Cei patru cavaleri ai Apocalipei raiului poetic
iesean, in viziunea doamnei Noemi Bomher sint:
Mihai Ursachi, Cezar Ivanescu, Dan Laurentiu si
Emil Brumaru. Cu trei dintre ei autoarea "a avut
bucuria de-a fi studenta, cu doi din cei trei a avut
"placerea de-a inota in mare, la 2 Mai, discutind
despre filozofia lui Platon si Aristotel, sau vorbind
despre misterul ce invaluie potirul Graalului, iar cu
al patrulea s-a multumit pur si simplu sa fiinteze,
desigur, la un mod relativ, "in acelasi oras
universitar". Dind cu delicatete la o parte valul
marturisirilor distinsei doamne Bomher, nu e greu sa
descoperim sub el chipurile celor trei, celor doi,
precum si chipul nebulos al ultimului cavaler al
raiului iesean. Poetii-cavaleri, la propriu si la figurat,
cu care doamna Bomher a impartit cursurile in
vremea studentiei sale au fost Mihai Ursachi, Cezar
Ivanescu si Dan Laurentiu. Primul si ultimul dintre
ei, fiind buni inotatori, frecventau vara de vara
rustica plaja de la 2 Mai, cu scopul de a-si cali, se
intelege, armura propriei epiderme. Citeodata
ieseau din valuri acoperiti de alge si moluste,
citeodata trageau din mare o intreaga flotila de
metafore, pe care le insirau, apoi, in chip de trofee,
pe plaja, la picioarele tinerelor lor admiratoare.
Cavalerii nu se sfiau sa se infatiseze in fata
domnitelor mai mult sau mai putin ascunse sub
umbrelutele de soare in toata splendoarea barbatiei
lor. Marturiile inscrise pe nisip din acele apuse
vremuri ne vorbesc despre multe fapte de vitejie,
despre cetati inexpugnabile luate cu asalt de
artileria grea, dotata cu tunuri deosebit de virile,
despre marsuri prin desert si marsuri spre stele,
despre mori de vint, flasnete, sutiene si chiar cranii
prefacute-n scrumiere. Marea era frecventata de doi
din cei patru cavaleri ai Apocalipsei: Mihai Ursachi
si Dan Laurentiu, ambii excelenti inotatori, buni
convivi, pescuitori de perle lirice. Ceilalti doi, Cezar
Ivanescu si Emil Brumaru, se multumeau sa inoate
in apele propriilor lor universuri lirice. Exilat in
pintecul matern, primul, adica cel de-al doilea,
Cezar Ivanescu, se straduia sa infrunte deopotriva
viata si moartea. Citam din poezia Turn: "Cind m-a
nascut mama/ Pe o masa intinsa/ Cumplit suferea,/
Mama mea cea buna pe o masa/ dar pe cealalta/
Mama mea moartea,/ Goala, lungita, suridea/ Atit
de frumoasa/ Mama mea moartea suridea/ Caci
copilul ei ma nasteam/ Fara ca ea sa sufere". Al
doilea sau mai bine zis al patrulea, Emil Brumaru,
un cavaler al pandispanului, inota in sosul gros al
bucatariilor de vara, imbibate de mirosuri pe cit de
dulci, pe atit de aeriene. "Semet ca roua, blind ca
arpacasul/ Viteaz ca fulgul alb de porumbel";
inarmat cu linguri, polonice si bratele pline de crini
imperiali, poetul isi inchina cintecul sau de trubadur
unei cescute demente (chinezesti, desigur), de care
se inamoreaza din senin. Cescuta insa-l paraseste,
logodindu-se cu un dulap sumbru. Lupta poetului
Emil Brumaru cu dulapul sau indragostit atinge
proportii cosmice. Batalia se da pe viata si pe
moarte. Pentru a impaca si capra, si varza (adica si
dulapul, si poetul), cescuta se crapa in doua, oferind
ambilor indragostiti in parti egale trupu-i gingas
prefacut in cioburi de roua. Pentru Mihai Ursachi
marea suplinea oceanul, iar Ciricul marea. Cu ochii
scrutind orizontul nesfirsit, in Golful Francezului,
autorul Inelului cu enigma visa, in zilele de aur ale
lunii mai, la: "Stralucita logodna a Cancerului cu
Nebunia", invocind numele unei stele ce se stinge
la cea mai mica atingere. Pentru cel de-al patrulea
cavaler apocaliptic, Emil Brumaru, marea se reduce
la o singura tigaie in care fierbe bulionul, iar
oceanul la un borcan de muraturi sau de zacusca
dosit intr-o camara. Contemplindu-le, poetul isi
aduce aminte de copilarie si adolescenta: "O,
vremea cind eram copii,/ Tutungerii, tutungerii/ Carti
de-aventuri, nuci cu magiun,/ Ce sa va spun, cum
sa va spun?// Iubiri ascunse-n ghiozdan,/ Sutiene
mici cu miros rar/ Decolorate an de an de an…"
Fiecare din cei patru cavaleri ai raiului iesean in
felul sau este un hidalgo, un Don Quijote indragostit
de o himera. Fiecare din ei poarta pe umar, cum se
autodefineste intr-un splendid poem, magistrul
Ursachi, "un crin ca pe-o pusca", de aceea "tot ce
exista ii musca" (a se citi distruge). Pentru unii
existenta se confunda cu iubirea, cind ideala, cind
carnala. Pentru altii, ca la Cezar Ivanescu, cu
moartea. Toti stiu ca "undeva trebuie sa cada/
cenusa timpului" - am citat din Dan Laurentiu. Nu e
de mirare, deci, ca fiecare din ei evadeaza din
lumea reala in cea imaginara. Calatoria are loc, de
obicei, intr-o caleasca, simbolizind viata: "Iubirea,
sareta cu mere, /prin sufletul nostru trecu", exclama
Emil Brumaru. In timpul plecarii, ciinii latra, viteii
mugesc, iar copacii "isi procura jobene" si mor
eleganti, risipind in amurg "carti de ghicit, dame si
fanti". Calestile produc vertijuri, in cesti de cafea
apar ruine, iar fluturii se lovesc de timple si
ricoseaza in ecouri. In goana ei molateco-suava,
caleasca lui Brumaru se intersecteaza cu trasura
nocturn-somnambula a magistrlui Ursachi din Nunta
in cer: "Un cer nebun de lumina tresare din
noaptea/ definitivei taceri, ca o salva de tun…/
Osana, Osana, la sfera a saptea,/ gloria gloriei, cer
de lumina nebun!// Adio tacuta mea piatra care sint
eu…// am fost cicizbeu al tarinii si acum cu lumina
ma-nsor.// O, goarnele nuntii ma cheama degraba,/
trasura e jos, mai incet, mai incet…/ - De cind te
astept, multiubite, acum sint o baba, iar tu, bag de
seama, aduci a schelet…".
Cei patru cavaleri-poeti ai Apocalipsei iesene sint
cinci, sase sau poate mult mai multi. Cartea
doamnei Noemi Bomher ii trece in revista doar pe
cei amintiti mai sus. La aceasta galerie se mai
aduga inca un tragic si neinteles poet si pictor:
Petru Arustei, trecut si el, ca si Dan Laurentiu si
Mihai Ursachi, in eternitate. Alaturi de el, rasar alte
figuri desprinse din galeria marilor personaje ce au
avut menirea de-a creiona atmosfera boemei iesene
a anilor 70: prozatorul Eugen Andone, profesorul
Liviu Rusu si, desigur, poetul Ioanid Romanescu.
Dintre cei care au mai ramas in Iasi printre noi imi
rasar in minte iubitorul de arta Dumitru Zaim, poetul
Horia Zilieru, precum si palladyanul aristocrat al
penei si penelului, Val Gheroghiu.
Astazi, la ora 17, in Parcul Copou, la Casa de
Culura a municipiului, va avea loc un moment
poetic consacrat memoriei unuia din cei patru
cavaleri ai doamnei Noemi Bomher: Mihai Urasachi.
Vorba junimistului Lucian Vasiliu, si el un hidalgo al
apocalipsei de acum, Intra cine poate, ramine
cine vrea...
Nichita DANILOV