Pina si sefii au porecle
Nu povestesc ceea ce fac pentru ca lor nu li se pare deosebit. Pentru ei a bea o cafea sau a escalada un versant care se prabuseste peste tine, a "pipa o tigare", a pluti in zbor planat printre nori, in noapte, ori a te scufunda in adincurile unei mari este aproape acelasi lucru. Uita-i undeva, in pustietate, fara nimic la indemina, si te trezesti ca iti dau un "servus" chiar in momentul cind iti amintesti de ei.
Intre ei nu isi spun pe nume niciodata. Pina si sefii lor au porecle. Si accepta asta ca pe ceva normal. Au si o vorba a lor, baietii astia. Scurta, dar intrutotul potrivita felului cum primesc ei ceea ce le ofera viata: "Asta e!".
Bagajul lor incape intr-o poseta
O iesire in munte este intodeauna o provocare pentru oricine. Acolo nu ai parte de avantajele civilizatiei. Trebuie sa-ti asiguri confortul tu insuti. Cind am fost cu ei intr-o asfel de situatie am constatat ca se poate trai bine oriunde. Totul este sa te pregatesti cum scrie la carte.
I-am privit cum isi faceau bagajul. In afara de cele necesare ducerii la capat a unei misiuni mai aveau asupra lor o gramada de maruntisuri, carora nu le intelegeam rostul. Fiecare isi punea in ranita mici manunchiuri de betisoare uscate, cam cit chibriturile - aschii cu care aprindeau lemnele umede. Toti aveau cite o bucata de sfoara rezistenta, lunga de vreo sapte metri, si bucati mai mici de ata pescareasca. La briu le atirnau cutitoaie ascutite. In mici cutii aveau tot felul de condimente. Doi dintre ei aveau in plus un ceaun si o tigaie. Toate la un loc ar fi incaput insa in poseta unei femei.
M-am uitat cu jale la rucsacul in care ingramadisem tot ceea ce imi picase la indemina. Carasem pina si doua bidoane mari umpute grijuliu cu apa si un casetofon. Ei nu aveau decit niste bidonase mici, din care nu ai fi saturat nici un copil. M-au vazut cum ii priveam. Pina sa apuc sa spun vreo vorba, mi-au si redus bagajul la jumatate. Am plecat cu inima indoita.
Tehasul si ai lui
Cind dupa multe ore de mers cu trenul am coborit in gara de destinatie, aflata undeva in vestul tarii, eram prieten cu toti. Erau sase. Seful lor, "TH" (a se citi "Tehasul") era un capitan de prin partile Clujului, blond ca un neamt, spatos ca un dulap, cu o mustata vesnic zbirlita si ochi de copil. Era de departe cel mai molcom dintre toti. Cel putin asa am crezut pina cind au trecut la "munca de jos", dupa cum spuneau ei. Nu l-am vazut pe vreunul sa comenteze ceva din ceea ce spunea, scurt si precis, capitanul.
Cind am ajuns in padure ne-am scos cu totii ranitele din spate si am luat o bine meritata pauza. Tehasul si cu Morsa, loctiitorul lui, au scos o harta si s-au retras.
In timpul asta, Calu', unul dintre baietii din trupa, a sos un bidon si a turnat din el intr-o cana de tabla. Racul, un blond cret si cam tacut, incropise un foc. Calu' a fiert lichidul. Mirosea a tuica de-ti lua nasul. A trecut apoi pe la fiecare cu cana. Nu am fost uitat nici eu. "Bem toti, numai cite un strop. Face bine inainte de efort" mi-a explicat sfatosul grupului, Poe. Au ingropat focul si am plecat. Dupa citeva sute de metri aveam limba de-un cot. La un semn al Tehasului, unul dintre ei, Axi, m-a oprit si mi-a spus sa las jos bagajul. A scos din el atit cit a putut muta in ranita lui. Am ajuns, pe inserat, in inima unui desis, ascuns de o viroaga, unde ostasii au decis sa-si instaleze tabara.
Sa nu intrebi niciodata ce ai in gamela
Cind isi instaleaza tabara undeva, nici Dumnezeu nu mai da de ei. Corturile lor, mascate cu frunze si crengi, seamana cu niste movile nevinovate. Vatra pentru foc e acoperita si ea. In preajma nu e strop de apa si nu-ti vine sa crezi ca s-ar fi putut aciua careva pe acolo. Tot ceea ce au grija sa faca este sa-si izoleze corturile de imprejurimi, prin mici santuri care-i feresc de apa ploilor. Noaptea dispar in treba lor, ziua dorm sau stau la un pahar de vorba, punind la cale actiunile ce le vor desfasura noaptea.
Tot ziua isi instaleaza capcanele pentru vinat. Laturi, mici gropi cu tepi, si, pentru peste, pripoane sau cosuri cu momeala. Un asfel de cos este in asa fel conceput, incit un pastrav, odata intrat, nu mai poate iesi din cauza unor tepuse din lemn indreptate cu grija, spre inauntru.
Apa o string de unde apuca si o decanteaza in filtre tot de ei mesterite. Oricine le poate urma exemplul atunci cind ramine fara apa in munte. Intr-un vas, pun un strat de nisip fin, unul de pietris, carbune, vata, si iarasi carbune, pietris si nisip. Pe deasupra torni apa de pirau si pe dedesubt iese filtrata apa de baut. Ii mai adauga si ceva cloramina, un dezinfectant pe care il poarta mereu asupra lor, si au apa potabila. Daca prin imprejurimi nu e nici o sursa de apa, o string cu grija de pe frunze sau iarba, in zori. Roua gasesti oriunde si oricind.
Si la gatit sint mesteri baietii. In conceptia lor, tot ce e vietate e musai si comestibil. Totul este sa stii sa o prepari. Nu conteaza ca un animal, sau pasare salbatica, e atos sau rau la gust. Preparat de ei, totul devine perfect comestibil. Ideal este sa nu-i intrebi insa ce anume maninci. In mod sigur nu ai dori sa afli. O gaita, un popindau ori un iepure de cimp au acelasi gust. Cum bine spunea unul dintre ei, "baitu-i totul". Pe asta il prepara din diferitele condimente de care nu se despart niciodata. Numai otet nu cara dupa ei, stiut fiind ca "furnicile fierte acresc orice mincare".
Nu conteaza numarul adversarilor
Atunci cind trec la treaba se mascheaza, devenind una cu padurea. Doi cite doi, se acopera cu frunze si crengi, din cap pina in picioare, si isi minjesc fetele in culori asemanatoare vegetatiei sau pamintului. Atunci cind se culca linga o tufa, devin parte din ea. Cind "inamicul" intra in raza lor nimic nu-l mai scapa.
Cu strigate ce iti ingheata singele, folosind tot armamentul pe care il au asupra lor cu o eficienta demna de invidiat, perfect sincronizati in miscari, transforma intregul cimp de lupta intr-un amestec de ceata si spaima. Nu stii cind dispar, neauziti, asa cum au si aparut, pentru ca nu ai timp sa te dezmeticesti. In conditiile in care ceea ce fac s-ar petrece pe un cimp de lupta real, nu ar mai ramine nimeni sa povesteasca despre ceea ce s-a intimplat. Sint sase, maximum sapte, umbre care apar si dispar la comanda. Pentru ei nu conteaza numarul adversarilor.
Imediat dupa un astfel de atac se despart, urmind a se intilni mai tirziu in unul sau mai multe locuri dinainte stabilite. Se regasesc, intotdeauna toti, si se amuza de ceea ce au facut, povestindu-si despre "fetele" celor pe care, timp de citeva minute, i-au terorizat cu surprinzatoarea lor aparitie.
Desi stiu ca adversarii scormonesc padurea in cautarea lor, nu-si fac probleme. Ei sint de mult departe, gata sa execute orice alt ordin al sefilor lor, sau sa se intoarca, linistiti, acasa. Daca se stiu in siguranta, si de obicei sint, e trai cu ei. Incing cite un foc ingropat, pe care nu-l vezi de la citiva pasi, si se pun pe povesti. Sint deschisi cu prietenii. Asa ajungi sa-i cunosti, sa afli ce-i leaga.
Secretul lor: "Totul se face impreuna"
Impreuna au invatat sa escaladeze versantii abrupti, acolo unde viata fiecaruia depinde de felul cum colegul de coarda stie sa-l asigure. Nu esti insa un bun alpinist daca nu stii si sa schiezi. Toti stiu.
Tot impreuna au invatat sa se scufunde pe fundul marilor, unde actiunile se desfasoara numai in echipa. Odata ajuns in adincuri trebuie sa stii cum sa te orientezi, in asa fel incit sa-ti atingi obiectivul fara a avea altceva la indemina decit o simpla busola. Sa stii sa pacalesti hula de fund, care incearca mereu sa te abata din drum, agitindu-te odata cu marea. Sa stii sa-ti dozezi aerul din aparat in asa fel incit sa nu te trezesti ca ramii pe fundul marii.
Desi pe timpul unei parasutari fiecare este singur, acolo in linistea vazduhului, un zimbet aruncat de un coleg in aeronava, inaintea saltului, sau o gluma facuta de vreunul dintre ei iti da incredere in tine. Iti da convingerea ca nu ai cum sa nu ajungi cu bine pe pamint, unde te vei reintilni ceilalti pentru a glumi pe sema fetei mai "palide" a unui coleg. Unde mai pui ca, pentru a sari cu "cirpa" in spate, au strabatut toti zeci de ore de pregatire la sol.
Tot ceea ce stiu acesti tineri nu a fost invatat din filme. Au in spate ani grei de pregatire si kilograme de sudoare scurse in tarina. Ani in care au ajuns sa se cunoasca si sa se inteleaga ca o mare familie. Fiecare cu defectele si calitatile sale, cunoscute insa, si acceptate, de toti ceilalti. Frateste. Cum e numai la trupele speciale. (Eugen TEODORESCU)
top Local News