Stare de soc
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Stare de soc

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Sistemul sanitar iesean se afla in stare critica, in sala de Terapie Intensiva. Daca pina acum se punea doar problema unei crize financiare, in prezent, intregul sistem se afla nici mai mult nici mai putin decit in stare de ilegalitate. Cu exceptia medicilor de familie, nici unul dintre contractele de finantare dintre Casa de Asigurari Sociale de Sanatate (CASS) - inima sistemului - si cei care asigura practic asistenta medicala - in speta, este vorba despre spitalele iesene - nu a fost semnat. In plus, farmacistii au refuzat, la rindul lor, sa continue relatiile cu Casa, cit timp aceasta din urma nu-si achita datoriile. In semn de protest, au sistat eliberarea retetelor compensate si gratuite catre populatie, pentru a treia oara in acest an. Pe de alta parte, nici personalul medical nu se afla in legalitatate, intrucit nu s-au semnat contractele colective de munca intre spitale si sindicatele din Sanatate.
    Conducerea CASS este in acest moment incapabila sa aplice o terapie salvatoare. Sumele de care dispune CASS din fondul de asigurari de sanatate colectat de la populatie si de la agentii economici sint insuficiente si nu permit functionarea normala a sistemului sanitar. Refrenul celor de la CASS - "nu avem bani, populatia este saraca" - tinde sa devina un slagar. Sa fie oare de vina numai faptul ca judetul Iasi, si in general Moldova, este o zona saraca, care nu isi poate permite sa asigure cetatenilor accesul la o medicina moderna? Sau este vorba si de incompetenta conducerilor CASS si a CNAS, care nu reusesc sa gaseasca si alte solutii de finantare? Sau poate insusi sistemul de asigurari, motorul sistemului sanitar, este imperfect?
    Criza profunda in care a ajuns sistemul sanitar iesean isi are radacinile intr-o boala veche, progresiva, numita insuficienta financiara. De la o luna la alta, situatia s-a inrautatit si au aparut, izolat, primele crize: bolnavii de SIDA nu si-au primit medicamentele, pacientii internati nu au mai vazut carne in farfurii, farmacistii au blocat eliberarea medicamentelor compensate. Si lista ar putea continua. Boala a devenit, in timp, cronica: atit spitalele cit si farmacistii au intrat in blocaje financiare. Au acumulat datorii uriase, pe care nu au putut sa le onoreze intrucit bugetele primite de la CASS au fost din ce in ce mai insuficiente. Creditorii au amenintat ca nu vor mai furniza medicamente, materiale sanitare si hrana. Situatiile au fost rezolvate punctual de conducerea CASS, care, prin diverse tertipuri contabilicesti, a luat banii dintr-o parte si i-a dat intr-alta, bucurindu-i pe unii si nemultumindu-i pe altii. Aceste solutii de moment au reprezentat insa doar niste paleative. Au atenuat efectele, insa nu au inlaturat cauzele. De citeva luni bune, conducerea CASS a cirpit greoiul sistem sanitar pe ici pe colo, incercind sa-l faca sa functioneze sontic-sontic.
    Sistemul sanitar este incapabil de a mai functiona in limite legale. Managerii spitalelor nu mai vor sa accepte sa faca medicina empirica si nu au acceptat o finantare care nu le permite sa supravietuiasca. Iar refuzul lor este motivat si de faptul ca, potrivit unui nou ordin al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), vor fi trasi la raspundere daca depasesc bugetul acordat de CASS. Ca atare, contractele intre CASS si prestatorii de servicii medicale, care ar fi trebuit sa fie semnate de la 1 iulie, au devenit doar niste hirtii fara valoare. Iar intregul sistem sanitar functioneaza de o luna in afara legii. Cel mai rau lucru este ca nici cei de la virful sistemului sanitar iesean nu vad "luminita de la capatul tunelului".
    Singura terapie care trebuie aplicata este o infuzie masiva de bani in bugetul CASS, care sa fie apoi impartit cu generozitate "pacientilor", adica spitalelor si farmacistilor. Lunar, CASS colecteaza in jur de 50 de miliarde de lei din asigurarile de sanatate, in conditiile in care, daca toti beneficiarii serviciilor si-ar achita obligatiile, s-ar stringe o suma dubla. Desi CASS a incercat mai multe metode de a-i constringe pe datornici sa plateasca, nu s-a inregistrat o rotunjire semnificativa a conturilor. Situatia de criza financiara a persistat, intrucit, pentru ca sistemul sa functioneze, trebuie sa inghita peste 100 de miliarde lunar. Conducerea CASS si prestatorii ei de servicii spera ca actuala criza sa poata fi rezolvata in momentul in care va avea loc rectificarea bugetului CNAS. Presedintele CASS, Mircea Ursu, spera - dar nu are nici o certitudine - ca Iasul va primi destui bani pentru a mari bugetele spitalelor iesene si ale farmacistilor, pentru ca, mai apoi, sa se semneze si contractele de finantare. Si chiar daca previziunile d-lui Ursu se vor adeveri, banii care ar proveni din redistribuirea fondurilor la nivel national nu ar reprezenta decit un nou paleativ. Ar fi doar o gura de oxigen acordata bolnavului aflat in stop respirator si nicidecum nu ar vindeca boala.
    Tot mai multe voci din mediul medical spun ca insusi sistemul de asigurari, importat din Germania, este imperfect. Acesta nu ar fi trebuit aplicat intr-o Romanie saraca, in care economia este la pamint si nu poate sustine un sistem de sanatate supradimensionat. Poate una dintre solutiile care ar merita incercate este crearea unui sistem de asigurari de sanatate privat, paralel cu cel de stat. Din directia acestuia ar putea veni sume importante, care s-ar adauga fondurilor din asigurarile sociale de sanatate. Cert este ca, pina in momentul in care nu vor fi gasite citeva solutii viabile de finantare a sistemului sanitar, acesta va intra periodic in crize din ce in ce mai grave. Si falimentul nu este departe. (Alina TITEI )

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Fraţii de cruce strâmbă

    Cătălin ONOFREI

    Fraţii de cruce strâmbă

    Cum ar arăta un stat condus de nişte microbişti ce-şi fac cruce în timp ce înjură?

    Filmuletul zilei

    opinii

    Dacii liberi

    Briscan ZARA

    Dacii liberi

    Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor.

    Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

    Ciprian IFTIMOAEI

    Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

    Oficiul de statistică al UE, Eurostat, a diseminat recent indicatorul AROPE care arată că România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 35,8% din populaţie în risc de sărăcie sau excluziune socială, în anul 2020. 

    Un geniu

    Nichita DANILOV

    Un geniu

    Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

    pulspulspuls

    Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

    Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

    Pentru că, iată, Cioloş tocmai a depus ieri lista şi programul guvernului său în parlament, unde în următoarele zile se va decide prin vot dacă merge echipa asta înainte au ba, şi pentru că avem un ieşean pe acea listă, am zis că musai să-l chestionăm olecuţă pe amicul Archibald Tănase despre subiect, în calitatea lui onorabilă de om cu doftorat în sforăraie politică. 

    Caricatura zilei

    Certificate

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.