Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Studenţii nevaccinaţi nu își mai pot vizita colegii în campusul „Tudor Vladimirescu“

GALERIE
campus tudor
  • campus tudor
- +

În acest moment, gradul de vaccinare la studenţii politehnişti ieşeni este de circa 50%. Politehnica oferă, în plus, o lună de cazare gratuită celor ce se vaccinează.

Conducerea Campusului studenţesc „Tudor Vladimirescu“ avertizează studenţii nevaccinaţi din campus că ar putea fi trimişi acasă dacă vor izbucni pe viitor focare în căminele care locuiesc. Totodată, conducerea campusului, împreună cu conducerea Universităţii Tehnice, a luat şi decizia limitării accesului în alte cămine a studenţilor nevaccinaţi din dorinţa de a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2. Practic, studenţii care nu au certificat verde nu vor mai putea să îşi viziteze colegii care locuiesc în alte cămine din campus. Deciziile luate vin din dorinţa de a încuraja vaccinarea în rândul studenţilor, în acest moment fiind vaccinaţi doar aproximativ 50% din totalul studenţilor cazaţi.

Numărul de studenţi vaccinaţi este însă realitiv mic având în vedere faptul că Politehnica ieşeană oferă o lună de cazare gratuită pentru toţi cei care au realizat schema completă de vaccinare. În plus, studenţii nu trebuie nici măcar să părăsească campusul pentru a se putea vaccina, TUIASI amenajând un centru de vaccinare chiar în campus.

„Vaccinarea cât mai multor persoane este foarte importantă pentru a putea să ne desfăşurăm activitatea în siguranţă. Vă atragem atenţia că, în cazul în care într-un cămin va exista un număr ridicat de persoane care se vor infecta cu COVID-19, universitatea are posibilitatea să dispună evacuarea persoanelor nevaccinate din căminul respectiv, pentru a evita riscul răspândirii infecţiei. Pentru a evita astfel de situaţii, întărim sfatul şi recomandarea ca toţi studenţii cazaţi în Campusul «Tudor Vladimirescu» să se imunizeze în cel mai scurt timp“, se arată într-un anunţ publicat de Direcţia Servicii Studenţeşti.

Din discuţiile purtate cu studenţi de la TUIASI, dar şi cu angajaţi ai universităţii, o parte dintre studenţi nu sunt motivaţi să se vaccineze chiar dacă au posibiliatea să primească o lună de cazare gratuită, pentru că oricum au gratuitate la cămin, cum este cazul orfanilor de un părinte, al fiilor sau fiicelor angajaţilor din învăţământ sau al studenţilor din Republica Moldova. În plus, sunt încurajaţi de faptul că, fiind tineri, cred că riscurile contactării unei forme grave de boală nu sunt atât de ridicate, potrivit acestora. În privinţa avantajelor oferite de conducerea campusului pentru studenţii vaccinaţi se va număra şi faptul că îşi vor putea vizita colegii în alte cămine.

„Un alt avantaj pentru studenţii care au efectuat schema completă de vaccinare este că aceştia pot să-şi viziteze colegii din alte cămine, întrucât vizitele în cămine sunt permise, în intervalul orar 7-23, doar pentru persoanele care fac dovada vaccinării“, se arată în anunţ, mesajul transmis studenţilor enumerând şi avantajele de a putea avea acces în sălile de cinema, restaurante sau baruri sau de a ieşi din cămin după ora 20.00, activităţi permise doar celor cu certificat verde.

Studenţii din campus se pot vaccina de luni până vineri, în intervalul 12-18, şi sâmbătă, în intervalul orar 10-16, la centrul de vaccinare amenajat în vestiarele de lângă terenul aco­perit din campus. Studenţii se pot vaccina la alegere cu Pfizer&BioNTech, care necesită două administrări, cât şi cu Johnson&Johnson, care presupune o singură doză.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri