Peste jumatate dintre germani vor revenirea la marca
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Peste jumatate dintre germani vor revenirea la marca

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Un sondaj realizat de compania Forsa pentru revista Stern arata ca 54% dintre germani favorizeaza revenirea la moneda anterioara introducerii euro.

    Rezultatul este identic cu cel al unui sondaj similar efectuat de Forsa in mai 2010.

    Cancelarul Angela Merkel a aratat in repetate randuri ca va apara moneda euro, in pofida problemelor financiar fiscale ale mai multor tari, in frunte cu Grecia, care au declansat criza la nivelul zonei euro.

    Majoritatea germanilor se opun ajutoarelor financiare externe pentru Grecia.

    Marca germana este un simbol al stabilitatii si puterii economice al Germaniei de Vest in deceniile de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, iar fostul cancelar Helmut Kohl a reusit cu greu in anii '90 sa convinga populatia cu privire la beneficiile monedei unice europene, pregatind introducerea acesteia.

    Aparatorii monedei unice mizeaza pe argumentul ca exporturile germaniei, principalul motor al economiei in ultimii ani, a castigat beneficii uriase datorita monedei euro, inclusiv de competitivitate.

    Rezultatele sondajului Forsa releva ca 43% dintre germani considera ca economia locala, cea mai mare din Europa, ar avea de castigat odata cu reintroducerea marcii, in timp ce 51% cred ca revenirea la marca nu ar aduce niciun beneficiu economic.

    Populatia din provinciile federale din Germanai de Est, regiune fosta comunsita, manifesta cea mai mare sustinere pentru revenirea la marca, de 67%, potrivit sondajului.

    Totodata, sondajul arata ca, dintre germanii care doresc reintroducerea marcii, majoritatea nu au studii superioare. (Mediafax)


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

    Cosmin PAȘCA

    Apărarea şi rechizitoriul lui VV. De unde atâta pasiune?

    Rămâne de văzut dacă demiterea lui Voiculescu, întâmplător chiar după anunţata depolitizare a CAS-urilor, va aduce o binemeritată linişte în societate (că în „sistem” cu siguranţă va aduce). În toate cazurile, patima cu care opinia publică s-a raportat la mandatul lui VV, tangentă cu metafizica, ar merita nişte studii sociologice sănătoase.

    Filmuletul zilei

    opinii

    K1 didactic

    Codrin Liviu CUȚITARU

    K1 didactic

    „Ai căpătat contuziile la un meci!” „Oh, nu!” a răspuns Noe. „Nu sunt în faza meciurilor. Învăţ. Aveam însă de predat, la anul I B, portretul lui Ştefan cel Mare, făcut de Grigore Ureche. Am vrut să-i dau culoare marţială, chiar dacă nu lupt încă în ring. Am cerut un voluntar pentru rolul domnitorului. Am precizat că eu voi fi un boier inocent. S-a oferit Mişa Ovinuţ, băietanul creţ din Vaslui. M-a rupt, frate, nu altceva! A interpretat, cred, sintagma degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat extrem de literal.”

    Datoria publică în contextul crizelor

    Alin ANDRIEȘ

    Datoria publică în contextul crizelor

    Datoria publică a crescut considerabil în ultimele decenii în majoritatea economiilor şi această tendinţă a fost amplificată de actuala criză de sănătate.

    La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

    George ŢURCĂNAŞU

    La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă

    Politicienii Bucureştiului ar trebui să ţină seama de faptul că în faţa lor se află acum o mulţime pentru care discursul reţinut şi pedant nu mai e o opţiune! Aceiaşi politicieni ai centrului ar mai trebui să ţină seama şi de faptul că viteza cu care se propagă ideile regionaliste şi se revizuiesc convingerile personale ale trăitorilor din regiune noastră accelerează. Cu alte cuvinte, dragi politicieni de la centru, regionalismul în Moldova nu (mai) e o fandoseală, aşa cum mulţi dintre voi aţi sperat să fie. Culmea e că şi voi aţi pus umărul la această accelerare, prin preluarea ideilor vehiculate de unii membri ai MDM, IpA8 sau MVA în campaniile electorale mai recente.

    pulspulspuls

    Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

    Traseu bătut în cuie de la Bucureşti pentru Paralexe

    Pentru că, iată, de vreo două zile încoace tot auzim cum se fac şi se desfac scenarii care mai de care despre ce se va întâmpla la vârful filialei liberale de la Iaşi în perioada următoare, am zis că e cazul să vă spunem şi noi ce-am auzit pe ici pe colo. 

    Caricatura zilei

    Abrogare ordin

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.