vineri, 29.03.2024
Premierul Italiei, Mario Monti, s-a declarat „foarte ingrijorat" ca autoritatile regionale din Sicilia se indreapta spre faliment si a cerut guvernatorului, investigat pentru legaturi cu Mafia, sa-si confirme intentia de a demisiona pana la sfarsitul lunii. Precedentul guvernator al Siciliei se afla in inchisoare cu o sentinta de sapte ani pentru ajutarea si favorizarea Mafiei. Datoria autoritatilor regionale din Sicilia se ridica la 5,3 miliarde de euro la sfarsitul anului trecut, potrivit Bloomberg. Mafia, care controleaza sudul Italiei, este cea mai mare afacere privata din tara, cu venituri anuale de 140 de miliarde de euro. Potrivit unui studiu publicat la inceputul anului si citat de cotidianul The Telegraph, lichiditatile Mafiei ar atinge 65 de miliarde de dolari. Profitul anual obtinut de Mafie este estimat la circa 100 de miliarde de euro, echivalentul a 7% din PIB al Italiei. Sicilia se numara printre cei 23 de emitenti italieni cu rating mai mic decat cel al tarii retrogradati luni de agentia Moody's. Scaderea calificativelor a urmat retrogradarii tarii spaptamana trecuta si a amplificat posibilitatea unor falimente in lant la nivel local daca guvernul central nu intervine. Monti a indicat, fara sa dea detalii, ca Roma va lua masuri pentru a ajuta Sicilia sa-si plateasca datoriile, declarand ca guvernul „va folosi cele mai eficiente si indicate instrumente", potrivit Financial Times. Datoria autoritatilor locale din Italia reprezinta doar 5,7% din totalul de 1.960 miliarde de euro al intregii tari, insa regiunile si orasele se afla sub presiune considerabila, ca urmare a deciziei guvernului de a reduce subventiile pentru a echilibra bugetul central. Sicilia este de foarte mult timp considerata una dintre cele mai slab administrate regiuni din Italia, sectorul public asigurand cea mai mare parte a economiei si locurilor de munca. Regiunea este numita si „Grecia Italiei". Situatia financiara precara a Siciliei a fost exacerbata de criza politica, dar si de statutul special, de regiune autonoma, care ar putea complica o interventie a autoritatilor de la Roma. Guvernatorul Raffaele Lombardo a declarat ca va demisiona pana la 31 iulie, inaintea alegerilor din octombrie, indiferent daca va fi trimis sau nu in instanta ca urmare a unei investigatii privind asocierea cu Mafia.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |