Nascut pe 22 decembrie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 08.12.2021

Nascut pe 22 decembrie

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Victor, mezinul familiei Ursache, locuieste impreuna cu cei trei frati ai sai si cu tatal lor, intr-un apartament cu doua camere din Mircea. Adunati cu totii in sufragerie, Victor, asezat linga un urs mare, de plus, Constantin, fratele sau mai mare - 15 ani - linga el, in picioare, intr-o postura protectoare, surorile lor, Nicoleta si Ana - de 13 si 11 ani - pe o alta canapea, acoperita cu o patura roasa, si tatal lor, in fundul camerei, pe un fotoliu, alcatuiesc un tablou impresionant. Copiii sint frumosi si au pe chip o veselie afisata insa cu timiditate, foarte politicosi si bine crescuti. Pe chipul tatalui lor, Constantin Ursache, in cutele fetei si in ochii mici, adinciti in fundul capului, se citesc insa toate necazurile familiei din ultimii zece ani. In vitrina bibliotecii - fara carti, decorata doar cu un televizor color, singura achizitie importanta de dupa revolutie - stau rezemate de niste bibelouri de portelan diplomele pe care le-au primit copiii la sfirsit de an scolar. O diploma a lui Victor, acum in clasa a III-a, la Grupul Scolar nr. 2, care a obtinut premiul al doilea anul trecut, si alte doua ale Nicoletei, in clasa a IV-a la aceeasi scoala. Amindoi stau in timpul saptaminii la internatul scolii, de unde sint adusi acasa de fratele mai mare, Constantin, in fiecare vineri dupa-amiaza. Sint vecini de palier. Victor sta la camera 16, cu alti noua colegi de clasa, iar Nicoleta, cu doua camere mai incolo. Se vad in fiecare zi, in sala de meditatii, unde isi fac temele sub supravegherea instructorului. "Imi place la scoala. Am luat ?bine? si ?foarte bine?", a spus Victor, rizind smechereste. Cel mai bun prieten al sau este Petrica, un coleg de clasa cu care isi imparte zilnic suplimentul la mincare si desertul de la cantina. Constantin este intr-a IX-a la Liceul Industrial nr. 7 "Anghel Saligny". "Este cel mai bun din clasa", a spus, mindru, tatal sau. Si el si Ana, eleva in clasa a VII-a, se vad cu fratii mai mici doar in week-end si in vacante. Copiii cresc mai mult singuri. Tatal lor, Constantin Ursache, este mai toata ziua plecat, sa cistige piinea familiei. Cei un milion si doua sute de lei, pe care-i cistiga ca gunoier la R.A. Citadin, sint prea putini pentru cinci persoane. "Dupa ce termin munca de gunoier, ma duc sa mai lucrez si eu pe unde apuc, sa mai cistig un ban in plus. Simbata si duminica lucrez ca zilier. Munca n-a fost la mine o rusine si n-o sa fie niciodata", a spus tatal copiilor. Pe mama lor, Anisoara, n-au mai vazut-o deloc de vreo trei ani. Copiii au crescut insa fara mama de cinci ani in urma, cind sotii Ursache au divortat.
    "Blestem Revolutia care-a fost, cu toate ca am baietul asta"
    Cu toate ca pe 22 decembrie s-a bucurat de doua ori, o data cind a aflat ca are un baiat si a doua oara cind a aflat ca a cazut Ceausescu, pentru Constantin Ursache ziua aceea a insemnat inceputul necazurilor. "Femeia mea era atunci la maternitate, iar copiii erau la socri, in satul Todirel. Eu ma uitam la televizor. Spre prinz, dupa ce am aflat ca Ceausescu fugise, am primit telefon de la maternitate ca am un baiat". Altceva nu-si mai aduce aminte. "De-atita amar, am uitat ce-am mai facut in ziua aia. Sint batrin", a explicat Constantin Ursache, in virsta de 43 de ani. De-atunci au dus-o din rau in mai rau. "Speram sa fie mai bine, dar numai asa n-a fost", spune cu amaraciune in glas, tragind cu pofta dintr-o tigara "Carpati", care-i face obrajii mai supti decit sint. Parerile lui despre ce a insemnat revolutia sint contradictorii. Nu regreta caderea lui Ceauseascu, dar nici nu poate spune ca este dumirit daca ce a urmat este bine sau rau. Poate ca daca n-ar fi divortat de femeie, ar fi gindit altfel acum. "Mama a fost cooptata intr-o secta si fugea de-acasa. Mai venea din cind in cind, iar atunci lua de-acasa lucrurile noastre si mincarea sa le imparta saracilor. Asa credea ea ca trebuie sa faca. O data a venit si a luat ultimul borcan de carne cu untura pe care il mai aveam. Am fugit dupa ea sa i-l cer inapoi, sa-l mincam noi, ca ne era foame. Mi l-a dat si a plecat", isi aminteste Constantin, fratele cel mai mare. Nemaiputind suporta toate acestea, tatal a deschis divortul. "Copiii au cerut toti sa ramina cu mine. I-am cistigat la proces", a spus Constantin Ursache, aratind spre cei patru copii ca spre un trofeu. De atunci se zbate singur sa-si intretina familia. Stiind ca fosta lui sotie nu munceste, nu i-a pretins pensie alimentara. "La ce mi-ar fi folosit sa o dau in judecata si s-o bag in puscarie?". A renuntat la telefon, ca nu mai avea cu ce sa-l plateasca, economisind cit se poate pentru a-si achita celelalte cheltuieli. Din cei un milion de lei cit cistiga isi plateste la zi intretinerea. "Numai eu stiu cum imi duc zilele de azi pe miine. Blestem revolutia ca a fost, cu toate ca am baietul asta. Dupa revolutie au aparut sectele astea. Altfel, poate as fi fost si acum cu femeia mea. De asta mi-a cazut greata revolutia", a spus Constantin Ursache.
    Vise de copii
    Cu atitea greutati, lui Constantin Ursache ii este frica sa se gindeasca la viitor. "Optimist nu mai sint. M-am muscat atita de sarpe, incit acum ma tem si de sopirla". Copiii isi au visele lor, iar viitorul inseamna pentru ei vacanta de Craciun. "Voi merge cu uratul si cind string toti banii imi cumpar blugi. Asta daca nu-mi aduce blugi Mos Craciun. Eu imi doresc sa imi aduca blugi si role", a spus Victor. Cind se va face mare, Victor spera sa ajunga bucatar: "Stiu sa fac cartofi prajiti si fasole. Intii speli fasolea, apoi o fierbi, apoi iar o speli, iar o fierbi, curati morcovul si ceapa, mai pui carne si gata". Surorile sale isi doresc sa ajunga politiste cind vor fi mari, iar Constantin vrea sa urmeze Stiintele Economice sau Informatica. "Vise de copii, ce sa spun?", a spus tatal lor, rizind, cu un soi de mindrie si de neincredere in glas. (Emilia CHISCOP)
    "A murit chiar in dimineata zilei de 22 decembrie, fara sa mai afle ca si la noi comunismul fusese stirpit"
    Pentru familia Dobrescu din Iasi, astazi, 22 decembrie 1999, nu e nici pe departe o zi in care, alaturi de ceilalti romani, sa se bucure de implinirea a zece ani de la caderea regimului dictatorial al lui Ceusescu. E mai degraba o aniversare trista, pentru ca se implinesc exact zece ani de la moartea profesorului universitar Constantin Dobrescu. O coincidenta stranie a facut ca unul dintre milioanele de romani care il urau pe Ceausescu sa moara exact in ziua in care si-a dat duhul si comunismul dictatorial de la noi. Si coincidenta merge chiar mai departe pentru ca, macinat de un cancer ucigator, profesorul Constantin Dobrescu a intrat in ultima faza a bolii, cea in care nu mai constientiza nimic din ce se intimpla in jurul sau, chiar in zilele in care, la Timisoara, se marca inceputul sfirsitului dictatorului Ceausescu. "Ascultam mereu Europa Libera si ii tot spuneam tatalui meu ce se intimpla la Timisoara, dar el nu a mai apucat sa isi traiasca visul cu ochii. A murit chiar in dimineata zilei de 22 decembrie, fara sa mai afle ca si la noi comunismul fusese stirpit. Il ura pe Ceusescu. Ar fi dorit sa il vada inlaturat de la putere, insa nu a mai prins acea clipa, care a venit mai curind decit se astepta", isi aminteste Dan Dobrescu, fiul lui Constantin. In ce priveste momentele acelea fierbinti, cind tara ardea din temelii, acesta ne mai spune ca au fost zile in care sentimentele sale si ale celorlalti membri ai familiei erau foarte amestecate. Erau cind lacrimi de tristete, cind lacrimi de bucurie. "Pe de o parte era bucurie, pe de alta era tristete. Eram cuprinsi de mihnire din cauza mortii tatalui dar, in acelasi timp, ne imbarbata ceea ce se intimpla in tara. Imi amintesc ca aveam tot felul de treburi cu pregatirile de inmormintare, dar tot mai gaseam timp sa ne uitam la televizor sa vedem ce se mai intimpla", povesteste Dan Dobrescu, un roman pe care moartea tatalui l-a impiedicat sa se bucure cum se cuvine de moartea regimului ceausist.
    Constantin Dobrescu s-a nascut in 1912, intr-o localitate din judetul Buzau. Dupa ce a absolvit Facultatea de Biologie, a plecat la razboi in ofensiva impotriva rusilor din cel de-al doilea razboi mondial. A fost capturat de rusi, si trei ani i-a petrecut intr-o inchisoare din Ucraina. Dupa ce a fost eliberat si s-a intors in tara, in '45, odata cu sfirsitul razboiului a inceput sa predea la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, la Facultatea de Biologie. Si-a dat doctoratul si a ajuns profesor universitar dupa ani de studiu si o multime de carti publicate. In anii '60 a fost chiar directorul Gradinii Botanice din Iasi, cea care era situata pe locul unde, mai tirziu, s-a construit complexul studentesc "Titu Maiorescu". Decedat exact in ziua Revolutiei romane, Constantin Dobrescu odihneste in cavoul familiei din Cimitirul "Eternitatea". (Marius TUCA)
    Acum prosper om de afaceri, atunci sarac de rind
    "Revolutia m-a prins uitindu-ma la televizor. Eram acasa la un prieten de-al meu si, dupa ce a inceput balamucul la Bucuresti, ne-am si urcat in masina si am plecat in fata Prefecturii iesene", si-a amintit Liviu Horobet, un prosper om de afaceri, al carui destin este legat exclusiv de Revolutia din Decembrie 1989. Care ar fi fost evolutia vietii lui Liviu Horobet fara evenimentele din 1989 ar fi extrem de greu de prevazut. El insusi recunoaste ca era un simplu angajat la Moldomobila si ca nu a reusit sa agoniseasca decit o garsoniera in Tatarasi si o masina Dacia, poate si datorita faptului ca nu a acceptat nici o clipa sa devina membru de partid. Liviu Horobet, fidel ascultator al postului de radio Europa Libera, nu a crezut nici o secunda ca regimul ceausist va cadea. "Eram convins ca o sa mor tot in comunism. Imediat dupa ce a cazut sistemul am mers la serviciu si am dat jos de pe perete tabloul lui Ceausescu. Dupa Revolutie am mai lucrat pina in 1993 la Moldomobila, cind am constientizat ca nu mai fac fata la cheltuieli", a mai spus Liviu Horobet. Prima afacere a lui Liviu Horobet s-a intemeiat pe un capital de 120.000 lei, dar ulterior suma de 100.000 lei a fost retrasa pentru investitii. Afacerea lui Liviu Horobet s-a bazat pe depozite en gros si apoi s-a ocupat de importuri si exporturi. Prosperul om de afaceri nu s-ar fi apucat in veci de afaceri daca nu ar fi avut un exemplu in prietenii apropiati, lansati in afaceri inca din 1991. "Nu aveam nici un alt fel de venit in afara de salariu, si prietenii mei m-au ambitionat. N-am visat sa am niciodata casa mea, ba mai mult, nici nu am indraznit sa visez la un apartament pe Independentei", s-a destainuit Liviu Horobet. Singura problema sensibila pentru Liviu Horobet este faptul ca a ramas fara prea multi prieteni, dupa ce a reusit in afaceri. "Prietenii s-au indepartat de mine, probabil pentru ca au simtit dezechilibrul financiar, chiar daca eu am ramas acelasi om si ma imbrac la fel de modest ca acum 10 ani", a adaugat Liviu Horobet. Fara indoiala ca Revolutia a schimbat soarta lui Liviu Horobet, care a mai spus ca nu si-ar imagina viata fara acele evenimente din Decembrie 1989. "Revolutia mi-a schimbat viata; chiar daca am mai multe griji si am imbatrinit cu 10 ani. Nu concep viata fara Revolutie si daca s-ar intoarce comunismul, cu siguranta as pleca din tara", a conchis Liviu Horobet. (Olivia MOCANASU)
    "Atunci aveam bani la CEC, acum nu am bani nici pentru un bilet de tramvai"
    "Era mult mai bine inainte. In concedii colindam toata tara, mergeam la Brasov, la Timisoara. Acum ma plimb numai in patratica mea. Inainte primeam cadouri de sfirsit de ani si prime, acum nu-mi ajung banii pentru un bilet de tramvai", spune cu mare obida in suflet Elena Vasilache. De felul ei, femeia este o optimista si nici intr-un caz nu este o nostalgica. Dar ultimii zece ani au lovit-o din toate punctele de vedere. Inainte de 1989 femeia avea un serviciu, la linia II de confectii, cea pentru export, la "Iasicon". Salariul ii era in medie de 2500 de lei. La acestia se adaugau, la inceputul anului 1989, si 3100 de lei pensie alimentara pentru cei trei copii ai sai. "O duceam foarte bine. Ne-am luat frigider, televizor, tot ce este nevoie intr-o casa", povesteste femeia. Acum, ea traieste de pe o zi pe alta dintr-un venit lunar de 300.000 de lei. Televizorul si frigiderul s-au stricat, jumatate din mobila a fost pusa pe foc anul trecut cind a fost iarna grea, iar cealalta jumatate a luat drumul chilipirgiilor. Din lipsa de bani, familia a fost nevoita sa vinda mobila care era zestre de la parintii Elenei Vasilache. Pentru familia Vasilache, diferenta intre acum zece ani si momentul actual este ca de la cer la pamint. Dintr-o familie instarita, cu casa de la stat, nationalizata dar cu multe camere, cei patru Vasilache au ajuns muritori de foame. Am intilnit-o ieri pe Elena Vasilache la cantina de ajutor social, de unde si-a luat prinzul cu sufertasul. Citeva chiftele cu sos si doua portii de bors, care sint ca aurul pentru ca femeia nu mai are demult bani pentru carne. In 1989, familia era una de conditie medie, ca majoritatea familiilor iesene. Acum, tot ca majoritatea iesenilor, Vasilachii se zbat in lipsuri cumplite. Mama, care este si cap de familie, si-a pierdut seviciul in 1990 dupa mai bine de 10 ani de munca si dupa ce crescuse trei copii. Acestia, cu virste cuprinse intre 11 si 18 ani, sint toti elevi foarte buni. Numai ca cel mai mare, Emanuel, este obligat acum sa renunte la scoala pentru ca mama lui nu are bani sa mai plateasca la UCECOM, la scoala profesionala. Cei mai mici sint la gimnaziu, copii buni, cu note mari. Numai ca, din cauza lispurilor, nici unul nu este perfect sanatos. "Odata aveam si eu, ca tot omul, bani la CEC pentru zile negre. Acum am o somatie de plata pentru ca nu mi-am achitat chiria", spune femeia. Elena Vasilache (39 ani) isi aduce bine aminte, in special acum, in preajma sarbatorilor, cum era cind lucra. Toate confectionerele primeau de Craciun prime si cadouri substantiale pentru copii. Belsugul din casa nu era o amagire. Sarbatorile anului 1999 le va face cu mincare de la cantina de ajutor social, adica cu mincare pentru saraci. Asta daca va mai avea unde sta pina atunci. Pentru Elena Vasilache, ultimii zece ani au fost foarte relativi ca durata. Dupa fata femeii ai spune ca au trecut nu zece ci 20 de ani grei, de restriste. Notiuni ca libertate, democratie, integrare europeana nu au nici un sens pentru ea. Insa notiunile de foame si disperare le simte pe pielea ei in fiecare zi. Cel mai mult, femeia isi doreste bani. Trei milioane ca sa-si plateasca chiria restanta si 1,2 milioane de lei pentru pasaport si o viza. Vrea sa plece sa munceasca in Grecia pentru un trai mai bun. (Dana PAVEL)
    Revolutia vazuta de dupa gratiile puscariei
    La 10 ani de la evenimentele tulburi si singeroase din Decembrie '89, in mintea lui Eugen Stingaciu (56 ani), unul dintre veteranii puscariilor din Romania, Revolutia a ramas doar un banc rasuflat - ca multe altele - scufundat in banalitate si mult mai putin important decit portia de mincare pe care o primeste zilnic prin vizeta usii zabrelite. Pentru Eugen Stingaciu, multimea de oameni care talazuia la sfirsitul lui '89 prin pietele marilor orase din tara, cerind capul dictatorului, a ramas doar un amanunt lipsit de orice importanta. Teroristii si mercenarii, despre care oficialitatile de atunci au sustinut ca au impuscat oamenii cu singe rece, au devenit pentru el simple povesti de adormit copiii. In spatele gratiilor care impinzesc puscaria, Revolutia nu a insemnat decit speranta ca portile inchisorilor se vor deschide larg iar hotii vor putea merge, in sfirsit, acasa.
    Dupa ce si-a trait 32 de ani din viata in spatele gratiilor, Eugen Stingaciu a devenit, cum spun ofiterii de la Penitenciar, un detinut model, care stie puscaria ca pe propriile buzunare si nu face niciodata belele. Recidivistul Eugen Stingaciu este in stare sa recite dintr-o suflare toate articolele din Codul Penal dupa care a fost condamnat la inchisoare. La 18 ani a infundat prima data puscaria pentru ca s-a bagat intr-o incaierare singeroasa. De atunci, parca viata de la inchisoare i s-a lipit de suflet ca riia de om si n-a mai putut sa duca o viata normala. "Eu sint un om finut, cu care se poate discuta orice. Dar cind beau un sprit...gata! Asta m-a faultat pe mine toata viata - bautura" , ne spune cu o privire complice si iscoditoare Eugen Stingaciu. Despre numarul mare de condamnari pe care le-a adunat pentru tot felul de fapte, inclusiv tentativa de omor, veteranul puscariei se sfieste sa vorbeasca, de parca nu ceea ce a facut l-a adus in inchisoare. In schimb, detinutul numara pe degete penitenciarele prin care a stat si se mindreste ca a dat gata trei regimuri politice, de la Gheorghiu Dej si Ceausescu pina la regimul Iliescu. Revolutia l-a prins in puscarie la lasi. Era intr-o zi de vineri, 22 decembrie, 1989. "Am auzit ca prima data a inceput la Timisoara. Toti erau, parca, turbati. Puscaria era in vilva, ca a cazut Ceausescu. Atunci nu erau in camere televizoare sau casetofoane, ca acuma. Ne mai veneau din cind in cind ziarele si mai auzeam pe la difuzor ce se intimpla" , a inceput sa povesteasca Eugen Stingaciu. La auzul vestii ca a cazut Ceausescu, hotii s-au repezit la linguri si la castroane, incepind sa bata cu ele in usile de fier ale dormitoarelor. Chiar daca nu prea stiau despre ce era vorba cu exactitate, "rechinii" din puscarie s-au gindit din prima ca s-ar putea sa fie rost de o amnistie sau de o gratiere nesperata. "Atunci a huit puscaria!" , a exclamat detinutul Stingaciu, reamintindu-si elanul tovarasilor sai de detentie. "Tin minte ca 22 decembrie a cazut intr-o vineri. Am fost la instanta. Atunci a inceput sa vorbeasca lumea despre ceea ce se intimpla. Am tras si eu cu urechea la ce spuneau oamenii. Toata lumea era palpitanta si eu m-am gindit ca-i bine ca a picat Ceausescu. Cind m-am intors inapoi, in dormitor, baietii spuneau si ei ca o sa fie mai bine, ca o sa deie un decret" , ne-a marturisit Eugen Stingaciu, parca scuzindu-se ca nu are de unde sa spuna cit mai multe amanunte. Pentru el, nu schimbarea regimului politic a fost importanta, ci faptul ca viata de puscarie a devenit mult mai usoara. "A fost nasol pe timpul lui nea Caisa! Ne slefuiau imediat. Te rupea cu mardeala (bataia - n.r.). Cind trecea un ofiter pe linga tine trebuia sa te intorci cu fata la perete, pentru ca asta era stilul. Ce-i acuma ii ca la pension. Nu maninca unul afara cum maninca hotul aici, parsivul! In schimb, cam lipseste disciplina" , considera veteranul inchisorii. In iunie '90, Eugen Stingaciu a gustat pentru scurta vreme aerul democratiei. A iesit pe poarta Penitenciarului cu 500 de lei in buzunar. Dupa un scurt "concediu" a cazut iar la puscarie. Din 1994, n-a mai vazut viata de afara decit la televizor sau prin geamul masinii care-l ducea in fata judecatorilor. Vazuta de la televizorul aflat in dormitorul inchisorii, lumea s-a estompat, capatind contururi neclare. Despre fostul presedinte Ion Iliescu, detinutul Stingaciu afirma ca "ala-i un tip foarte computerizat, foarte doxat" . Sustine ca ultima intilnire memorabila a avut-o cu Miron Cozma, arestat dupa mineriada de la inceputul anului. "Eram la Jilava, sectia a ll-a, camera 3, cind l-au adus pe Miron Cozma. Mergea la plimbare la un loc cu ceilalti detinuti si au inceput baietii sa spuna ?Uite-l pe Miron Cozma!?. Avea parul prins intr-o coada mare. M-am gindit ca n-o sa stea prea mult. In democratie exista mai o amnistie, alea, alea" , ne-a spus, sugubat, detinutul. In rest, viata veteranului inchisorii curge incet, incet, iar lumea de afara se schimba mult mai repede decit poate percepe Eugen Stingaciu.

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Întâlnire online între democraţii

    Lucian DÎRDALA

    Întâlnire online între democraţii

    Deocamdată, administraţia Biden nu doreşte decât să reafirme leadership-ul american în spaţiul pe care mass media încă îl numeşte „lumea liberă”. Este greu de crezut că, în acest moment, Statele Unite au capacitatea ori dispoziţia să exercite presiuni semnificative asupra participanţilor mai puţin merituoşi, şi cu atât mai puţin asupra statelor neinvitate la summit, cum ar fi Turcia.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Identităţi în oglindă (II)

    Florin CÎNTIC

    Identităţi în oglindă (II)

    Nimic mai firesc cu ocazia Zilei Naţionale decât o discuţie despre ce înseamnă „să fii român”. Evreu român.

    Istoria (sau isteria) unui boxer

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Istoria (sau isteria) unui boxer

    Era pe vremea lui Ceaşcă un boxer sas pe care-l chema Stumpf, ne spunea Ghiţă Mutu din plutonul nostru Ghiţă intrase la facultatea de textile de la Cisnădie, de unde ştia povestea cu Stumpf, care era de fel de pe acolo. 

    Ministere „croite” şi răscroite

    Nicolae CREŢU

    Ministere „croite” şi răscroite

    Mai mult decât oriunde altundeva, cel puţin pe aici, prin Europa, la noice declară „liderii” politichiei trebuie dat „la întors”, pe reversul de biată, mai dosnică, retorică a asigurărilor „liniştitoare” puse în circulaţie publică, mediatică. 

    pulspulspuls

    Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

    Iaca ce aranjamente mai pun la cale nea Măricel şi mister Ciorăpel!

    Pentru că tot am deschis ieri pârtia din acest sezon de iarnă cu ce se mai vorbeşte în lumea halatelor albe ca zăpada din târg, povestindu-vă cum s-a bătut palma ca mister Bazil Usturoi să rămână şef acolo unde est, şi pentru că vine vorba aşa de rar despre treburile astea extra-Covid din domeniu, am zis că numai bine să vă mai spunem una scurtă dar vioaie pe azi, că tot e miercuri, zi de post fără nicio dezlegare, nici la peşte, nici la vin sau undelemn. 

    Caricatura zilei

    Lapoviță

    Editia PDF

    Bancul zilei

    - "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.