Dupa ultimul summit european de la Bruxelles,
toata lumea rasufla usurata. Uniunea Europeana are
un buget pentru perioada 2007 - 2013, ceea ce
inseamna nu doar ca sansele Romaniei si Bulgariei
de a adera peste un an ramin foarte mari, ci si ca ni
s-a alocat din acest cos general o felie relativ
consistenta de 29 de miliarde de euro. Asadar,
Bucurestiul si Sofia s-au linistit, dupa cum s-au
linistit si noii membri, in timp ce francezii exulta,
interpretind rezultatul drept o infringere a lui Tony
Blair. Premierul britanic pare singurul care are de
tras ponoasele, odata intors acasa. Nu doar
conservatorii il acuza ca ar fi acceptat o solutie prin
care Londra pierde 7 miliarde euro, ci si Gordon
Brown, ministrul sau de finante si, foarte probabil,
viitorul sef al laburistilor, dupa retragerea lui Blair.
Faptul ca s-a evitat o criza majora care, dupa
blocajul aprobarii Constitutiei, ar fi pus, probabil,
chiar proiectul european in ansamblu sub semnul
intrebarii e un lucru demn de salutat, dar UE ramine
cu destule schelete ascunse in dulap.
Noul buget are la baza aceeasi filosofie ca si cel
precedent, ceea ce inseamna ca, in timp ce
aproape jumatate din bani merg in continuare catre
subventiile agricole, sectoare esentiale pentru
cresterea competitivitatii continentale ramin evident
subfinantate. Iar esecul britanicilor de a forta iesirea
din acest cerc vicios pare sa inghete discutia pe
aceasta tema inca o buna bucata de vreme. O veste
proasta. Desi nu e vorba doar de citi bani se aloca
cercetarii sau educatiei, ci si de cit de incarcate sint
cheltuielile nationale pentru sanatate sau cele
destinate protectiei sociale sau cit de flexibila e
legislatia muncii. Pina la urma, marile probleme ale
europenilor, mai ales ale celor din Vest, de aici vin,
pentru ca evolutiile economice deloc incurajatoare
isi pun amprenta asupra starii generale de spirit a
populatiei. Datorita globalizarii, presiunilor
competitive create de India si China, occidentalii s-
au trezit brusc ca modul lor de viata, cu saptamini
de munca scurte si vacante lungi, cu o extinsa
protectie sociala, e tot mai greu de mentinut.
Ingrijorati, au inceput sa devina sceptici sau chiar
ostili fata de migratia fortei de munca, implicit, fata
de extinderea Uniunii Europene, respingind, in
acelasi timp, si ideea unei integrari in profunzime.
Asa cum se intimpla de regula, situatiile de criza
developeaza atitudini altfel mai greu vizibile. Dupa
cum s-a vazut si in cazul disputelor legate de buget,
cele mai importante institutii comunitare, departe de
a fi creuzetul in care se forjeaza proiectul Europei
unite, au devenit de fapt o platforma unde se
consuma bataliile dintre membrii UE pentru
promovarea intereselor nationale. Pentru ca, pina la
urma, pentru liderii politici europeni conteaza mult
mai mult atmosfera de acasa, perceptia de acolo
privind felul in care ei promoveaza interesele tarilor
lor, mai degraba decit aplauzele oficialilor de la
Bruxelles. Si nu e vorba doar de diferende oarecum
mai tehnice, de genul ignorarii de catre Franta si
Germania a limitei de 3% privind deficitul bugetar
admis in zona Euro, ci si chestiuni fundamentale,
precum strategia de securitate a Uniunii in
contextul relatiilor cu America si Rusia.
Am avut, recent, o noua proba in acest sens.
Proaspatul acord ruso-german de constructie a unei
conducte de gaz al carei traseu va ocoli si Polonia
si Ucraina a stirnit si iritare si ingrijorare nu doar in
cele doua tari, ci si in republicele baltice. Pe care
Berlinul a ales sa le ignore cu desavirsire. Pentru a
turna si mai mult gaz peste foc, a izbucnit, recent, o
noua controversa legata de desemnarea fostului
cancelar german Gerhard Schroder in fruntea
consiliului de administratie al consortiului ruso-
german care va gestiona proiectul si in care
majoritatea e detinuta de Gazprom, o corporatie
aflata sub controlul politic direct al liderilor de la
Kremlin. Si proiectul in sine, care mareste in mod
ingrijorator, in opinia unor analisti, nivelul
dependentei economiei germane, cea mai
importanta de pe continent, de energia ruseasca,
dar mai ales numirea au stirnit controverse aprinse.
Gerhard Schroder, care, conform unui ziar din
Leipzig, urmeaza sa primeasca o suma anuala de
pina la 1,5 milioane euro, a fortat, in opinia
multora, limitele acceptabile privind conflictul de
interese, beneficiind direct de avantajele conferite
de o pozitie care nu ar fi fost posibila fara acordul
pe care, in calitate de cancelar, il semnase cu
Vladimir Putin cu doar doua luni in urma. Cu acesta
din urma, fostul cancelar german s-a intilnit de
altfel, incepind din luna mai 2000, de cind Putin a
devenit presedinte al Rusiei, de 32 de ori, mai mult
decit cu oricare lider occidental, inclusiv Jacques
Chirac.
Indiferent daca suspiciunile exprimate de o parte
si de alta a Atlanticului fata de resorturile intime ale
acestui profund parteneriat politic ar fi exagerate,
ramine o senzatie neplacuta. Aceea ca optiuni
strategice fundamentale pentru ecuatia de
securitate nu doar a Germaniei, ci si a intregului
continent sint in prea mare masura amestecate cu
chestiuni de ordin personal. Schroder a evitat
intotdeauna sa adopte vreo pozitie critica fata de
excesele autoritariste ale Kremlinului, fata de
actiunile brutale orchestrate impotriva lui Mihail
Khodorkovschi si companiei sale petroliere "Yukos"
sau fata de razboiul din Cecenia. Doar cu un an in
urma, el aprecia, intr-un interviu acordat canalului
de televiziune german ARD, ca Vladimir Putin este
un "adevarat democrat". Cum pina si pentru
publicatia moscovita "Moscow Times" este greu de
inteles "de ce Schroder si Gazprom ar fi avut
nevoie unul de altul", nu poti decit sa tragi concluzia
ca e vorba de un premiu oferit de liderul de la
Kremlin fostului cancelar. Problema e ca gestul
acestuia pune intre paranteze, de o maniera
spectaculoasa, tipul de conduita acceptabila in
materie de conflict de interese, chiar daca legea
germana nu il incrimineaza explicit. Intr-un fel, chiar
daca discursul va ramine probabil neschimbat,
Bruxelles-ul va avea de acum inainte o pozitie
substantial mai subreda din punct de vedere moral,
atunci cind va chestiona Romania la capitolul
coruptie la virf si va cere insistent "pestii cei mari".
Alexandru LAZESCU
alexandru.lazescu@ziaruldeiasi.ro