Pe usa librariei Humanitas din Stefan cel Mare e
un litou promotional al editurii cu acelasi nume,
in care Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu invita
cititorii la noua serie Risul lumii. Si o fac la
modul cel mai adecvat: rizind. Unul, Plesu,
prapadindu-se de ris, celalalt abia stapinindu-se.
Cei doi... comici nu-s la prima lor iesire de acest
fel.
Anul trecut, in intesatul amfiteatru Eminescu de
la Universitatea din Iasi, subiectul atacat
(cvasinecunoscutul filozof Alexandru Dragomir)
a imbracat acelasi costum de Ianus bifrons.
Liiceanu, stiind exact ce va face Plesu dupa el,
isi ingroasa nota grava, catedratica, a lungilor
sale perioade, rezervindu-si doar aplauzele
finale; Plesu, debutind cu ceremonialul imensei
batiste albe, antisudorifice, declanseaza, la tot
citeva minute, ropotele salii.
Risul lumii.
De curind, invitati fiind de unu' care-si zice, de
ce?, Nasul, joaca aceeasi sceneta in dubla
masca, lasindu-l - cinic - pe moderator sa-si faca,
si el, numarul de comic permanent involuntar, ei
doi pigmentind ora cu perle pescuite in acceptat
grotescul spectacol al lumii. Si mai are Nasul o
fixa: sa afle de la Plesu de ce ride Basescu; la
care fostul consilier de Cotroceni ii spune:
Pentru ca-i vine sa rida. Sint, amindoi, cei de pe
litoul librariei. Nasul, chibitind dupa puterile lui,
gata gata sa-si gripeze rating-ul. In sarabanda
comicariilor, scena din lift, cu fostul ministru de
Externe Plesu, cind micutul Araffat (Alah sa-l
ierte!), in plina efuziune, ajunge sa-l sarute pe...
git, imi suprasolicita maseterii. Liiceanu, se-
ntelege, mentinindu-se, ca pe litou, in contrast.
Si mai spune devastatorul Plesu ceva care, de
data asta, nu mai e chiar de ris: ca exista un trio
- Lica, Vasilica si Bulica (asa ceva) - abonati
permanenti ai talk-show-urilor t.v., dindu-si cu
parerea in absolut toate chestiunile ce-i bintuie
simptomatic pe romani. Acordindu-i dreptul, in
sfirsit, si lui Liiceanu sa rida de-adevaratelea.
La cine s-o fi gindind, oare, confundatul
Pavarotti?
Pai, numai nu-i numeste imprudentul Nas.
Sa-i numim noi. Inundatii sau marsuri cu
homosexuali, Cristoiu, Popescu, Boda/ Preda se
calca pe bombeuri, sa prinda toate televiziunile
in aceeasi seara.
De revenit la cele vesele.
Si la litoul de pe usa Humanitasului iesean.
De cite ori sint implicat intr-o... actiune care ma
priveste, gindul fuge, histrion, la batuta butada
cu a fi prea serios e neserios.
Lansindu-mi proaspatul album chiar la
Humanitas, nu-mi pot desprinde nici o clipa,
hipnotic, ochii de pe litoul cu cei doi comici vestiti
ai micului ecran.
- cind lumea incepe sa se adune, trec strada sa
le invit pe frizeritele mele sa ma onoreze cu
prezenta lor frumos mirositoare; se scuza toate,
salonard, aratindu-mi scaunele ocupate cu (...
urit mirositorii) clienti.
- intra unu' (al carui nod la cravata e nod
Geoana) sa-ntrebe daca poate completa
formular loto; pardon? zic.
- se face ora si nu apare nici unul din gravii mei
maestri de generatie; e insa deja prezent teribilul
umorist al pinzei, Dan Hatmanu.
- se desprinde din asistenta o tipa trasnet si, in
loc sa-mi ceara autograf pe album, mi-l cere pe
spatele partenerului ei (cam prea fardat dupa
gustul meu).
- Valentin Ciuca, autorul studiului introductiv al
albumului, isi arata mirarea ca nu-l vede inca
pe... Dan Hatmanu.
- un ris colosal in usa: semn ca a venit Liviu
Antonesei.
- il salut, printre invitati, pe bunul meu fost coleg
de facultate (trecut prin triste puscarii
comuniste), Trut Vacaru, asa cum o faceam si-
acum o jumatate se secol: stind, ca Chaplin,
intr-un picior.
- imi intrerup, o secunda, speach-ul, ma-ntorc
spre magistrul chirurg Pusy Diaconescu, si-i
trimit o dubioasa bezea.
- mi-l mai intrerup o data si ii fac, fara gluma, o
mult inclinata reverenta sobrului meu prieten
academician Alexandru Zub, si el trecut cindva
prin triste bolgii.
- o descopar pe delicata Zamfira Barzu - vedeta
generatiei nouazeciste, pe cit de feminin
delicata, pe atit de masculin viguroasa in marile
ei pinze - si o rog sa rida o secunda: o face cu
acelasi constant surplus de testosteron,
anulindu-mi frustrarea ca, iata, nu se arata in
sala maestrii generatiei mele, ha, ha, ha, ha.
- farmacomagistrul Costel Mungiu, culmea!, fara
palaria din Seriful oalelor, pinza mea din
Observatorul astrologic al lui Stere, acum casa
eclatantului clan Mungiu.
- Carmen si Niky Vericeanu - la fel de
arhitectuaral frumosi.
- o clipa, Irina Stratulat si Romeo Cosma imi par
facind pasi nebuni pe o nebuna claviatura de
jazz, doar o clipa.
- nu-mi pot da seama daca Emil Brumaru - cu
oata sapcuta de base-ball - e venit aici pentru
lansare sau pentru scormonitul rafturilor; bine ca
e.
- Liviu nu poate ocoli nici acum, in colorata lui
interventie, scena paradigmatica in care
triumvirii Mihai Ursachi-Eugen Androni-Val
Gheorghiu, plantati in Piata Unirii, puneau note
trapaselor in buiestru; la rindu-mi, ii reamintesc
momentul cind, parcurgind una din expozitiile
mele de... virstnic, vine si-mi spune: Val, ai
talent. Dupa ce-si termina sarmanta alocutie, ma
adresez, simetric, asistentei: Nu-i asa ca Liviu
are talent?
Vorba slagarului: Sa stai in fiiin/ Sa stai in fiiin...
Val GHEORGHIU