Dupa bolile cardio-vasculare, cancerul face cele mai multe victime. Zeci de mii de romani mor anual din cauza acestei boli care loveste napraznic, fara a tine cont de virsta, statut social sau educatie. In momentul in care medicii pun acest diagnostic, viata pacientului se schimba total. Pentru unii, totul se prabuseste si singura dorinta este de a grabi finalul. Altii lupta cu boala pina in ultima clipa. Altii insa, o ignora si incearca sa traiasca fara spectrul mortii deasupra capului. Din aceasta ultima categorie face parte si Constantin Neacsu, un barbat in virsta de 46 ani, care sufera de cancer pulmonar. Desi nu si-a scris gindurile, toate zilele pe care le-a trait de cind a aflat de boala sa le tine minte cu exactitate. Ne-a povestit experienta sa ca si cum ar fi rasfoit paginile unui jurnal.
Mai 1999
Constantin Neacsu, de profesie sofer, face vizita medicala anuala obligatorie la Policlinica CFR din Piatra Neamt. Se duce la control fara teama, convins ca este perfect sanatos. Are 46 de ani, este in putere si nu il doare nimic. "Credeam ca, la fel ca si pina acum, imi vor pune stampila «apt» fara nici o problema. Ma simteam foarte bine", isi incepe povestirea Constantin Neacsu, un barbat inalt si masiv. Dupa consult, i se spune ca sufera de bronhopneumonie si este internat in spital. Dupa 10 zile, timp in care tratamentul cu antibiotice nu isi face efectul, medicii il trimit la Bisericani, un sanatoriu pentru tuberculosi. "Acolo, am inceput sa am o presimtire rea. Mi-au facut mai multe analize, medicii se uitau mai atent la mine; m-am gindit ca ceva nu este in ordine. Dar chiar la cancer nu voiam sa ma gindesc", a afirmat barbatul.
15 iunie 1999
Lui Constantin Neacsu i se spune franc, fara nici un ocolis, ca are cancer pulmonar. Adevarul gol-golut. "Un medic din Basarabia mi-a spus franc ce am, dupa ce mi-a facut bronhoscopie. Nu m-a menajat deloc, mi-a spus in fata. A mai zis ca este o boala cu care se traieste, ca, daca ma ingrijesc, pot sa o mai duc multi ani. Eu l-am apreciat pentru ca nu m-a mintit. Eu cred ca daca se intimpla ceva rau cu tine, trebuie sa stii", a spus Constantin Neacsu. Urmeaza doua zile in care bolnavul simte ca totul se prabuseste in jurul lui. I se pare nedrept si nu-i vine sa creada ca i s-a intimplat chiar lui sa fie atins de o boala nemiloasa. "Timp de o saptamina nu mi-a venit sa cred ca sint asa de bolnav, cind eu ma simteam in putere. Eram tracasat si consideram ca am fost pedepsit fara sa am nici o vina. Eu toata viata mi-am spus ca daca faci bine, bine gasesti si am incercat sa fiu bun. De aceea m-am simtit nedreptatit", a marturisit Constantin Neacsu. Imaginea fetitei sale de 12 ani, indurerata de moartea sa, i-a bintuit gindurile in saptamina care a urmat, aducindu-l intr-o stare de disperare. Dar tot imaginea ei si a celor doi baieti de 20 de ani, l-a facut sa-si revina. "M-am obisnuit cu gindul ca am cancer si m-am hotarit sa iau viata asa cum este ea", a spus Constantin Neacsu.
18 iunie 1999
Le spune celor doi fii mai mari, veniti in vizita la spital, ca este grav bolnav, ca are cancer. "Le-am spus «Mai, tata, asta-i viata, sa o ducem inainte». Au fost suparati, dar daca m-am obisnuit eu cu gindul, s-au obisnuit si ei. Fetitei nu i-am spus, ca este prea mica si nu am vrut sa o necajesc. Poate ca nici nu ar fi inteles", si-a continuat marturisirea Constantin Neacsu. Dupa ce au aflat vestea, fiii lui Constantin, Dan si Adrian, l-au incurajat in mod constant, facindu-l sa uite de boala. "De plins n-am plins cind ne-a spus tata, dar am fost mihnit. Dar vrem sa-i fim alaturi si sa-l ajutam, asa cum ne-a ajutat si el cit am fost noi mici", ne-a spus Dan Neacsu, in virsta de 21 ani. Dupa externare, pentru Constantin au urmat citeva saptamini grele, cu evenimente neplacute: chimioterapia si pensionarea. Amindoua l-au indurerat.
Iulie si august 1999
Incepe cobaltoterapia la Bacau si mai tirziu, chimioterapia la Piatra Neamt. Dupa externare se simtea bine fizic. Dupa citeva zile de tratamente, a inceput sa se simta rau din cauza tratamentelor agresive. "Nu mai suportam sa-mi puna perfuzii in vene. Cind stiam ca trebuie sa ma duc la tratament, imi venea sa mor. Atunci imi aminteam ca sint bolnav tare, ca am cancer", ne-a povestit Constantin Neacsu, care a adaugat ca "este o boala tare perfida. Nu suferi cind o ai, dar ea te macina in timp". Dupa ce a terminat tratamentul, Constantin Neacsu s-a intors la serviciu. Desi colegii sai s-au purtat fara repros, s-a simtit stigmatizat. "Mi-era rusine de mine insumi si nu voiam sa ma intilnesc cu colegii. Credeam ca ma vor evita, ca nu vor mai bea apa dupa mine. Ma simteam de parca as fi purtat o pecete si toata lumea stia ca am cancer imediat ce ma privea. La serviciu, s-a zvonit ca-s bolnav si puteau sa-si dea seama si singuri, numai cind imi vedeau venele intepate cu seringa. Dar s-au purtat bine cu mine, poate si pentru ca eu sint o fire lipicioasa", ne-a mai povestit Constantin Neacsu, care a tras concluzia ca "Mergem inainte si cu prietenii si cu fratii".
Septembrie 1999
Luna pensionarii. Constantin Neacsu, care s-a dus cu placere la serviciu toata viata lui, se simte de parca i s-ar fi taiat o mina. Se obisnuieste foarte greu cu faptul ca nu va mai urca la volanul camionului. "28 de ani am condus si parca s-a rupt ceva in mine. Eu eram obisnuit sa vin, sa plec, aveam o viata activa. Dar cum medicul mi-a spus ca de acuma trebuie sa-mi caut de sanatate si ca-i mai bine pentru mine sa nu fac efort fizic, sa evit soarele, alcoolul, m-am resemnat. Mi-am facut dosar de pensionare", a spus Constantin Neacsu.
Iulie 2000
Starea lui Constantin Neacsu se inrautateste. Nu mai are putere intr-o mina si nu mai are stabilite intr-un picior. Merge din nou la medic, iar acesta ii spune ca de vina-i capul. Vine la Iasi, unde i se spune doar ca a facut o complicatie din cauza cancerului. Este operat de prof. dr. Nicolai Ianovici. "Am avut noroc de omul asta ca desi mi-a gaurit ciberneticul, acuma ma simt bine. Nu ma doare nimic, nici nu ametesc. Astept sa ma duc acasa, la familie", ne-a spus Constantin Neacsu. Baietii lui vin pe rind la spital. Nu-l lasa singur nici o clipa. Poate si din aceasta cauza, Constantin Neacsu este de un optimism care te copleseste. Nu se gindeste deloc la final, ci la viitorul apropiat. Spune ca se simte de parca nu ar avea cancer. Doar din cind in cind isi aminsteste ca este o amenintare. Dar rar de tot. (Alina TITEI)