Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Romgaz mai da o sansa Focsaniului

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Sefii administratiei judetului si municipiului spun ca revenirea distribuitorului de gaze naturale, asupra deciziei de a inchide robinetul pentru ENET SA Focsani, se datoreaza eforturilor pe care ei insisi le-au facut.
    "Am obtinut o aminare a sistarii furnizarii de gaze catre ENET, pentru circa o saptamina. Conditia este ca o parte din banii pe care ii are de incasat Romgaz de le ENET sa poata fi platiti in aceasta perioada", ne-a declarat subprefectul Jan Vraciu. La rindul sau, primarul Nicolae Latcan a spus ca, inca de vineri, a facut demersuri catre Guvern si ministerele de resort, pentru ca Focsaniul sa aiba totusi apa calda in viitorul apropiat.
    Se asteapta decizia oficiala
    Decizia de a reduce presiunea la gaze a fost luata chiar de conducerea centrala a SC District Gaz SA Bucuresti si aceasta nu numai pentru Focsani. In municipiul nostru, ceea ce a determinat oprirea furnizarii apei calde a fost enorma datorie de circa 41 miliarde de lei pe care SC Enet o are catre filiala locala a Romgaz. Asa cum am aratat deja in numerele noastre trecute, ENET are insa de recuperat o datorie si mai mare de la CUP, datorie care insumeaza circa 50 de miliarde de lei. Revenirea asupra deciziei de a micsora presiunea la gaze nu fusese inca primita oficial de catre Romgaz Focsani la momentul inchiderii editiei noastre de ieri. "Cum vom primi oficial decizia, vom trece imediat la cresterea presiunii gazului pina la parametrii normali", ne-a spus directorul Vasile Draghici. Cu toate ca nu fusese trimis nimic oficial, vestea revenirii deciziei Romgaz in privinta sistarii furnizarii de gaze catre Enet s-a transmis ca fulgerul printre personajele principale ale ecuatiei "datoriilor incrucisate".
    Romgaz mai da o sansa Focsaniului
    Continuare din pagina 1A
    Chiar daca presiunea gazelor ar fi optimizata, reluarea circuitului normal al apei calde ar dura circa 12 ore, conform informatiilor primite de la directorul general al ENET, Valter Popescu. Astfel incit abia astazi este asteptata reluarea furnizarii pentru o perioada de timp care depinde in principal de eforturile CUP de recuperare a datoriilor.
    Datorii cu multe zerouri
    Intre principalii datornici focsaneni catre regia locala, institutiile bugetare detin locul intii, cu restante la plata care insumeaza circa 29,6 miliarde de lei. Peste 19 miliarde are CUP de recuperat de la populatie, noua asociatii de locatari avind datorii care depasesc cite 180 de milioane. Nu in ultimul rind, agentii economici care functioneaza in raza municipiului datoreaza regiei locale circa 10,5 miliarde de lei.
    Echipele Primariei si ale CUP vor bate la usile rau platnicilor
    Directorul ENET Focsani, Valter Popescu, nu crede ca CUP RA va putea ca intr-un rastimp atit de scurt sa recupereze o suma suficient de mare astfel incit decizia de ieri a Romgaz sa ramina definitiva. "CUP ar trebui sa aiba un aport mai mare la recuperarea acestor debite. Din cite stiu sint multe asociatii de locatari care au datorii uriase. Populatia trebuie ca constientizeze faptul ca de ea depinde in buna masura daca va avea apa calda sau caldura la iarna", a atras atentia Valter Popescu.
    Pentru recuperarea sumelor pe care populatia i le datoreaza, CUP a recurs ieri la o metoda mai veche - colaborarea cu Primaria. Incepind de astazi, cei mai rau-platnici vor fi vizitati de echipe mixte de lucratori ai CUP si functionari ai executivului local. Impreuna cu administratorii asociatiilor restante aceste "trupe de soc" vor bate din usa in usa si vor incerca sa convinga datornicii sa achite macar o parte din datoria la intretinere.
    "Nu este drept sa sufere un oras intreg"
    Solutia la care au apelat Primaria si CUP se pare insa ca nu este agreata de locatarii ce vor fi astfel strinsi cu usa. Consilierul Ion Vlase, presedintele Uniunii Asociatiilor de Locatari, a declarat pentru "Monitorul de Vrancea": "Nu spun ca nu sint multe asociatii cu debite mari la CUP, totusi se trece cu vederea fondul problemei. Oamenii nu au bani din cauza veniturilor de mizerie. Totusi nu este drept ca de pacatele unora sa sufere un oras intreg si multi cetateni care si-au achitat la zi facturile", a spus Ion Vlase. Seful Uniunii care afiliaza 239 de asociatii focsanene este de parere ca bugetarii ar trebui in mod logic sa traga ponoasele pentru ca ei sint restantierii principali la plata pentru serviciile CUP.
    Sperante de la Guvern
    Referitor la stringerea datoriilor bugetarilor catre regii si societatile comerciale furnizoare de energie termica, s-ar parea ca si in urbea noastra toata lumea asteapta aparitia Normelor Metodologice de aplicare a Ordonantei privind rectificarea bugetului. Chiar daca nu se stie inca cum va functiona concret noul sistem, este cert faptul ca Vrancei ii revine un plafon de 49 de miliarde de lei. Cu toate acestea, decizia Guvernului de a fi compensate datoriile reciproce ale unitatilor din teritoriu la Bugetul de stat nu prea "incalzeste" CUP RA. "Noi nu avem de primit bani de la bugetarii de stat, ci de la bugetul local", a precizat Viorica Serbu, directorul economic al regiei.
    Intr-o prima faza cel putin, Primaria ar putea primi, prin compensare 9,2 miliarde de lei, subventia la energie termica neachitata pina in luna septembrie. Desi intra in atributul Consiliului Local, la recenta rectificare Primaria a solicitat alte 34 de miliarde de lei pentru subventia la energie termica.
    Totusi, ceea ce va afecta populatia va fi apropiata crestere a pretului la energia termica, noile tarife trebuind sa reflecte atit rata inflatiei cit si cursul leu-dolar. Cresterea costului gigacaloriei va fi de circa 8,9%, pretul practicat in acest moment fiind de 198.000 de lei.
    Datoriile CUP ar putea inchide si robinetele de apa rece
    ENET nu este singurul furnizor catre care CUP are restante uriase.
    Regia datora, la sfirsitul lunii trecute, peste 30 de miliarde de lei catre SC Electrica SA, suma care cuprindea costul energiei livrate si cel al majorarilor. Pentru a reduce riscul intreruperii furnizarii de energie, CUP si Electrica au incheiat un protocol care viza reesalonarea datoriilor. "Graficul de reesalonare a fost respectat in linii mari pina acum de catre CUP. Problema este ca, pina la sfirsitul anului, sarcina de plata va creste exponential", ne-a declarat directorul SC Electrica Focsani. Florin Coarca nu a exclus posibilitatea intreruperii livrarii de energie electrica catre CUP, daca regia nu va putea respecta graficul de reesalonare a datoriilor.
    Daca va fi luata, aceasta masura ar pune in real pericol distributia apei potabile, in cazul in care statia de la Suraia nu va mai fi alimentata. (Lidia GROSEI)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri