Balzac si micuta croitoreasa chineza, despre care am scris aici si care a aparut ?n rom?neste la editura Polirom, a fost un mare succes international. Dai Sijie, cunoscut ?nainte doar ?n ipostaza de cineast (si-a adaptat, de altfel, si propriul roman), se dovedea, la ?nt?ia lui carte, un prozator inventiv si inteligent, scriind ?ntr-o franceza de o remarcabila fluenta. Romanul, dincolo de frumoasa poveste de dragoste desfasurata pe fondul sinistru al revolutiei culturale, arata ?ndeosebi cum poti rezista, gratie lecturii, ?n fata prostiei, a fanatismului si a presiunii ideologice.
Noul lui roman, Complexul lui Di (Gallimard, 2003), este mai ambitios, at?t la nivelul compozitiei c?t si la acela al registrelor naratiunii. Urmarim tribulatiile unui psihanalist, pe nume Muo, care revine ?n China anului 2000. Plecat la Paris, la ?nceputul anilor '90, cu o bursa de studii, ?l descoperise, dupa Freud, pe Lacan. Se lanseaza acum ?ntr-o aventura nebuneasca si riscanta; vrea s-o scoata din ?nchisoare pe logodnica lui, arestata pentru ca transmisese unor corespondenti de presa occidentali fotografii dovedind ca politistii chinezi practica tortura. Muo ar fi, daca e sa-l credem pe romancier, primul psihanalist chinez. Urmase la Paris, vreme de patru ani, o analiza cu o somitate ?n materie, un discipol al lui Lacan, doctorul Michel Nivat. Acesta nu facea, bine?nteles, dec?t sa asculte ceea ce-i spunea pacientul ?ntins pe canapea; dar ceea ce particularizeaza aceasta relatie e ca, o buna bucata de vreme, Muo - nestap?nind franceza - vorbea ?n limba lui materna, povestind, spre exemplu, amintiri din perioada Revolutiei culturale si r?z?nd uneori p?na la lacrimi, sub privirile - totusi - intrigate ale Maestrului. ?n plus, lucru mai cur?nd surprinzator la cineva care vede peste tot pulsiuni si simboluri sexuale, Muo este virgin si i se ?nt?mpla nu o data sa nu-si poata controla dorintele si fantasmele. Romanul, se vede imediat, mizeaza pe umor (adesea foarte negru) si pe deriziune. Muo stie ca pentru a-si salva logodnica va trebui sa dea spaga (nu stiu care e cuv?ntul chinezesc, dar el exista ?n limba marelui popor care ?nca, pretind unele voci, mai construieste socialismul) judecatorilor si avocatilor, acestia din urma nefiind dec?t niste intermediari. Or, ?n cazul sau, exigentele s?nt iesite din comun: judecatorul Di accepta sa-i elibereze logodnica numai daca Muo ?i aduce ?n pat o fecioara, ?ntruc?t, conform unor credinte seculare, fecioarele transmit partenerilor lor o forta vitala infinit de pretioasa. Romanul ia de acum ?ncolo forma unei povestiri picaresti, cu rasturnari de situatii si efecte de surpriza, cu at?t mai mult cu c?t (nici) ?n China de astazi nu ?nt?lnesti fecioare la tot pasul.
O China pe care autorul o ?nfatiseaza ?n contrastele ei vertiginoase; trenuri mizere, murdare, ?ntesate de vagabonzi si de hoti; saloane de "coafura" transformate ?n bordeluri unde fetele se expun ?n vitrine, ca la Amsterdam; restaurante unde debarca autocare pline ochi cu turisti, carora li se propun meniuri afrodisiace ultrarafinate; cartierele noilor ?mbogatiti, cu vile de un kitsch agresiv - verande, arcade, cupole, statui ?n gradina, f?nt?ni; fast-food-uri, magazine de suveniruri, chioscuri de ziare etal?nd pe prima pagina fotografii "sexy" ale vedetelor de cinema si televiziune; personaje a caror simpla ?nfatisare exterioara frizeaza delirul, precum taranul ?mbracat cu o haina occidentala si cu blugi suflecati p?na la genunchi, purt?nd ?n spate un plug de lemn.
Nu lipsesc din roman nici erotismul (scena ?n care Muo face pentru prima data dragoste e un regal) nici poezia tulburatoare a savorilor si a mirosurilor. Dar nu lipsesc nici secventele ce arata ca, ?n China zg?r?ie-norilor si a performantelor tehnologice, structurile comuniste ram?n ?n continuare foarte solide. Ma g?ndesc ?n special la episodul ?n care Muo nimereste la comisia ce se ocupa de "publicatiile clandestine" si unde, ?n mai multe ?ncaperi, se afla gramezi de carti interzise, apoi bobinele filmelor ce au avut aceeasi soarta si unde, ?n fine, ?ntr-o sala speciala, s?nt depozitate scrisorile de denunt (pe categorii; sot si sotie, parinti si copii, colegi, vecini, informatori etc.) precum si cele de auto-denunt, practica frecventa ?n timpul Revolutiei culturale. Povestea, ?n fapt, nu are deznodam?nt: Muo nu poate lupta cu un sistem profund corupt. Si pe deasupra, tot caut?nd fecioare pentru judecatorul Di, a capatat obiceiul sa se ?ndragosteasca de ele si sa le pastreze pentru el.
Alexandru CALINESCU