Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Capete de rind: La Portile Orientului

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Traim la Portile Orientului. Nicaieri decit aici. Si chiar daca guvernantii nostri, in grandomania lor fara margini, nu tin cont ca sintem asezati la rascruci de drumuri si imperii si ne "scot" din Europa, pentru a ne "aseza" pe un alt continent (de o bucata de vreme, urmarind cursul politicii noastre externe, avem impresia ca Romania nu se mai afla pe batrinul continent, ci ca e asezata undeva pe continentul american, avind fruntarii directe cu SUA sau chiar facind parte integranta din ea), omul locului, avind experienta istorica mostenita din mosi stramosi, pe zi ce trece devine tot mai constient ca singurul vecin pasnic al Romaniei ramine totusi Marea Neagra. Da, traim la Portile Orientului si avem experienta istorica pe care o avem. Traim intr-un timp contorsionat, "postmodern", in care istoria prezenta poarta in ea tarele trecutului. Vrem, nu vrem, trebuie sa tinem cont de ea. Granitele timpului nostru se invecineaza cu granitele unui timp de mult apus, pe care nu-l putem ignora. El ne aduce permanent aminte cum am fost si ce sintem. O parte din vechile mentalitati sau obiciuri le-am mostenit. Memoria colectiva a altor epoci continua sa lucreze in subconstientul nostru. Traim in epoca "postmoderna", cea a globalizarii si computerizarii, in epoca internetului si a exploziei informationale, dar ca mentalitate nu sintem departe de vremurile fanariote, cind turcul, dar si grecul, sau "reprezentantii" altor neamuri mai puternice si mai bogate descalecau la poarta bastinasilor si primul lucru pe care-l faceau, dupa ce-si racoreau la fintina fata transpirata de arsita si minjita de praful drumului, lasind calul in grija gospodarului umil si cu spinarea plecata, era sa arunce o privire cercetatoare asupra orataniilor aflate in curte, dupa care treceau cu semetie pragul, intrind in "itacul" sotiei acestuia. Gospodarul balcanic trebuia sa aiba grija de armasarul stapinitorului, in timp ce acesta ii "calarea" soata sau fiicele. Exista doar o singura lege. Cea a stapinitorului, a celui puternic. A celui care venea calare si-si lepada dirlogii asudati in miinile tremuratoare ale supusului.
    A trecut si epoca fanariota, a trecut si epoca in care omul mioritic s-a simtit cit de cit stapin in tara lui (ne face placere sa credem ca a existat in istoria noastra moderna si o astfel de epoca, o fi existat oare?), dar obiceiurile levantine dobindite in perioada stapinirii otomane s-au perpetuat inca multa vreme si ele continua sa se perpetueze si in zilele noastre. Inainte de primul razboi mondial, latifundiarul sau arendasul nu aveau nici o opreliste cind era vorba sa "puna mina" pe o femeie ce muncea pe mosia lor; dreptul primei nopti sau a ultimei (petrecute in orgii) functiona si in secolul nostru (vorbesc de secolul douazeci, caci al douazeci si unulea e al lui Dumnezeu), e drept ca sub alte forme. Patronul de fabrica era si el stapin nu numai pe strunguri si razboaie de tesut, dar era stapin si peste trupul salariatelor sale stoarse de munca. In casa, stapinul, dar si feciorii si oaspetii de seama se "delectau" cu nurii servitoarelor inghesuite pe la colturi. Cind s-a trecut la comunism, activistul de partid si toata "protipendada", incepind cu directorul de intreprindere si terminind cu presedintele CAP, au preluat din mers obiceiurile instaurate de atitea veacuri.
    In toti cei patruzeci si cinci de ani de comunism, stapini nu erau numai cei mari, al caror numar era considerabil, birocratia fiind in floare, ci stapineau in mod absolut, cu drepturi nelimitate si cei mici (brigadierul, maistrul, contabilul, sa nu mai vorbim de secretarii de partid si de securistii insarcinati cu supravegherea unitatilor; mai intra apoi aici si informatorii de un anumit grad ce se alegeau si ei cu "bucatica" lor). Aceasta era structura puterii, pe o astfel de "ordine" fanariot-bizantina se baza intreg sistemul nostru comunist. Pe linga ploconul pe care omul muncii, indiferent daca era barbat sau femeie, trebuia sa-l aduca sefului la angajare, urmau celelalte "daruri", multe din ele platite in natura, mai ales de catre "reprezentantele" sexului frumos. Oare cit la suta din femeile noastre angajate in intreprinderi socialiste au trecut inainte sau dupa ce-si lua slujba in primire prin alcovul directorului, al inginerului sef, al maistrului, al secretarului BOB sau al sefului de cadre?! Presupunem ca daca reprezentanta clasei muncitoare avea si un temperament focos, urma si avansarea in post si trecerea sa de la sectorul "productie" la cel de "protocol". Cine nu cunoaste, macar din auzite, de chiolhanurile pe care le "trageau" directorii si primii secretari de judet sau subalternii lor apropiati in case special amenajate pentru astfel de "lucrari", de obicei asezate linga o padurice, linga o livada sau pe malul unui iaz?! Nelipsite erau si plimbarile cu barca si sticlele de sampanie destupate sub clar de luna si paharele cu whisky la gheata, si muzicantii discreti, cu sutele de lei lipite pe frunte (uneori si pe sezut), chais-long-urile asezate pe terasa sau hamacurile legate de copaci: dupa o saptamina de munca, stapinii comunismului se duceau sa-si destinda nervii si muschii intepeniti la birou. Sefii de rang inferior isi potoleau nevoile glandulare in locuri mai obscure, care isi aveau insa si ele savoarea lor.
    Dupa revolutia din '89, lucrurile nu s-au schimbat. Locul activistilor si al directorilor de fabrici l-au luat oamenii politici si noii patroni. Proveniti in mare parte din rindul fostei clase dominatoare sau din rindul bisnitarilor, manierele lor nu se deosebesc cu nimic de cele ale vechilor stapini. Dimpotriva, daca ultimii mai puteau fi tinuti in friu de teama de a nu fi trasi la raspundere de catre organele partidului, acestia din urma nu au nici o teama. Astfel ca abuzurile se desfasoara sub vazul tuturor.
    Prin urmare, purtind tarele vitregiilor istoriei in spate, nu e de mirare ca nu ne gasim locul in lume si ca sintem mereu in cautare de noi stapini. Umiliti de-a lungul timpului, nu avem rabdarea necesara pentru a ne rezolva singuri problemele, ci cautam mereu un sprijin din afara. La fratele mai mare, venit din est sau vest. Fiind obisnuiti sa tinem dirlogii calului in mina, ne aplecam plini de admiratie in fata fiecarui stapinitor, a carui singura preocupare ramine satisfacerea propriilor sale pofte, desigur, pamintesti. Si daca in anii comunismului am gasit suficienta forta pentru a ne opune bolsevismului, in perioada postcomunista am abandonat orice lupta... lasindu-ne familia si patria la cheremul primului venit...
    Nichita Danilov

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri