Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Trenurile “soarelui” vor fi puse în circulaţie începând din 12 iunie

GALERIE
trenurile soarelui
  • trenurile soarelui
- +

CFR Călători începe, în 12 iunie, programul estival de transport ”Trenurile Soarelui 2020”, are va continua până la 6 septembrie. Unele garnituri de tren îşi prelungesc traseul şi vor fi introduse trenuri noi.

”Pentru a permite asigurarea legăturii între principalele oraşe ale ţării şi litoralul românesc, pe perioada sezonului estival, CFR Călători a adoptat un program variat care constă fie în prelungirea circulaţiei unor trenuri care aveau ca destinaţie finală Bucureşti Nord spre Mangalia, fie prin introducerea de trenuri ce au ca destinaţie exclusivă litoralul Mării Negre”, a transmis CFR.

Astfel, prima parte a programului debutează din data de 12 iunie 2020, prin prelungirea circulaţiei următoarelor trenuri la /de la Mangalia, până la data de 25/26 iunie 2020, după cum urmează:

* Trenurile IR 1642/IR 1641 Baia Mare - Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1942/ IR 1941, cu grupă de vagoane de la / până la Cluj Napoca IR 1638/IR 1639 şi pentru Bistriţa Nord IR 1648.

* Trenurile IR 1862/IR 1861 Iaşi – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la/de la Mangalia ca trenuri IR 1964/ IR 1963, cu grupă de vagoane de la/până la Suceava IR 1756/ IR 1757.

* Trenurile IR 1695/IR 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1996/IR 1995, cu grupă de vagoane de la/până la Reşiţa R 9172/ R 9161.

* Trenurile IR 1742/ IR 1741 Satu Mare – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1946/ IR 1945.

Revine în circulaţie şi în acest sezon, din 12 iunie, ”Trenul Tineretului” IR 1924 / IR 1923 pe ruta Sibiu – Bucureşti Nord – Mangalia şi retur.

Începând cu data de 26/27 iunie 2020, se introduc în circulaţie trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timişoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj Napoca, Braşov, Târgu Mureş, Iaşi, Suceava, Galaţi, iar trenurile menţionate mai sus vor reveni la mersul iniţial.

• Legătura directă Arad – Mangalia şi retur va fi realizată de trenurile IR 1922/IR 1921 pe întreaga durată a programului estival, iar legătura directă între capitală – Mangalia şi staţiunile de pe litoral va fi realizată cu trenurile IR 1983/ IR 1984 în perioada 27 iunie – 6 septembrie.

* De asemenea, va creşte frecvenţa trenurilor între Constanţa şi Mangalia pentru a fi deservite toate staţiunile de pe litoral.

CFR precizează că trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă.

Pentru accesul turiştilor în Delta Dunării, din 13 iunie 2020, trenurile IR 1589/ IR 1588 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

CFR precizează că tariful pentru o călătorie Bucureşti – Constanţa este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 15% din tariful de transport. Studenţii şi elevii beneficiează de gratuitate la călătoria la vagon clasa a 2-a.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri