Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Negociatorul pentru Romania al FMI, Neven Mates, s-a interesat de privatizarea Sidex

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Privatizarea Sidex a fost principalul subiect de discutii pe agenda intilnirii de vineri a ministrului Autoritatii pentru Privatizare Ovidiu Musetescu cu negociatorul sef al Fondului Monetar International (FMI) pentru Romania, Neven Mates.
    "Mates a pus intrebari foarte bine tintite, care vizau date cu caracter confidential, si am vrut ca oficialii FMI sa inteleaga dificultatea privatizarii Sidex si am impresia ca acest lucru s-a produs", a declarat, vineri, ministrul Autoritatii pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu.
    Comisia guvernamentala care negociaza vinzarea pachetului majoritar de actiuni al Sidex Galati se va intilni, saptamina viitoare, cu premierul Adrian Nastase pentru a primi mandatul necesar finalizarii negocierilor cu grupul LNM, a precizat ministrul.
    "Ii vom prezenta premierului o documentare care contine toate punctele sensibile ale contractului pe care le putem negocia, astfel incit spre sfirsitul lunii iunie sa avem coordonatele generale ale unui contract-cadru", a adaugat Musetescu.
    El a spus ca de saptamina viitoare comisia va negocia direct pe contract, urmind ca in primele zile ale lunii iulie sa se semneze si contractul de privatizare. "Experienta negocierilor ne-a aratat ca estimarile noastre pot fi infirmate, dar cred ca niste zile in plus nu sunt relevante", a afirmat ministrul Autoritatii.
    "Nu ne este usor, simtim presiunea, dar va fi cea mai importanta privatizare a anului si exista toate premizele sa incheiem cu succes tranzactia", a adaugat Musetescu, precizind ca daca pentru pachetul de mediu negocierile au durat citeva zile, pentru pachetul social negocierile dureaza de mai bine de o luna.
    Privatizarea Sidex ar duce, in opinia lui Musetescu, la micsorarea cu 85% a pierderilor inregistrate de cele 69 de societati incluse in programul RICOP. "In patru ani de privatizare s-au vindut 4.000 de societati, dar toate acestea adunate la un loc nu fac cit Sidex", a spus Musetescu.
    O companie membra a grupului LNM, LNM Holdings BV, a depus singura oferta pentru preluarea pachetului de circa 87% din actiunile Sidex. Guvernul a stabilit, recent, ca data limita de finalizare a negocierilor sa fie 31 iulie.

     

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri