Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

VIDEO Chirica rămâne fără viceprimari. PSD: ”Ne facem că vrem să facem treabă”

GALERIE
sedinta cl
  • sedinta cl
- +

Consilierii locali se reunesc astăzi într-o ședință ordinară, iar principalul punct de pe ordinea de zi prevede desemnarea celor doi viceprimari ai Iașului.

UPDATE 12.30 La reluarea lucrărilor plenului, proiectul de hotărâre privind alegerea viceprimarilor a fost retras de pe ordinea de zi la propunerea inițiatorului, respectiv primarul Mihai Chirica. „Nici până la această dată nu am văzut niște opțiuni foarte clar conturate privind modalitatea de gestionare în comun a destinului acestui oraș încât ne asumăm de unii singuri, deocamdată, PNL, și propun retragerea de pe ordinea de zi a proiectului”, a comentat primarul Mihai Chirica. 

Singurul consilier care a mai luat cuvântul pe această temă a fost liderul de grup al PSD, Bogdan Balanișcu.
„PSD a făcut o invitație pentru a găsi soluții astfel încât orașul să fie deblocat, această invitație a fost făcută și public. Așteptăm părțile pentru a putea discuta, altfel nu rămânem decât într-o zonă de jocuri politice în care ne facem că vrem să facem treabă. Concret, domnule primar, PSD a lansat invitația și pentru PNL, și pentru USR, putem face majoritate astfel încât să deblocăm orașul”, a spus Balanișcu.

UPDATE 12.10: După peste 2 ore de discuții pe diverse teme în sesiunea de interpelări a plenului, consilierii locali au intrat într-o scurtă pauză. La reluarea plenului, consilierii vor vota ordinea de zi, iar primul punct de ordinea de zi este alegerea viceprimarilor.

ORA 10

PSD și USRPLUS au susținut public că vor ieși din sală dacă un astfel de proiect va fi supus la vot: în lipsa reprezentanților celor două partide, PNL și PMP nu au suficiente voturi pentru a aproba proiectul de hotărâre.

Însă, nu sunt excluse surprize: în ultimele zile, în culise, s-au acuzat „trădări” din partea unor consilieri care să voteze alături de PNL și PMP. Pe ordinea de zi sunt alte peste 40 de proiecte de hotărâre. Vom reveni cu informații.

Citește și: Vor fi aleși viceprimarii? PSD se teme de trădare și amenință cu excluderea. USR nu votează

Citește și: Cine va fi al doilea viceprimar? PSD intră în cărți. USR nu-și schimbă poziția

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri