Televiziunile de stiri nu au fost un mediu de transmitere a informatiilor in aceasta campanie electorala, ci un actor clar angajat in lupta politica. Asadar, cei care se mira ca posturile Realitatea TV si Antena 3 au fost prinse si smotocite in tavalugul confruntarii electorale dau dovada de ipocrizie. Patronii televiziunilor, Sorin Ovidiu Vantu si Dan Voiculescu, au vrut sa fie parte in aceasta lupta pentru ca interesele lor directe sint legate de ea si si-au pus la bataie toate resursele si vedetele stipendiate pentru a provoca infringerea presedintelui in functie, Traian Basescu. Mircea Geoana si, intr-o mai mica masura, Crin Antonescu au devenit privilegiatii micului ecran pentru ca serveau scopului „anti", fiind, la rindu-le, uniti doar de acesta. Numarul mare de amenzi acordate de CNA celor doua posturi (si inca insuficient in comparatie cu numarul mare de incalcari ale legislatiei in vigoare) ilustreaza ca angajarea de o parte a baricadei nu mai tine cont de costuri. Dezinteresul celorlalte televiziuni generaliste fata de campania electorala, la care s-a adaugat apatia condamnabila a postului public, a lasat televiziunile de stiri sa faca regula.

Acesta este un moment rusinos pentru televiziuni. Bineinteles, cine stie ceva istorie recenta stie si ca nu este singurul moment de acest fel, pentru simplul motiv ca televiziunile au aratat mai mereu prost dupa 1989. Nu in sensul ca nu au fost seducatoare. Dimpotriva, au fost seducatoare si, prin aceasta, periculoase din cauza lipsei lor de obiectivitate si a deontologiei precare.

Nu vreau, prin urmare, sa dramatizez: a fost rau si inainte. Prima parte a anilor '90, cu televiziunea de stat pe pozitie hegemonica, a fost cenusie si marcata de manipulari grosolane in slujba regimului Iliescu. Marile televiziuni comerciale, imediat dupa afirmarea lor la sfirsitul deceniului trecut, au plonjat direct in lupta politica, contribuind decisiv la erodarea guvernarii CDR (in special prin Marius Tuca Show). In timpul guvernarii Adrian Nastase s-a inregistrat un declin ingrozitor al libertatii si demnitatii presei, ajungindu-se ca sase-sapte televiziuni sa transmita deodata in direct cite o declaratie banala a premierului PSD. Utilizind un amestec diabolic de presiune si cointeresare, Nastase a facut din televiziuni paji la propria curte.

Realitatea TV a evadat din strinsoare, nu fara ambiguitati, in campania electorala din 2004, contribuind intr-o oarecare masura la victoria lui Traian Basescu. Spre finalul mandatului acestuia insa, odata cu accentuarea conflictului cu Vintu, Realitatea a devenit din ce in ce mai critica la adresa presedintelui, ajungind opozant pe fata si instrument electoral al PSD/PC si PNL, alaturindu-se, cu o voce ceva mai delicata, dar si mai perversa, celeilalte televiziuni pronuntat anti-Basescu, Antena 3. Se stie, Partidul Conservator al lui Voiculescu (si cum s-o mai fi numind inainte - oricum nu conteaza) datoreaza deja trei mandate parlamentare tranzactionarii serviciilor mediatice cu PSD. In actualul mandat al lui Traian Basescu, postul de stiri al lui Voiculescu a lasat deoparte valul obiectivitatii, tocindu-l marunt, in fiecare zi, pe Traian Basescu, in special la emisiunea de seara a lui Mihai Gadea, cu ajutorul unor batausi-TV precum Ion Cristoiu (recent reconvertit), Valentin Stan, Radu Tudor, Mugur Ciuvica, Victor Ciutacu, Mircea Badea etc. Si celelalte televiziuni voiculesciene si-au dat concursul.

Asadar, ca un bilant, vedem ca, de-a lungul timpului, televiziunile au fost intr-o mai mare masura de partea stingii si impotriva dreptei. Si, deloc fara legatura, stinga a fost mai mult timp la putere - guvernind direct sau controlind indirect Executivul din opozitie - decit dreapta. Cind dreapta a fost mai influenta in relatia cu televiziunile, toata lumea a sarit in aer; cind stinga s-a aflat in aceasta postura, situatia a intrat in ordinea firescului.

A doua observatie este ca libertatea presei nu este un bun definitiv cistigat, la fel cum nici drumul spre democratie nu este un mars triumfal. Am asistat deja la reculuri, la derapaje grave si chiar am simtit mirosul restauratiei autoritare - si ma refer aici, sfidind un stereotip actual de larga circulatie, nu la regimul Basescu, ci la guvernarea Nastase. Personal, ca jurnalist, pot depune marturie ca lucrurile au stat infinit mai rau pe timpul lui Nastase, din punctul de vedere al libertatii presei. Acum, televiziunile se afla intr-o grava criza morala nu pentru ca regimul Basescu a exercitat presiuni asupra lor, ci pentru ca au ales singure sa-si vinda demnitatea si libertatea in slujba unor interese economice si politice.

O a treia observatie decurge din cea anterioara. Vedem ca televiziunile au facut fata prost testului de responsabilitate care decurge din impactul lor extraordinar. Aici s-ar putea spune: sint televiziuni private, patronii fac ce doresc cu ele, asa cum orice proprietar dispune cum vrea de proprietatea sa. Nu e chiar asa. Orice utilizare a proprietatii asculta de niste reguli publice, pentru ca altfel am asista la o cacofonie a intereselor private. J. Habermas, teoreticianul sferei publice, sustine ca aceasta s-a afirmat in modernitate ca un strat tampon, neutru, intre stat si privat, pe baza unor reguli negociate intre cele doua parti. Televiziunea, indiferent daca este proprietate privata sau de stat, activeaza in aceasta zona intermediara si trebuie sa i se supuna regulilor ei. De aceea exista CNA, pentru ca regulile interesului general sa fie respectate. In conformitate cu aceleasi reguli, ar trebui ca televiziunile sa se autoreglementeze pentru ca pretind ca respecta deontologia profesionala.  

Am avut televiziunea-ciomag, pe timpul lui Ion Iliescu, apoi televiziunea-portavoce in timpul aceluiasi presedinte. In vremea lui Emil Constantinescu s-a afirmat televiziunea care demitea guverne. Apoi am avut televiziunea-encomiastica (sluga smechera, dar sluga) in timpul lui Adrian Nastase. Pe vremea lui Traian Basescu, dar fara voia sa, s-a perfectionat televiziunea manipulatoare. Cine a urmarit cu atentie campania electorala televizata a putut observa manipularea cu ajutorul moderatorilor (care nu-si mai merita numele, pentru ca au devenit, in functie de situatie, incitatori sau sicanatori), manipularea prin selectarea invitatilor, manipularea prin ingrosarea unor teme si minimalizarea altora, manipularea prin declaratii scoase din context si rauvoitor interpretate, manipularea prin imagine, prin titluri, prin dozarea stirilor etc. Este pusa in scena o adevarata „arta" perversa, perfectionata in ani de zile, menita sa ocoleasca legile si sa pacaleasca oamenii. Este evident ca operatiunea de manipulare nu reuseste intru totul, dar la fel de adevarat este ca are un impact important asupra situatiei politice, fara a exista un arbitraj public rezonabil. Televiziunile au devenit actori politici, dar nu care nu se supun regulilor responsabilitatii, valabile pentru actorii politici legitimi. Acest lucru trebuie sa se schimbe.