Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Va avea sau nu loc azi protestul mersului încet pe trasee?

Vă grăbiți? Posibil protest al șoferilor de autobuz. Sindicatele politizate i-au abandonat

GALERIE
statie autobuz inzapezita iasi
  • statie autobuz inzapezita iasi
- +

Politizarea sindicatelor de aici este atât de evidentă încât unul dintre cei doi lideri este membru şi chiar consilier local PSD. Acestea nu s-au solidarizat cu protestul şoferilor, care are la bază salarizarea, la nivelul salariului minim pe economie. Aseară nu era clar dacă azi va avea loc ineditul protest anunţat în ultimele zile: mersul foarte încet pe trasee. Primarul spune că de vină ar fi „revoluţia fiscală“ a Guvernului.

Revolta şoferilor din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) a luat amploare, dar, cu toate acestea, angajaţii nu au, culmea, sprijinul sindicatului care ar trebui să îi reprezinte. Potrivit unor surse din CTP, foarte mulţi şoferi şi vatmani au ieşit din sindicate, pentru că nu se simţeau „reprezentaţi“. În context demn de menţionat este că unul dintre liderii sindicali este Vasile Sandu, consilier local PSD.

Zeci de şoferi au purtat ieri negocieri cu şefii CTP, la sediul municipalităţii, în prezenţa primarului Mihai Chirica. Principala revendicare a acestora ţine de nivelul de salarizare: ei vor ca salariile brute să pornească de la un minim de 2.500 lei, şi nu de la 1.900 lei, atât cât este în prezent. Conform purtătorului de cuvânt al CTP, Adrian Mihai, 13 şoferi au minimul de 1.900 lei, în timp ce câteva sute de şoferi şi vatmani au între 1.962 lei şi 2.500 lei. În schimb, la acest salariu se adaugă şi o serie de sporuri. De exemplu, anul trecut, CTP a avut cheltuieli salariale de circa 54 milioane lei, iar 6,1 milioane lei au fost bonusuri.

Şeful CTP: „Nu poate fi vorba de protest“

Şoferii CTP au înştiinţat încă din 15 ianuarie conducerea de nemulţumirile lor. Într-o adresă trimisă companiei, obţinută de „Ziarul de Iaşi“, aceştia au solicitat o întâlnire cu privire la „modul salarizării şi a nerespectării grupelor de salarizare câştigate prin concurs de către şoferi“. Ei solicitau ca întâlnirea să aibă loc până la 31 ianuarie, dar conducerea CTP i-a primit în „audienţă“ abia după ce şoferii au ameninţat cu grevă de avertisment, iar presa a mediatizat demersul lor.

„Vrem mărire de salariu şi condiţii mai bune pentru colegii noştri, ore mai puţine de muncă - suntem forţaţi să lucrăm foarte multe ore pe bani foarte puţini“, a spus ieri un şofer după întâlnirea de la Primărie.

„Salariul negociat să pornească de la 2.500 lei, acum este salariu de necalificat, minim pe economie, adică 1.900 lei. Am discutat cu primarul, ni s-a răspuns că se va vedea în funcţie de bugetul local“, l-a completat un alt şofer.

În schimb, directorul CTP Cristi Stoica a precizat că nu poate fi decisă acum o majorare salarială întrucât nu a fost aprobat bugetul pe anul 2018.

„De protest nu poate fi vorba, pentru că le-am spus că se expun, întrucât nu sunt organizaţi, dar din momentul în care avem un contract colectiv de muncă încheiat şi suntem în negociere după hârtiile pe care le-am trimis şi au fost înştiinţaţi, s-ar expune foarte mult şi ar risca şi alte chestiuni în loc să se mărească salariul“, a spus Cristi Stoica.

El a adăugat că noi negocieri vor fi purtate sâmbătă, la sediul CTP. La acel moment, conducerea companiei ar urma să prezinte mai multe scenarii care să includă şi eventuale majorări salariale.

Mesajul primarului către şoferi

„Sâmbătă ne vom revedea la sediul CTP cu ei pe câteva scenarii, să vedem şi noi cât putem suporta din ceea ce vor, dar pe câteva principii: niciun salariat să nu ia un salariu mai mic decât salariul anului trecut, doi - să ne putem permite orice creştere salarială, dar să fie sustenabilă din toate punctele de vedere astfel încât să nu aducem compania în pericol, şi trei - planul de management trebuie să-mi aducă şi reducere de costuri, pentru că avem autobuze noi, dar asta nu înseamnă că mentenanţa este mai ieftină sau că consumurile de carburanţi sunt mai mici“, a spus, la rândul lui, primarul Mihai Chirica.

Edilul Iaşului a adăugat că problemele au intervenit în urma „revoluţiei fiscale“ a guvernului. Ideea că problemele ar fi fost generate de măsurile fiscale adoptate la nivel central a fost întărită şi de unul dintre liderii sindicali din cadrul CTP, dar care este, totodată, membru al PSD şi reprezentant al acestui partid în Consiliul Local.

Vasile Sandu a criticat intenţia şoferilor şi vatmanilor de a organiza o grevă de avertisment.

„Demersul pe care l-au făcut, din punct vedere al legislaţiei, nu este legal, dar supărarea lor este justificată. În momentul în care a crescut salariul minim la 1.900 lei, s-a creat acea discrepanţă între un necalificat şi un om care are răspundere. Acest neajuns este acum într-un punct critic“, a declarat Vasile Sandu.

VEDEȚI ȘI:

Dacă vă urcați în autobuz și pare că nu înaintați, să știți că nu e blocaj, ci protest!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri