Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Herpes: sunt eficiente tratamentele de crestere a imunitatii?

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Atentie insa: daca veti face un astfel de tratament fara a cere sfatul medicului, nu va avea efect. "Tratamentele de stimulare a imunitatii nu se iau oricand si oricum, capacitatea organismului de a raspunde eficient fiind limitata. Aceste tratamente se pot face de doua-maximum trei ori pe an si intotdeauna la recomandarea si conform prescriptiei medicului", subliniaza dr. Corneliu Dobre, medic dermatolog in cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului "Sf. Spiridon" Iasi. 

    Codrina, din Iasi: „As dori sa stiu daca exista o solutie pentru ca un herpes care imi reapare mereu - in coltul buzelor - sa nu ma mai necajeasca. De ce reapare? Exista vreun tratament care sa ma ajute sa scap definitiv de problema? Am folosit tot felul de creme din farmacie, dar fara efect. Am inteles ca produsele naturiste ar ajuta in acest sens, prin cresterea imunitatii organismului. Ce ma sfatuiti? Va multumesc". 

    Dr. Corneliu Dobre, medic dermatolog in cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului „Sf. Spiridon" Iasi: „Odata cu prima infectie, virusul herpetic persista indefinit in organism, in forma latenta, localizat in ganglionii spinali. In acest moment nu exista tratament care sa «sterilizeze» organismul fata de acest virus. Tratamente pentru vindecarea definitiva nu exista, desi multe produse, mai ales naturiste, clameaza aceste proprietati. Ceea ce s-ar traduce prin aceea ca chiar daca virusul herpetic nu se manifesta simptomatic (n.r. - leziunile dureroase dispar pentru o perioada mai lunga sau mai scurta), el va ramane in organism pana la sfarsitul vietii. Nu este posibila vindecarea sau, mai bine-zis, nu puteti scapa de acest virus prin tratament cu antivirale; si nu exista nici un vaccin disponibil pentru aceste forme de virus. Omul este singurul rezervor de virus. Infectia este transmisa cel mai frecvent prin contact cu o persoana ce manifesta leziuni ce contin virusul (in puseu de herpes). Prevenirea bolii este foarte dificila. O persoana cu leziuni ale buzelor ar trebui sa evite sarutul sau, in caz de prezenta a leziunilor genitale, sa evite contactul sexual. Din nefericire, contactul cu virusul unei persoane infectate se poate face si fara ca aceasta sa aiba leziuni vizibile - deci sa fie aparent sanatoasa.

    Tratamentele locale cu creme antivirale sau dezinfectante au efect limitat 

    Reimbolnavirile corespund reluarii replicarii (multiplicarii) virusului pe un fond imunitar scazut. De exemplu, o persoana obosita sau care a suferit o infectie are un fond imunitar scazut. Daca persoana respectiva este purtatoare a virusului Herpes 1 sau 2, pe acest fond imunitar scazut reapar leziunile. Probabil si in cazul dumneavoastra se intampla acelasi lucru, herpesul ivindu-se in perioadele cand imunitatea este mai scazuta decat de obicei. Aparitia leziunilor este precedata de o senzatie neplacuta de «furnicatura sau mancarime». Apoi se manifesta leziunile cutanate localizate, rosii, formate din mici vezicule ce apar si se vindeca spontan, in cateva zile, cu formarea unei cruste. Veziculele apar aproape intotdeauna in aceleasi locuri, ce corespund primei infectii. Herpesul evolueaza in pusee, care se repeta cu o ritmicitate foarte variabila. Tratamentele locale cu creme antivirale sau dezinfectante au efect limitat. Singurul tratament eficient este cel (antiviral) administrat pe cale orala din primele momente ale infectiei (inainte de aparitia leziunilor caracteristice). Acesta scurteaza durata puseului, dar nu le evita pe celelalte. Singura solutie pentru a diminua cat mai mult aceste pusee - aparitia leziunilor care va deranjeaza atat de mult - ar fi un tratament de crestere a imunitatii. Intarirea imunitatii amelioreaza semnificativ calitatea vietii prin marirea duratei intre recidive (n.r. - puseele reapar mai rar.) Dar, un astfel de tratament poate fi recomandat doar de un medic specialist - cel mai indicat fiind un dermatolog - in urma unui control. Tratamentele de stimulare a imunitatii nu se iau oricand si oricum, capacitatea organismului de a raspunde eficient fiind limitata. Aceste tratamente se pot face de doua - maximum trei ori pe an si intotdeauna la recomandarea si conform prescriptiei medicului. A lua zilnic imunostimulante in doze mici, fara prescriptie, din bogata oferta OTC, nu creste in nici un fel imunitatea, ci doar epuizeaza si mai mult resursele organismului. Se va evita stresul prelungit, se vor consuma mese bogate in vitamine si fibre, se vor evita neuroexcitantele (cafeaua, ceaiul, tutunul, bauturile energizante); se va respecta somnul nocturn de 6-7 ore.  

    ------

    Cel mai frecvent intalnit este herpesul buzelor 

    Infectia cu virusul herpetic este foarte contagioasa si raspandita. Cele mai cunoscute manifestari sunt herpesul buzelor (oral) si herpesul genital. Acestea sunt cauzate de infectia cu doua virusuri herpes simplex, putin diferite. Infectiile cu virusul herpes simplex 1 sunt in general responsabile de leziunile situate «deasupra centurii» (deasupra buricului) si este contractat in copilarie. Herpesul simplex 2 este responsabil de majoritatea manifestarilor herpetice situate «sub centura» si este contractat mai tarziu, cel mai frecvent in relatii sexuale cu partener infectat. Herpesul genital este clasificat printre maladiile cu transmitere sexuala. Herpesul genital afecteaza organele genitale externe, dar poate prezenta leziuni localizate si pe fese, sau partea inferioara a spatelui.   


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri