Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Trei mituri urbane despre educația finlandeză, demontate. Primesc elevii teme?

GALERIE
elevi finlanda
  • elevi finlanda
- +

O absolventă de studii masterale în educație la Universitatea Turku din Finlanda s-a decis să clarifice câteva dintre miturile legate de sistemul finlandez de învățământ.

Iată trei dintre cele mai comune mituri urbane ale educației finlandeze:

1. Finlanda are cei mai pregătiți profesori

Da, profesorii în Finlanda sunt mai riguros selectați, pregătiți teoretic, practic și pentru cercetare-acțiune, DAR 25% dintre ei sunt dintre cei cu note mici, 50% mediocri academic și doar 25% crème de la crème.

Bine, bine, atunci cum reușesc să obțină astfel de rezultate? Simplu: în primul rând că sunt învățați să colaboreze, căci degeaba ai doi profesori buni într-o școală dacă nu există colaborare și unitate, iar pentru pregătire academică ai cinci, chiar șase ani de studii universitare!

2. În Finlanda nu mai există materii

Spre deosebire de țări precum România, acolo întâi se testează, prin proiecte pilot și neapărat cu cercetare în spate, după care se legiferează. Ca să fie clar pentru toată lumea, e ca atunci când bucătarul testează rețeta, o îmbunătățește și abia apoi scrie cartea de bucate. Nu scrie nimeni nici măcar o carte de bucate fără să fi testat înainte.

3. Finlandezii nu primesc teme, nici note și nu dau nici examene naționale

Există și au cu totul altă structură decât la noi - să ceri unui copil de 6-7 ani să-ți spună câte linguri de mâncare a mâncat (să fie atent la asta și să le adune nu-i tocmai o treabă simplă) sau să ceri unui copil de 9-10 ani să facă o temă cu bunicii, să discute, să scrie și să însoțească de fotografii istoria vieții lor, e nu doar util pentru copil pentru că se realizează un schimb intergenerațional prețios, dar copilul deprinde noțiunea timpului și aspecte de istorie trăită pe care nicio carte nu i le va explica.

Citiți textul integral pe republica.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri