Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Coada pentru rate

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Intentia Bancii Nationale de a schimba conditiile de acordare a creditelor i-a determinat pe focsaneni sa ia cu asalt magazinele care vind in rate. Anuntul a creat o adevarata psihoza a cumparaturilor. Oamenii mai tematori s-au gindit ca de anul viitor ar putea obtine credite mai greu si, ca sa fie siguri ca reusesc sa-si cumpere produse electrocasnice prin acest sistem, se grabesc sa incheie contracte. Magazinele care comercializeaza produse electronice si electrocasnice prin sistemul de rate fixe abia reusesc sa faca fata numarului mare de clienti. Zilnic se incheie pina la 100 de contracte de creditare, pe alocuri, cozile amintind de perioada de trista amintire.
    In ultimele zile, vrincenii au luat cu asalt magazinele de profil si au stat la cozi destul de mari pentru a-si cumpara diferite produse pentru casa, printre care televizoare, calculatoare, minisisteme audio, masini de spalat, aragazuri, cuptoare cu microunde, congelatoare sau lazi frigorifice. Desi fenomenul poate fi legat de anuntul Bancii Nationale referitor la eliminarea unor facilitati la credite incepind cu ianuarie 2004, directorii de magazine sustin ca vinzarile cresc intotdeauna inaintea sarbatorilor de iarna. Ca intotdeauna, persoanele interesate de achizitionarea prin rate sint cele cu venituri mici, de aceea decizia BNR le va afecta in primul rind. Acestia se tem ca restrictionarea acordaarii creditelor i-ar putea pune in situatia de a nu mai putea face astfel de investitii.
    Apropierea sarbatorilor de iarna si intentia Bancii Nationale de modificare a conditiilor de creditare, in sensul reintroducerii avansului si girantilor sau a stabilirii unei rate lunare de maxim 20 - 30 % din venitul solicitantului, fata de 50% cit este acum, au determinat o crestere a vinzarilor de electrocasnice. Magazinele de specialitate s-au umplut de clienti in ultimele zile, mai ales ca acestea s-ar putea inchide citeva zile inainte de sarbatori. Cei interesati de cumpararea in rate sint in principal persoane cu venituri reduse. Acestia incearca sa profite de actualul sistem de creditare, care permite achizitionarea de bunuri fara avans si giranti, ba chiar si fara dobinda uneori. Acest sistem ofera, in plus, si o simplificare a formalitatilor, avind in vedere ca actele se incheie direct in magazin. Si creditele contractate la banci au cunoscut o crestere destul de accentuata in ultimele luni.
    Pina la 100 de contracte zilnic
    Pe plan local, principalele firme care se lupta pentru suprematia
    vinzarilor la electrocasnice sint Flanco, Altex, Domo, dar si reteaua
    Metex sau Helios. Si pentru ca perioada sarbatorilor este aproape, societatile se lupta in promotii, care mai de care mai atractive pentru oamenii cu venituri reduse. Ofertele magazinelor pornesc de la reduceri la intreaga gama de produse in anumite zile ale saptaminii si pina la cadouri (produse cosmetice, electronice etc.) si concursuri. "Razboiul" se duce in domeniul preturilor, al dobinzilor, dar si al sumelor maxime creditate.
    Vinzatorii spun ca, in ultimele zile, au crescut cererile de masini de spalat, televizoare, combine frigorifice, combine muzicale sau sisteme informatice. Nici celelalte electrocasnice nu sint ignorate de vrinceni, acestia preferind sa cumpere mixere, blendere, roboti de bucatarie, prajitoare de piine, masini de calcat sau uscatoare de par.
    Directorii de magazine nu cred ca vinzarile sint afectate de decizia BNR, si spun ca numarul de clienti creste intotdeauna inaintea sarbatorilor de iarna. "Intotdeauna, in luna decembrie creste afluxul de clienti. Initiativa BNR-ului de a elimina facilitatile, incepind din 2004, cred ca a fost doar o discutie la nivel de banca, pentru a avea si ei o evidenta a creditelor. Probabil ca este un preambul la infiintarea Biroului central de urmarire a creditelor. Zilnic aproximativ 100 de familii incheie contracte, dintre care doar 10 % platesc cash. Sint si persoane care achita avans pentru a beneficia de o rata mai mica. La noi, cele mai cautate produse in aceasta luna sint televizoarele, minisistemele audio si masinile de spalat. In luna ianuarie vinzarile au scazut in fiecare an, dar la nivel de anul 2004, vinzarile vor creste progresiv", apreciaza Dan Zaharia, directorul pe zona Moldovei al retelei Flanco. "Luna decembrie este in fiecare an una maxima, la Altex. Cele mai cautate produse in aceasta perioada sint televizoarele, cuptoarele cu microunde, congelatoarele, lazile frigorifice si masinile de spalat. Acest lucru nu are nici o legatura cu initiativa BNR-ului de a elimina facilitatile de plata. Nu pot spune cite persoane incheie zilnic contracte, insa sint si cumparatori care achita cash, cu toate ca mult prea putini. Nu cred ca vinzarile vor scadea in 2004. Va fi adoptat vechiul sistem cu avans sau girant, dar asta nu va contribui la scaderea numarului de clienti, " spune si seful de magazin de la Altex Focsani, Iulian Balan.
    Vrincenii stau la coada pentru a "prinde" o rata
    Pe de alta parte, in unele magazine vinzarile sint afectate mai mult de ofertele practicate si prea putin de perioada anului. "Nici initiativa BNR-ului, nici apropierea sarbatorilor nu reprezinta motivul cresterii numarului de clienti. Oricum, in luna decembrie vinzarile erau mari. Sint persoane care achita cash produsele cumparate, dar nu pot spune cite familii incheie zilnic contracte. Cele mai cautate produse sint televizoarele, aragazurile si masinile de spalat. Frigiderele au cea mai putina cautare in aceasta perioada", spune Constantin Zdrahus, sef de magazin la Domo.
    Totusi, oamenii care vin sa incheie rate in magazine se tem de decizia Bancii Nationale. Unii dintre vrinceni considera ca restrictionarea acordarii creditelor i-ar putea pune in situatia de a nu mai putea face astfel de investitii. "As dori sa-mi cumpar o combina frigorifica, chiar am nevoie inainte de Craciun. Bineinteles ca nu imi convine ca se va modifica sistemul de creditare, ma tem ca noi, cei cu venituri relativ reduse, nu vom mai putea sa apelam la credite. Am auzit ca unii nu si-au platit ratele si ca bancile au restante foarte mari. Dar sa stiti ca noi mai degraba raminem datori la intretinere, desi nu e cazul, decit sa nu platim rata", ne-a spus Ileana Grigoras, o focsaneanca de 44 de ani. "Am venit sa-mi cumpar un calculator, acum inainte de sarbatori. Nu am auzit de initiativa BNR-ului, dar daca e asa, nu mi se pare de bun augur", a afirmat si C. G. din Tulnici. (Camelia STANILA, Dan CHIRIAC)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri