fuga şi adă aici câţiva şi bagă‑te pă furiş în apă şi, când îl chemăm noi la masă, prinde-i în cârligele maestrului. Aşa am şi făcut. |ştia îi întinseseră lu’ Sadoveanu, pă iarbă, o masă mare mai la o parte, iar eu am intrat frumuşel în iaz, pă partea aialantă, şi i‑am pus în cârlige doi crapi dă toată frumuseţea. Unu’ dân ăştia care cătau să‑i intre mort-copt în voie, sau poate primise vrun orden în sensu’ ăsta, dracu să‑i ia, sare şi zice: - Maestre, maestre, vă trage la undiţa aia mare! Maestrul atâta a aşteptat. Sare dă la locu’ lui sprinten, dă fuguţa la undiţe şi scoate tacticos, cu lansetele şi cu minciogul, unul după altul, cei doi crăpuşteni puşi dă mine. Cam atâta este povestea, o ştii mai bine dăcât mine, dă câte ori m‑ai pus să ţi‑o povestesc.ˮ

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri