Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

300.000 euro pe un autocar

Bani publici tocati cu nemiluita la Teatrul National

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Concret, masina va folosi pentru deplasarea trupei in turnee, cu atit mai mult cu cit noul director si-a propus la instalarea in functie sa creasca numarul de spectacole jucate in afara orasului. Institutia are un palmares absolut rusinos pe ultimii ani. In 2006, de exemplu, actorii au avut doar opt turnee. Iar daca numarul se va mentine constant, investitia de 10 miliarde lei vechi, cind exista varianta mult mai economicoasa a inchirierii unui autocar, va fi amortizata in nu mai putin de un secol. Chiar daca numarul deplasarilor s-ar tripla, autocarul de lux tot nu va putea fi amortizat mai repede de 30 de ani, cind va fi deja complet uzat. Sa fi gindit managerul Teatrului ca in mandatul sau trupa ieseana va depasi in palmares toate celelalte teatre din Romania?

    Autocarul de patru stele MAN Lion Coach L a fost achizitonat de Teatrul National din fonduri publice pe data de 28.11.2006, contra unei sume de 1. 024.652 RON. Adica putin peste 300.000 de euro. Noul autocar de lux este una dintre cele mai costisitoare investitii, dintr-un total de 48 de achizitii si o suma totala investita de 6,4 milioane RON (64 miliarde lei vechi). O mare parte din obiectivele de investitii finantate de la bugetul de stat anul trecut se afla pe lista de asteptare inca dinaintea instalarii la conducerea Teatrului a actualului director. Cu toate acestea, absolut toate achizitiile, indiferent de valoarea si de utilitatea lor reala, au primit girul aprobator al lui Cristian Hadji-Culea. Desi recunoaste ca suma achitata este mare, conducerea institutiei considera achizitia autocarului drept o foarte buna investitie, mai ales ca teatrul iesean nu a avut pina acum un autocar propriu. "Teatrul National isi doreste un astfel de autocar de 20 de ani. Pina acum, pentru turnee, inchiriam niste autobuze jalnice, in care era frig, se mai imbolnavea si trupa. Aveam nevoie de o astfel de masina", sustine Adrian Carauleanu, directorul artistic al Teatrului National. Dar cum autocarul isi dovedeste utilitatea doar in turnee, iar Teatrul National este mai degraba absent in afara Iasului, in practica investitia nu se mai dovedeste asa de buna. "In ultimul an, am avut doar citeva turnee, foarte putine, din pacate. Am avut doua la Cernauti, apoi la Brasov, Botosani, Vaslui, Birlad si Galati", sustine directorul Hadji-Culea.

    Se putea achita chiria pe 100 de ani la un autocar identic

    La un asemenea numar de turnee pe an, insa, varianta inchirierii unui autocar identic, cu aceleasi dotari, pare mult mai avantajoasa. Astfel, firmele de inchirieri din Iasi si din tara practica pentru inchirierea unui autocar de patru stele un pret de 1,2 euro pentru fiecare kilometru parcurs. La un simplu calcul al distantelor parcurse dus-intors intre Iasi si orasele in care au avut loc turneele din ultimul an, reiese ca actorii Teatrului National au parcurs circa 2.646 de km. La pretul practicat pe piata, pentru o astfel de distanta si cu aceleasi conditii de lux asigurate actorilor, institutia ieseana ar fi trebuit sa achite aproximativ 3.175 de euro. Astfel, achizitia de peste 300.000 de euro a Teatrului National ar fi amortizata in aproape 100 de ani. Conducerea teatrului iesean sustine insa ca va face tot posibilul sa creasca numarul de turnee in tara, si poate chiar si in afara ei. "Intentionam ca pe viitor sa avem mult mai multe spectacole in afara Iasului, si poate chiar si citeva reprezentatii in strainatate. Atunci, poate, achizitia autocarului ar fi valida", mai precizeaza directorul Cristian Hadji-Culea, care motiveaza ca si-a dat acordul pentru cumpararea masinii tocmai tinind cont de dorinta mai veche a angajatilor. Ca o comparatie, cu cele 10 miliarde lei vechi institutia putea sa cumpere cite un Logan de serviciu, nou-nout, fiecaruia dintre cei 40 de actori ai trupei.

    Alte achizitii: proiectoare de 750 milioane bucata

    Autocarul de patru stele nu este singura achizitie de lux facuta de Teatrul National anul trecut. De fapt, cea mai scumpa achizitie de pe lista de "cumparaturi" a institutiei este noua cladire anexa, in valoare de 1.041.250 RON (10,4 miliarde lei vechi). Constructia ce va avea 300 de locuri si 500 de metri patrati face parte din proiectul de management prezentat de actualul director inca de la numirea lui in functie. "Noua cladire va fi ceva cu totul deosebit. Va avea cabine pentru actori, grupuri sanitare si incalzire si va gazdui multe spectacole. Am primit deja toate aprobarile pentru ea, iar lucrarile vor incepe imediat dupa 1 mai. De altfel, intentionez ca in viitor sa cresc numarul de spectacole ale Teatrului. Deja am programate pentru acest an 12 premiere, adica dublu fata de anul trecut, cind au fost doar sase", sustine Cristian Hadji-Culea. Pe lista de achizitii ale Teatrului National se mai se regasesc si doua videoproiectoare in valoare de 150.865 RON (1,5 miliarde lei vechi), trei ecrane de proiectie de aproape 23.000 RON, suporturi de ecrane achizitionate cu 16.930 RON/bucata, un mixer digital de 542.943 RON (5,4 miliarde lei vechi), sapte monitoare plasma in valoare de 160.769 RON. "Toate aceste achizitii sint justificate. Ecranele de proiectie le veti vedea in curind intr-un spectacol. De asemenea, ele vor fi amplasate si in apropierea teatrului, pentru popularizarea activitatilor institutiei. Monitoarele cu plasma vor fi amplasate, o parte, pe holurile teatrului, pentru ca inainte si in pauzele de spectacol spectatorii sa vada niste mici rezumate ale spectacolelor jucate pe scena teatrului", justifica Cristian Hadji-Culea achizitiile costisitoare.

    "Pentru spectacole de calitate ai nevoie de instrumente de calitate"

    Directorul teatrului iesean sustine ca astfel de achizitii exista in teatrele din strainatate si chiar din tara de citiva ani buni. In plus, nivelul slab al dotarii Teatrului i-a fost confirmat si de regizorii romani invitati la Iasi pentru punerea in scena a unor spectacole. "Au venit la noi regizori de la alte teatre din tara pentru a realiza spectacole, insa de multe ori mi-au cerut anumite instrumente specifice, pe care teatrul nostru nu le avea si nici nu le avusese vreodata. Pentru spectacole de calitate ai nevoie de instrumente de calitate. Pe viitor voi aduce si mai multi regizori. E sigur acum ca vor veni Claudiu Goga, Radu Apostol sau Mihai Manutiu", a mai precizat, optimist, directorul Hadji-Culea.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri