Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un blocaj uriaş se vede la orizont la intrarea în Iaşi, prin Copou

GALERIE
trafic copou
  • trafic copou
- +

Miile de apartamente care se vor construi în zona Viticultori plus dezvoltarea imobiliară din Rediu-Breazu vor aduce mii de maşini în plus pe o arteră cu o bandă pe sens, aleea Sadoveanu. Primăria nu are soluţii pentru infrastructura rutieră. Acum ar fi momentul, şi nu atunci când proiectele imobiliare vor fi gata. O propunere venită din partea municipalităţii ar fi un pasaj subteran la rondul de la Agronomie, numai că nu ar rezolva ambuteiajul de pe aleea Sadoveanu. Ce soluţii se pot lua în calcul?

Intrarea în oraş prin Copou riscă să fie blocată în viitor din punctul de vedere al traficului. În zonă sunt deja probleme în acest sens, iar ritmul în care sunt construite noi ansambluri rezidenţiale este unul cu care infrastructura actuală nu ţine pasul.

Cel mai recent proiect, lansat săptămâna trecută, prevede amenajarea a 1.100 de apartamente în zona Viticultori. În apropiere, se află în construcţie un ansamblu care va avea, în final, un număr similar de locuinţe. La aceste două proiecte se adaugă alte ansambluri cu mii de apartamente care se află în lucru sau în stadiul de avizare.

Dezvoltarea urbanistică a zonei va determina ca infrastructura rutieră actuală să fie depăşită, iar soluţii concrete întârzie să apară de la Primărie. O alternativă des invocată de şoferi vizează conectarea Copoului cu Păcurari, prin Dealul Zorilor, în condiţiile în care această stradă trebuie supralărgită şi asfaltată.

Dar, inclusiv această rută va avea probleme în viitor: în capătul din Păcurari al străzii sunt, de asemenea, în construcţie sau în curs de aprobare numeroase blocuri, iar dezvoltarea zonei Rediu determină şi o aglomerare a şos. Iaşi – Rediu.

O altă propunere, care este detaliată şi în noul Plan Urbanistic General (PUG) al Iaşului (neaprobat încă), constă în amenajarea unei şosele cu patru benzi între Copou şi Păcurari pe traseul str. Viticultori – str. Eudoxiu Hurmuzaki – şos. Munteni.

Cea mai mare porţiune a drumului actual este betonată (Hurmuzaki), iar acest traseu trece printr-o zonă de intravilan extins a Iaşului, zonă care, în prezent, nu are reglementări clare de urbanism.

În PUG sunt propuse şi două artere noi de circulaţie care să conecteze aleea Sadoveanu cu DN24 (bld. C.A. Rosetti). Este vorba despre străzi colectoare, cu două benzi: una propusă prin str. Ursulea, iar cealaltă printr-un drum prin zona din apropierea restaurantului "La Castel".

Soluţiile Primăriei: pasaj subteran şi măsuri în trafic

În schimb, municipalitatea are în lucru un studiu de fezabilitate pentru construirea unui pasaj subteran cu o lungime de circa 300 metri între Biserica "Sf. Nicolae" şi rond Agronomie.

Dar acest pasaj nu scoate traficul de pe aleea Sadoveanu, principala stradă care riscă blocaje rutiere majore odată ce vor fi finalizate toate ansamblurile rezidenţiale din zonă.

Potrivit Primăriei, scopul investiţiei este de asigura un trafic auto continuu de tranzit între al. Sadoveanu şi bld. Carol I. Pe aleea Sadoveanu este un singur traseu de transport public: ruta 36 de autobuz care porneşte din Dacia şi are capătul de traseu în Breazu.

Nu este exclus ca, pe viitor, să fie prelungite şi alte trasee de autobuz în încercarea de a descuraja folosirea maşinii de către locatarii ansamblurilor rezidenţiale. Până atunci, Primăria adoptă unele măsuri în trafic, ultimele decizii în acest sens fiind luate la sfârşitul săptămânii trecute la nivelul Comisiei de circulaţie.

Una dintre acestea vizează montarea de popici sau separatori de trafic pe axul aleii Mihail Sadoveanu şi pe marcajul longitudinal dintre prima şi a doua bandă, pe tronsonul cuprins între poarta principală de acces (bariera) în curtea Universităţii Agronomice (USAMV) şi rond Agronomie.

"În faţa şirului de separatori de sens dintre prima şi a doua bandă va fi montat un indicator Ocolire stânga - dreapta. Bariera de la poarta principală a USAMV va fi retrasă până la limita de proprietate a acesteia (împrejmuire) în vederea creării zonei de stocare pentru accesul în incintă, lăsând astfel liberă circulaţia pe aleea Mihail Sadoveanu", se arată într-o informare a Primăriei.

De asemenea, pe aleea Sadoveanu vor fi desfiinţate două treceri de pietoni: prima şi a treia, pe sensul de mers dinspre Agronomie spre Breazu. De asemenea, va fi desfiinţat şi trotuarul de gardă de pe aleea de ieşire auto cu barieră de la USAMV.

"Pe prima bandă şi pe a doua bandă vor fi montate panouri de informare cu preselectarea benzilor de urmat (direcţia înainte şi la dreapta, respectiv direcţia înainte). În rond Agronomie (între strada I.L. Caragiale şi aleea Grigore Ghica Vodă) va fi amenajată o staţie taxi cu trei locuri", sunt alte măsuri anunţate de Primărie.

Potrivit oficialilor municipalităţii, toate aceste decizii adoptate la nivelul Comisiei de circulaţie sunt menite să fludizeze traficul în zona rond Agronomie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri