Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ion Solcanu: Iliescu de la Iasi

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Iesenii nu prea au bafta in politica. De vina sint politicienii locali, care tot gresesc de 15 ani incoace. Cu doar doua saptamini in urma, cu voie de la seniorul Ion Solcanu, primarul Gheorghe Nichita anunta, cu glas tremurator, ca Iasul il sprijina pentru sefia PSD pe Ion Iliescu. Fostul sef de stat a fost insa surclasat la congresul PSD de mult mai tinarul Mircea Geoana, in urma unor uimitoare jocuri de culise. Ca pesedistii ieseni si-au negociat total aiurea pozitiile la virful PSD o dovedeste si esecul "repurtat" de acelasi Gheorghe Nichita, care s-a vrut vicepresedinte de partid. Clasindu-se pe locul 9 in rindul vicepresedintilor barbati, care aveau eligibile doar 8 locuri, primarul de Iasi s-a plasat in afara ecuatiei puterii. E adevarat ca deputatul de Iasi Valer Dorneanu a devenit unul dintre vicepresedintii partidului, dar, in ultimii 5 ani, parlamentarul originar din Harghita nu prea a dovedit ca face politica Iasului.
    Foarte multi bucuresteni
    Revenind la Congresul de alaltaieri, este de remarcat faptul ca toate orasele mari din Ardeal au reprezentanti in noua conducere a PSD. Referindu-ne doar la vicepresedinti, Ioan Rus este clujean, Ilie Sirbu este de la Timisoara, iar Titus Corlatean din Brasov. Ca sa nu mai spunem de Maramures, care are doi vicepresedinti: fostul ministru Ioan Mircea Pascu si primarul Sighetului Marmatiei, Eugenia Godja. Exista, de asemenea, foarte multi bucuresteni. Din pacate, din nou, doar Iasul a ramas de caruta. Asta in conditiile in care Iasul, desi impotriva valului de la nivel national, a votat fara probleme, pentru prima data dupa 1990, un primar membru PSD.
    Asadar, nu era suficient ca primarul Iasului va suferi toate sicanele posibile, inclusiv la fonduri, din partea puterii de centru-dreapta. Ca situatia orasului sa fie si mai neagra, acum Iasul are toate sansele sa fie marginalizat si de catre conducerea PSD. Culmea este ca Moldova, care reprezinta cel mai bogat bazin electoral pentru PSD, a fost profund desconsiderata la aceste alegeri, doar vicepresedintele Dan Nica provedind din aceasta zona, de la Galati.
    Outsider-ii de la Iasi

    Cum de Iasul a iesit atit de prost din acest congres? De vina pentru esec pare a fi, fara teama prea mare de a gresi, lipsa de viziune a conducerii PSD Iasi, plus inabilitatea de a negocia cu "rechinii" partidului, care au facut jocurile la aceste alegeri. Pendulind, in ultimii ani, intre Nastase si Iliescu, senatorul Ion Solcanu nu a mai mizat de aceasta data pe cartea cistigatoare. Faptul ca unii dintre delegatii ieseni au facut lobby pentru Nichita "la pachet" cu Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc si Nicolae Vacaroiu, s-a dovedit o gafa paguboasa. Surse din partid spun ca, pe parcurs, Hrebenciuc si fidelii sai s-au reorientat, cazind la pace cu ardelenii si cu Miron Mitrea, care controla Constanta si Vrancea, lasindu-i astfel balta pe Nichita&Solcanu si pe bucuresteni. Acest lucru a facut ca Nichita sa pice "la mustata". De altfel, se pare ca Nichita nu a fost votat nici de catre unele dintre delegatiile moldovene, precum cele din Neamt si Suceava. De asemenea, i s-a reprosat primarului de Iasi ca nu si-a mai imbunatatit discursul, repetindu-l pe cel tinut la conferintele de la municipiu si de la judet, ceea ce a stirnit zimbete in rindul unora dintre delegatii ieseni.
    Totodata, in timp ce ardelenii au raspindit vintul schimbarii pe holurile Salii Palatului, conducerea ieseana a mers cu scheme depasite. Aceleasi surse din partid spun ca, dupa discursul furibund al lui Iliescu, in care acesta intreba disperat sala "Cui dati partidul?", Ion Solcanu si-ar fi trimis oamenii de incredere de la Iasi sa convinga lumea, din om in om, sa voteze cu Iliescu. O miscare total inabila, care arata ca liderul filialei Iasi n-a simtit momentul. Sau nu mai era nimic de negociat?
    Iliescu si Solcanu
    Una peste alta, dupa 15 ani de in fruntea filialei locale, senatorul Ion Solcanu pare sa fi dovedit, pentru prima data atit de evident, ca nu mai intelege mersul politicii in propriul partid. Faptul ca o buna parte dintre delegatii ieseni au votat, in pofida "sfaturilor" lui Solcanu, cu Mircea Geoana, arata, in plus, ca autoritatea senatorului incepe sa sufere. Ion Iliescu a pierdut pentru ca nu a inteles ce se intimpla in partid. Sa se fi petrecut acelasi lucru si cu Solcanu?
    Cum au votat iesenii?
    Iasul a avut una dintre cele mai numeroase prezente la Congresul PSD - 58 de delegati. In pofida numarului foarte mare de voturi virtuale, Iasul si-a negociat extrem de prost sansele. Nu de aceeasi parere este senatorul Ion Solcanu, liderul PSD Iasi. „Inclin sa cred ca noua formula care exista acum la conducerea PSD este una benefica“, ne-a spus senatorul, care a tinut sa-l felicite pe Nichita pentru prestatia avuta. Solcanu a refuzat insa sa spuna cu cine a votat. „Am votat secret“, a comentat parlamentarul de Iasi, specificind ca delegatia ieseana a votat, in pofida debandadei din sala, chiar in interiorul cabinelor de vot. La rindul sau, senatorul Neculai Apostol este „destul de multumit“ de rezultatul alegerilor, chiar daca trecea unul dintre suporterii lui Iliescu. „Eu il aprecizez pe Iliescu pentru ca este un om corect, care a realizat stabilitatea in Romania“, a precizat Apostol. Parlamentarul iesean a apreciat ca nealegerea lui Nichita in rindul vicepresedintilor se datoreaza faptului ca „nu am avut oameni care sa faca lobby“. „Ardelenii s-au descurcat mult mai bine. Si la noi s-a incercat, dar nu s-a reusit“, a mai spus Apostol. Deputatul Vasile Mocanu recunoaste ca s-a zbatut pina in ultima clipa. „Am facut lobby pentru Nichita pina in momentul votului. Dar cei cu care am negociat nu au fost loiali. Noi am votat corect“, ne-a spus Mocanu, care a adaugat ca a votat pentru „innoire“. Deputatul Traian Dobre a votat pentru „democratie si pentru o noua imagine a partidului“. „Doctrina social-democrata este cea mai adaptata pentru Romania de azi“, ne-a mai spus deputatul PSD. La rindul sau, profesorul Doru Tompea, liderul OM al PSD Iasi, a precizat ca a votat pentru „schimbarea la fata“ a partidului. Cit priveste esecul lui Nichita, Tompea este de alta parere. „Nu este un esec. Gheorghe Nichita este foarte apreciat la Bucuresti. Va fi invitat permanent la Delegatia Permanenta a PSD“, a spus Tompea. Cel in cauza, Gheorghe Nichita, crede insa ca Iasul a avut de pierdut din cauza liderilor de la Bacau. “A fost o sanctionare a Moldovei, din cauza unor lideri. Pe de alta parte, eu sint nou in partid, nu am notorietate. Sint din valul nou. De asta nu am primit suficiente voturi”, spune primarul Iasului. (Catalin ONOFREI)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

      Intrebarea zilei

      Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

      vezi raspunsuri