Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Un preşedinte

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

"N-aş vrea să facem o impresie proastă tocmai la final de act. Ce-ar zice lumea când ar vedea că preşedintele şi-a pus capăt zilelor folosind o pereche de şireturi alături de un boschetar?!”

În fine, ce să mai lungesc vorba, ne-am aşezat pe o bancă mascată de boscheţi. Preşedintele avea o sticluţă la el şi am băut. După ce am golit sticla de lichior de ananas, am scos şi eu una pe care o aveam în geantă, ascunsă între hârţoage şi smocuri de fân... Am dat-o gata şi pe asta şi ne-a apucat disperarea. Plângeam unul pe umărului celuilalt şi ne băteam cu pumnii în cap. Şi tot hohotind aşa, brusc ne-a venit ideea să ne sinucidem...

„Când te-am văzut îngurgitând fân, spuse preşedintele, mi-a trecut un junghi prin inimă... Omul ăsta, mi-am zis, nu mănâncă fân aşa, de dorul lelii. El a venit la mine să-mi transmită un mesaj: ţara se scufundă în sărăcie. Poporul suferă de foame... Sunt conştient de faptul ăsta, dar ce pot să fac? Am încercat să dreg lucrurile pe ici-colo. Dar totul e croit anapoda. Şi legile, şi Constituţia, şcoala, biserica, poliţia, justiţia, armata... Totul... Cu cât vrei să faci ceva, cu atât te scufunzi mai tare în mocirlă. Când mă gândesc la asta, mă apucă disperarea...”

Am căutat să-l liniştesc, spunându-i că dracul nu e chiar atât de negru pe cât pare. Mâncasem fân în faţa excelenţei sale, încercând să-l scot, cu tot dinadinsul din sărite. Îmi făcusem, cum se spune numărul, mă puteam întoarce acum acasă liniştit... „Pe o cărare sau mai multe”, chiar aşa i-am zis.

Înaltul meu conviv părea însă mohorât. Credeam că o să izbucnească în hohote de râs, cum făcea adesea la televizor. Dar preşedintele n-a râs. Stătea ghemuit pe bancă, acoperindu-şi faţa cu mâinile şi tot clătina din cap:

„Nu-i da omului cât poate duce”, spuse el, oftând  adânc. Oftatul preşedintelui m-a făcut să mă gândesc la soarta mea. Dar şi la soarta celor mulţi. Apropiindu-mă de el, l-am povăţuit să se întoarcă la biroul său de lucru, unde îl aşteptau, pesemne, o groază de rapoarte şi de hârtii ce trebuiau semnate. Cu nici un chip însă preşedintele nu voia să se întoarcă la palat.

”Vreau să stau un pic la aer şi să-mi revin, îmi spuse. Conversaţia cu dumneata simt că îmi va fi de folos.”

Şi mie mi-era groază să mă întorc acasă. Mutra acră a consoartei îmi juca în faţa ochilor.

Ce rost mai avea să continuu existenţa asta insignifiantă? Cine mai avea nevoie de mine? Cui i-aş fi putut fi de folos? Eram o cantitate neglijabilă. O aşchie desprinsă din mulţime şi aruncată în noroi, pentru a fi călcată, de aceeaşi mulţime, în picioare, până se va alege praful şi pulberea din ea. Asta eram eu. Cu sau fără mine, lumea rămânea la fel.

Preşedintele se simţea şi el nefericit. Zile întregi se autoclaustra în cabinetul său şi trăgea la măsea. De câte ori nu s-a trezit cu pistolul lipit de tâmplă?! Sau de câte ori nu i-a venit gândul să-şi deschidă venele în piscină cum făceau senatorii romani. De fiecare dată însă, bodyguarzii săi  au intervenit la momentul oportun. Acum scăpase, în sfârşit, de ei...

M-a întrebat dacă am încercat şi eu vreodată să-mi pun capăt zilelor.

Am încercat, cum să nu, şi nu o dată, ci de nenumărate ori. Am folosit diazepamul. Briceagul, şnurul, priza. Dar de fiecare dată intervenea ceva neprevăzut în ultimul moment şi scăpam ca prin urechile acului de chin.

I-am arătat cicatricele de la mâini şi de la picioare. Eram tot crestat ca un răboj. Înghiţisem cuţite, linguri şi pahare. Îmi bătusem şi un cui în cap.

Preşedintele trecuse şi el prin experienţe similare. Era şi el un sinucigaş convins. Mi-a arătat rana de la tâmplă. Şi-o cicatrice uriaşă ce-i brăzda abdomenul în lung şi în lat, de pe vremea când încercase să-şi facă harachiri.

Preşedintele mi-a vorbit despre toate aceste lucruri cu o nonşalanţă dezarmantă. Eu sunt un om simplu, un pensionar, un fost sufleor, preşedintele e însă preşedinte chiar şi atunci când îşi spală faţa obosită de alcool sau când trage apa la WC!

Eu îl respect oricum ar fi. Respectul însă nu trebuie să fie şi reciproc. Preşedintele trebuie să aibă puterea să te tragă de urechi, bineînţeles, nu aşa, nitam-nisam, ci dacă faci vreo prostie şi nu te mai poţi opri. Nu şi invers. El trebuie să-şi păstreze rangul în orice situaţie şi să nu se lase tras de şireturi de oricine. Prin urmare, confesiunea sa m-a cam pus pe gânduri. Nu poţi să-i spui primului venit ce-ţi iese în cale tot ce ai pe suflet. Eu unul mă feresc! Oamenii-s parşivi, se oploşesc pe lângă tine, se gudură, te duc cu zăhărelul, te trag de limbă, şi dacă le-ai scăpat ceva, un firicel de adevăr despre viaţa ta particulară, mâine-poimâine adevărul acesta se transformă într-o claie de minciuni... Ce nevoie aveam să aflu eu, un om de rând, ajuns pe muchie de cuţit, că preşedintele trage la măsea în zilele de post sau că e, ca şi mine, în celelalte zile, un sinucigaş ratat?!

Păi dacă o va ţine tot aşa, unde-o să ajungă?! Mâine-poimâine te pomeneşti că aflu că i-a căzut cu tronc o fufă şi că-şi face mendrele cu ea. Eu unul sunt păţit...

Din disperare de cauză, am băgat mâna în geantă şi am scos un pumn de fân. Am început să-l mestec pe îndelete. Preşedintele îmi făcu semn că vrea şi el. I-am dat şi lui un smoc. Apoi am mestecat hârţoagele. Certificatul de naştere, cel de divorţ, procesele verbale şi toate documentele pe care le aveam asupra mea. Înfulecam hârţoagele şi plângeam, înjurând de mama focului.

Preşedintele îmi ţinea isonul. Mânca bucăţi de hârtie şi plângea.

„Ţară de rahat, potopită de hârtii!” exclamă el, strângând neputincios din pumni. Apoi, după ce îşi suflă nasul într-un şerveţel, adăugă cu un glas pierdut: „Cere-mi ceva şi-ţi dau orice ...Nu te sfii...”

„Mai întâi ne sinucidem şi apoi vă cer”, i-am zis.

„Cere-mi acum, orice, să mor cu inima împăcată ca am făcut totuşi pentru cineva ceva...”

Ca să-i fac pe plac, m-am gândit să-i cer o butelie. Dar mi-am dat seama că acum buteliile se găseau pe toate drumurile. Costau un fleac. Venisem chipurile să-i cer un ajutor financiar. O pensie suplimentară. Acesta era pretextul. În fond, ieşisem la revoluţie în piaţă, cu gândul să mă sinucid... Îmi dezgolisem pieptul în faţa gloanţelor, dar am scăpat. Mă aruncasem în faţa tancurilor, crezând că pot muri ca un erou. Acum la ce mi-ar fi putut fi de folos o pensie suplimentară, odată ce aveam de gând să mă omor?!

Dacă i-aş fi cerut, preşedintele mi-ar fi putut da nu o pensie, ci zece... Dar asta la ce mi-ar fi fost de folos, odată ce hotărâsem să-mi pun ştreangul de gât?! Preşedintele n-a vrut însă să mă înjosească. Ar fi fost ridicol, umilitor...

Faptul că acceptase să-mi ţină companie, nu era oare un hatâr suprem? Încercasem să mă sinucid de zeci de ori de unul singur. Acum aveam un tovarăş hotărât să meargă cu mine până la capăt. Orice ai spune, o sinucidere în doi îţi conferă o oareşicare siguranţă. Nu mai eşti singur în faţa morţii: sunteţi doi...

„Ce-ar fi să facem un  schimb de brelocuri?” i-am zis.

Iar el:

„Nu am nimic împotrivă... Ţinând cont de împrejurări, e chiar o ideea bună...”

Ne-am scotocit prin buzunare, am găsit brelocurile în cauză şi am făcut schimb. În timp ce-mi băgam cheile în buzunar, mi-a trecut prin cap, aşa, ca o idee. „Să vezi, mi-am zis, atunci când o să ne găsească atârnând unul lângă altul, s-ar putea să ne confunde...”

„Cine ştie”, murmură preşedintele, ca pentru el... Ideea aceasta mi se înşurubă adânc în minte. Mă şi vedeam întins pe catafalc, acoperit de un munte de coroane mortuare. Avea să mă regrete o întreagă naţiune. Sicriul meu era înfăşurat în steagul tricolor. Garda îmi aducea un ultim omagiu... Salvele de artilerie pocneau în aer... După o viaţă de câine, aveam să fiu înmormântat ca un erou. Ca un salvator al naţiunii. Oare preşedintele era conştient de strategia mea?!

M-am scormonit din nou prin buzunare şi am scos un pachet de ţigări. Mai erau două: una pentru mine şi alta pentru preşedinte. Am tras adânc fumul în piept, privind în depărtare. Veveriţele se hârjoneau în copaci. Păsările ciripeau şi ele printre crengi. Maşinile huruiau pe bulevard. Dincolo de zidul ce înconjura palatul, oraşul se trezea la viaţă.

Mi-am strivit chiştocul de colţul băncii şi l-am băgat în buzunarul de la piept. L-am pus acolo ca pe o ultimă relicvă. Apoi am început să-mi desfac şireturile de la pantofi. Preşedintele însă clătină din cap.

„Trebuie să arătăm ca nişte domni, spuse el. Şireturile s-ar putea să se rupă. În afară de aceasta, din pricina că-s subţiri, îţi intră adânc în carne. Poftim îţi dau această cravată englezească, pe care mi-a dăruit-o însăşi Elisabeta.”

Şi preşedintele îşi desfăcu cravata aurie de la gât şi mi-o întinse cu delicateţe.

„Dar excelenţa voastră?” am exclamat.

„Am luat una de rezervă, spuse preşedintele cu un surâs amar. N-aş vrea să facem o impresie proastă tocmai la final de act. Ce-ar zice lumea când ar vedea că preşedintele şi-a pus capăt zilelor folosind o pereche de şireturi alături de un boschetar?!”

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri