Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Acuzatii in dosarul "Piata Coruptiei": Marturie mincinoasa

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Procesul lui Octavian Gaitanaru, fostul director al Administratiei Pietelor Focsani, a luat ieri o intorsatura spectaculoasa. Trei dintre martorii acuzarii au fost invinuiti de marturie mincinoasa! In mod neasteptat, sirul acuzatiilor a fost deschis chiar de procurorul PNA Galati, care a amenintat ca va anunta Parchetul in legatura cu marturia depusa de Luciana Galateanu. Femeia a sustinut in sedinta ca nu este lamurita daca, in decembrie 2002, a dat un milion de lei pentru sponsorizari sau pentru ca licitatia pentru spatiile comerciale din Piata Moldovei sa nu mai aiba loc. Aparatorii celor trei acuzati au ripostat imediat si au acuzat procurorul PNA ca incearca sa intimideze martorul. In replica, ei au anuntat ca vor sesiza la rindul lor Parchetul pentru marturiile depuse ieri in fata instantei de doi dintre martorii cheie ai acuzarii, Felicia Ciubotaru si Ion Tudorache.
    Acuzati ca au mintit
    Amintim cititorilor ca Octavian Gaitanaru este judecat de magistratii Tribunalului Vrancea pentru luare de mita, primire de foloase necuvenite, abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals, infractiuni aflate in concurs real si in forma continuata. Alaturi de el mai sint judecati contabila sefa a Administratiei Pietelor, Camelia Stefan, si omul de afaceri Laurentiu Bogdanel Turbatu. Instanta a audiat ieri patru din cei zece martori care au fost citati.
    Noutatile au inceput sa apara chiar de la audierea primului martor, Felicia Ciubotaru. Ea a afirmat ca i-a dat o mie de dolari din partea comerciantilor lui Octavian Gaitanaru, in iunie 2002, pentru ca sectorul zaharoase sa nu fie reorganizat si sa nu se tina o noua licitatie. De asemenea, Felicia Ciubotaru a declarat ca ar fi fost insotita de martorul Ion Tudorache atunci cind a inminat banii. Avocatii apararii au aratat ca, in declaratiile depuse anterior la dosar, martora a afirmat ca i-a dat banii fostului director al Administratiei Pietelor in iulie 2002, drept multumire ca nu a mai tinut licitatia si ca nu a amintit nicaieri de Ion Tudorache. Felicia Ciubotaru a declarat in fata instantei ca nu a mentionat ca a fost insotita de Ion Tudorache atunci cind a dat banii din cauza emotiei si pentru ca nu a fost intrebata. Acelasi motiv a fost invocat si de Ion Tudorache cind a depus marturie. In plus, el si-a nuantat declaratia de la dosar in care a afirmat ca a fost amenintat cu rezilierea contractului de inchiriere a spatiilor comerciale din Piata Moldovei daca nu sponsorizeaza echipa locala de fotbal, Fotbal Club Unirea. "Nu am fost fortat sa particip la sponsorizarea echipei de fotbal, insa mi s-a dat de inteles ca ar fi bine sa particip", a declarat Ion Tudorache.
    Al treilea martor acuzat de marturie mincinoasa a fost Luciana Galateanu care, in declaratiile date in cursul urmaririi penale, a afirmat ca a contribuit cu un milion de lei in decembrie 2002, pentru ca licitatia pentru spatiile comerciale din Piata Moldovei sa nu mai aiba loc. In fata instantei, ea a declarat ca, initial, i s-a spus ca banii sint pentru licitatie insa, dupa cinci minute, un alt martor a informat-o ca banii sint de fapt pentru sponsorizarea pomului de iarna. Toti martorii audiati ieri de instanta au declarat ca denunturile impotriva lui Gaitanaru au fost facute dupa ce au fost chemati la politie, si nu din proprie initiativa.
    Inca 30 de zile de arest pentru Gaitanaru
    Instanta Tribunalului Vrancea a decis ieri prelungirea mandatului de arestare al lui Octavian Gaitanaru cu 30 de zile, pina pe data de 10 octombrie. Avocatii apararii au cerut ca fostul director al Administratiei Pietelor sa fie cercetat in stare de libertate avind in vedere ca procesul dureaza de sase luni si declaratiile "dubioase" ale martorilor. "Probabil ca nu sint un pericol social, sint un pericol public pentru ca am descoperit coruptia si am fost arestat pentru ca sa nu intru in miezul problemei", a declarat ieri Octavian Gaitanaru, in fata completului de judecata.
    Administratia Pietelor a depus mai multe acte la dosarul cauzei din care rezulta ca nu a suferit nici un prejudiciu din partea vreuneia dintre persoanele acuzate in acest proces. Instanta a hotarit ca martorii care nu s-au prezentat la audieri sa fie adusi cu mandat de aducere la viitorul termen si sa fie amendati cu 300 de mii lei fiecare. (Mihai BOICU)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    Liste electorale

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Linkuri sponsorizate

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri