Domnul Kjell Espmark este un pensionar din Stockholm cu origini vechi rurale. El este ?nsa mai cunoscut, se pare, ca poet, profesor de literatura moderna (desi facuse initial studii de stomatologie!) si mai cu seama, de peste doua decenii, ca membru al Academiei regale suedeze. ?n aceasta calitate, d-sa este de cincisprezece ani presedintele Comitetului Nobel, care acorda cunoscutele distinctii. O slujba dintre cele mai r?vnite dar si mai complicate, ?n acelasi timp, din c?te exista.
?n ultimul trimestru al fiecarui an, timp de c?teva saptam?ni, lumea uita de lupta pentru pace, de ?ncalzirea planetei, de pericolul globalizarii, de imaginea Rom?niei ori de lista de oaspeti ai clinicilor de chirurgie plastica, pentru a se pasiona de un joc anacronic si neinteligibil celor mai multi: decernarea premiilor Nobel. Este, evident, actiunea unei instante supraumane ?n felul ?n care s?nt descoperiti si mai ales unsi ca atare geniile lumii de azi, precum si ?n amestecul de credinta oarba, de frustrare paroxistica si de suspiciune nevrotica de care este ?nsotita decizia finala.
Iar de fiecare data s?ntem luati prin surprindere. Premiile "Nobel", ?ndeosebi cele pentru literatura, asculta de o logica misterioasa, pe jumatate balcanica, pe jumatate stelara. Am fi, de aceea, de doua ori surprinsi daca am afla ca mecanismul este relativ simplu si perfect inteligibil ?n natura. Din pozitia sa, domnul Espmark a avut acces la arhivele acestui comitet si a publicat deja doua istorii ale premiilor Nobel. Potrivit versiunii oferite de domnul Espmark ?ntr-un interviu aparut ?n ultimul numar al revistei "22" (realizat de dl. Dan Shafran), istoria premiilor Nobel pentru literatura este departe de a fi istoria unor nesf?rsite negocieri ?ntre interese si pasiuni adverse, cum se ?nt?mpla adesea cu premiile literare, peste tot ?n lume.
Aceasta nu ?nseamna ca membrii comitetului au descoperit o formula perfecta, menita a desemna c?stigatorul cel mai merituos. De fapt, prima lectie care trebuie trasa din ce spune academicianul suedez este de a nu uita ca vorbim de literatura, ?n raport cu care nu exista criterii obiective si absolut impartiale. Este vorba, asadar, de gust, de alegeri fundamental subiective. De aici dificultatea de a alege valoarea sigura.
Aceasta dificultate a fost vizibila ?n primele decenii de functionare, c?nd pare sa fi primat o estetica traditionala, ?n cel mai obisnuit stil academist, si despre care Espmark spune ca nu au existat dec?t "doua alegeri rezonabile: Kipling si Selma Lagerl?f". Dupa 1930 a urmat o perioada pe care Kjell Espmarck o numeste "populista", fiind preferati scriitorii care vindeau cele mai multe exemplare, de tip Galsworthy. ?n schimb, odata cu 1945, s-a acordat o atentie preferentiala scriitorilor inovatori, de felul unor Faulkner, pe care de altfel premiul Nobel l-a si lansat ca scriitor de reputatie majora, sau Gide. De aceea, premiul Nobel a devenit astazi mai mult un premiu de lansare, iar premiile s?nt mereu ?n mijlocului trendului literar si nu ?n urma sa.
?n cel mai bun spirit nordic, premiile Nobel s?nt produsul unui mecanism bazat pe principii si reguli clare. Aceste reguli s-au structurat treptat abia dupa 1920 si au dat putine esecuri, fapt care, alaturi de caracterul sau international, perfect cosmopolit, ca si valoarea ?n sine a premiului, a facut autoritatea incontestabila a premiului. Nu se dau premii dec?t o singura data si nu se tine cont de nationalitate. Nu se dau premii unor scriitori care s?nt angajati politic. Dupa esecul Pearl Buck, s-a instituit regula de a nu se mai premia niciodata un scriitor propus ?n primul an. Se asteapta mai multi ani, pentru a se vedea daca nominalizarea initiala se confirma. Nu se accepta autopropunerile.
Procesul de desemnare ?n sine este un ritual. ?n fiecare an, p?na la ?nceputul lui februarie, se primesc propuneri. Acestea pot veni din partea unor societati literare, a unor academii nationale, dar si a unor persoane private, daca s?nt profesori de literatura la universitate. Propunerile se pot repeta multi ani. Aceste propuneri, care ram?n secrete si nu cer nici macar o motivatie, s?nt supuse unei prime selectii la care participa specialisti reputati ?n literatura. La ?nceputul lui martie se contureaza o lista de cincisprezece nume, care, dupa acelasi proces de selectie, devine, la sf?rsitul lui mai, asa-numita "lista scurta", cuprinz?nd cinci nume, care este secreta. Abia atunci intra ?n joc gustul membrilor propriu-zisi ai Comitetului. ?n octombrie, ei se decid.
De ce nici un rom?n nu a luat p?na acum acest premiu, mai cu seama ca aproape toti vecinii nostri ?l detin? Kjell Espmark nu are, evident, un raspuns. Cu at?t mai mult cu c?t nu se poate divulga nici un fel de informatie despre procesul de nominalizare pentru o perioada mai mica de cincizeci de ani de la momentul respectiv. Dar ce ne poate spune totusi academicianul suedez ne lasa total perplecsi: "?n primii 53 de ani de existenta ai Premiului Nobel - poate si mai multi, dar nu o pot spune ?nca - din Rom?nia nu a sosit absolut nici o propunere de nominalizare a unui scriitor rom?n. Lucrul acesta mi se pare demn de consemnat. Absolut toate tarile vecine Rom?niei au fost foarte harnice ?n a-si propune scriitorii. De ce nu a facut-o si Rom?nia? E un mister".
Cu alte cuvinte, ?n cincizeci si trei de ani, nici Academia Rom?na, nici Societatea Scriitorilor si nici profesorii nostri de literatura nu au simtit nevoia sa propuna un scriitor rom?n pentru premiul Nobel. Este posibil chiar, din c?te sugereaza dl. Espmark, ca nici dupa 1953 situatia sa nu se fi schimbat. Este o buna lectie pentru orice tentatie de a ne mai pl?nge de diverse persecutii. Nu erau interesati scriitorii rom?ni de acest premiu? Posibil. Dupa cum este posibil ca intelectualii rom?ni ai timpului sa nu fi fost convinsi ca literatura rom?na are cu adevarat o valoare universala. S?ntem o cultura mai t?nara dec?t s?ntem capabili sa acceptam.
Florea IONCIOAIA