Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Traian Cohal, de la zero la plus infinit

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Nu-i anevoios sa reconstitui portretul profesorului Cohal: pe oriunde te-ntorci, dai de fosti elevi de-ai lui. Citi stiu, de exemplu, ca daca n-ar fi fost Traian Cohal, pentru profesorul Doru Turbatu de la „Racovita" matematica ar fi ramas, poate, un obiect agasant? Generatii de elevi cred ca ii datoreaza lui Cohal cariera si, poate, un mod de viata. Urmarind cu degetul pe coloanele cu numele absolventilor din anuarele Liceului „Negruzzi", Traian Cohal, pensionar de patru ani, istoriseste cite ceva despre fiecare. Ii marturisesc ca multi vorbesc despre el ca despre un monument. „Ei, asta nu! Nu, va rog!" se apara el jenat, cu palmele ridicate, ca in fata unui agresor nevazut. Crede ca a facut multe erori, iar daca ar fi sa o ia de la capat ar face lucrurile „cu totul altfel". Se teme sa accepte ca viata a mii de oameni ar fi aratat altfel fara el. Nu stie ca in afara de matematica, chiar a reusit sa-i invete cum sa razbata intr-o tara de infrinti.
    Profesorul Cohal e rezultatul unui experiment comunist. In epoca alfabetizarii, a invatamintului de masa si a preamaririi proletariatului, Iasul avea o fabrica de elite intelectuale. Sirena care a pus-o in miscare a fost un ordin ministerial din 1966: patru clase speciale de matematica au luat atunci fiinta in noua republica socialista, una dintre acestea, la Liceul „Negruzzi" din Iasi. „Batalionul de matematica" avea nevoie de un comandant feroce. Nici un profesor de la „Negruzzi" nu s-a incumetat sa conduca experimentul comandat de minister. A fost gasit un tinar licentiat in Matematica, cu un dosar de cadre suspect din perspectiva ideologica: origine sociala nesanatoasa, cariera universitara curmata dupa miscarea anticomunista din Ungaria (care a maturat 81 de profesori din Universitate), doi ani de reeducare fara loc de munca, reangajat la Liceul „Cuza" prin bunavointa partidului. Doisprezece ani, pina in '78, cind clasele speciale s-au desfiintat, Traian Cohal a fost antrenor de matematicieni. Privind inapoi, experimentul pare o reduta elitista intr-o republica proletara. Cohal era tratat ca un boier, cu masina si sofer la scara, intr-o epoca in care marginalizarea intelectualilor era politica de stat. Intr-o tara in care repetentii erau pete negre la dosarul profesorilor si promovabilitatea trebuia raportata precum tonele de recolta la hectar, clasele lui Cohal terminau la jumatate din efectiv.
    Daca erai premiant pina-ntr-a noua, puteai intra destul de usor in „lotul Cohal", prin simpla optiune, sau recomandat de profesori. N-aveai de unde sa stii insa ca asta iti va schimba viata.
    La olimpiadele de matematica se incolona tot catalogul
    A X-a, a XI-a si a XII-a - trei ani de dopaj intelectual la toate disciplinele. Profesorii pareau sa uite ca matematica era specializarea si intindeau coarda la maximum. Matematica era insa perla coroanei, iar pentru asta, Cohal, profesorul neobisnuit al unei clase neobisnuite, era privit cu invidie de colegi. Nu numai ca avea privilegiul de a antrena „cai de rasa", dar era singurul care avusese si curajul de a se inhama la un experiment riscant, dictat de sus. A fost aceasta aventura didactica un succes sau un esec? Privind in urma, Traian Cohal e incredintat ca suprasolicitarea la care erau supusi copiii intuneca succesul. „Toti profesorii ii credeau speciali", spune el „si toti trageau de ei", iar clasele obisnuite ramineau fara virfuri, repere naturale pentru ceilalti. Dupa treizeci de ani, nici unul dintre fostii elevi ai lui Cohal nu pare sa-si aduca aminte ca cei trei ani de militarie le-au furat, poate, adolescenta. Doar antrenorul se mai pune in pielea recrutilor din „batalionul de matematica".
    Iar cind vorbeste despre asta, profesorul inchide ochii, iar chipul sau, a carui severitate inducea elevilor turturi de gheata pe sira spinarii, capata blindetea parintelui.
    Clasele lui Cohal erau elite ale elitelor. Daca 90% dintre negruzzisti intrau la facultate din primul foc, „negruzzistii lui Cohal" erau cei care intrau primii. La olimpiadele de matematica, se incolona tot catalogul. „Mergeam la olimpiada locala si judeteana toata clasa si toti luam premii", isi aminteste Mihaela Cianga, promotia 1976, acum profesoara de matematica la „Negruzzi". La nationala avea reprezentanti in fiecare an. Elevii claselor speciale erau mindria liceului si a Iasului. „Ma uitam la colegii mei ca la niste colosi", isi aminteste Doru Turbatu, fost viitor violonist, de primele sale zile la „Negruzzi", unde intrase pentru ca avea note mari la scoala de muzica pe care o abandonase. Pe atunci Cohal nu vedea in elevul Turbatu viitorul profesor de matematica si nici Doru Turbatu nu-si dadea vreo sansa. Amintirile lui despre primele ore de matematica sint cumplite. „Nu stiam nimic, nici macar notiuni elementare". Deznodamintul parea previzibil: fostul elev al scolii de muzica ar fi fost doar unul dintre multi altii care sfirseau prin a se muta la clase mai putin speciale. Ambitia l-a salvat. „Plingeam de ciuda", isi aminteste Turbatu. „Trageam cu dintii sa-mi ajung din urma colegii". La mijlocul anului, a reusit sa recupereze si sa obtina o mentiune la judeteana de matematica - „o performanta teribila" dupa cum o catalogheaza. „Iar dupa trei ani de matematica, multi dintre colegii mei la care ma uitam inainte ca la niste colosi erau in urma mea". Acum, la 30 de ani de la absolvirea liceului, Doru Turbatu marturiseste ca nu ar fi fost ceea ce este azi fara profesorul Cohal: „Nu m-am numarat niciodata printre elevii sai preferati, insa m-a marcat profund". S-a indirjit sa invete matematica, iar incrincenarea si teama s-au transformat in pasiune, asa cum „treptat, treptat, teama fata de domnul profesor s-a transformat in respect". De ani buni la Colegiul „Racovita", azi Doru Turbatu este unul dintre cei mai cunoscuti profesori de matematica din Iasi. „Numele-i de vina, n-am nevoie de porecla".
    Acum o luna, cind a aflat ca „Monitorul" va scrie despre Cohal, academicianul Horia Teodorescu era gata sa-si mobilizeze fostii colegi ca la o intilnire de promotie. Prin e-mail, un profesor de la Politehnica, Doru Lucache, si-a rugat toti colegii din strainatate sa scrie „Monitorului" cum le-a schimbat profesorul viata. Povestirile fostilor sai elevi nu incap intr-o pagina de ziar, dupa cum nu pot fi redate nici emotiile, caldura sau respectul cu care i-au recompus portretul.
    Dumneavoastra cunoasteti vreun profesor in fata caruia sa va simtiti si acum elev?
    La orele de predare nu misca nimeni in front
    Orele de matematica, toti elevii lui Cohal stiu asta, erau de doua feluri. Cind profesorul intra doar cu catalogul copiii stiau ca urmeaza predarea. Cind insa avea sub brat si un caiet gros, de 200 de pagini, din acelea de zece lei, cu coperti de plastic, se pregateau de exercitii. Diferenta era mare: la predare nu misca nimeni in front, in clasa se asternea o liniste mormintala, „profesorul nu admitea atunci nici un fel de divagatii" - dupa cum isi aminteste Mihaela Cianga. Isi scotea foita din buzunar, pe care era schitat planul lectiei si scria table intregi, pe care elevii trebuiau sa le copieze in caiete intocmai, obligindu-i sa-si insuseasca modelul si rigoarea demonstratiei. Aveai impresia ca lectiile sale erau pregatite minut cu minut, ca nimic nu era neprevazut. „Cred ca muncea foarte mult sa pregateasca lectiile pentru noi", crede, la rindul sau, academicianul Horia Teodorescu.
    Caietul de 200 de pagini anunta o ora antrenanta, de curse matematice contra cronometru. Le scria exercitiul pe tabla, fixa timpul, dadea startul, si peste clasa se asternea linistea pina cind sprinterul cursei ajungea la finish. „Cit ti-a dat?", intreba profesorul cu ochii pe ceas. Si asa se scurgea ora pina cind clopotelul ii punea capat. „Era de neimaginat cum tinea sub control intreaga clasa si cum dirija ora", isi aminteste Ioan Martinus, acum director la „Negruzzi" care, ca tinar profesor de chimie, a vrut, din ultima banca, sa vada cu ochii lui cum isi tine Cohal orele. „Esential este sa selectezi bine tema pentru ca matematica se poate invata si cu trei exercitii, daca sint bine alese. Trebuie sa lasi elevilor timp si pentru poezie, si pentru plimbare, si sa viseze la doi ochi albastri, ca igiena creierului nu se face tot cu matematica", isi dezvaluie Traian Cohal metoda sa secreta, adaugind cu tilc ca scoala trebuie sa pregateasca tineri care dupa absolvire „trebuie sa fie buni de munca inca patruzeci de ani de-atunci incolo".
    Mapa verde sub brat anunta teroarea extemporalelor
    Mai erau orele in care Cohal intra cu mapa verde sub brat. Copiii stiau atunci ca ii astepta extemporalul. „Avea un stil pe care si eu l-am copiat mai tirziu, venea cu poezii, Blaga ii placea foarte mult, dupa care spunea «Scoateti o foaie de hirtie»", spune Doru Turbatu. Lucrarile erau „o teroare", dupa cum rememoreaza Mihaela Cianga: „Ne dadea foarte mult de lucru si de fiecare data traiam cu spaima ca nu voi termina. Examenele de admitere si olimpiadele pareau, prin comparatie, mizilicuri". Nota ti-o puteai calcula si singur - scria totdeauna baremul pe coltul din stinga sus al lucrarii - si era gata sa-i puna unui elev sclipitor nota patru daca atit merita, tot asa cum nu ezita sa-i puna zece unui elev oarecare. Intors de la nationala de matematica, academicianul Horia Teodorescu a incasat un sase la teza - eveniment la care Cohal schimba mapa verde pe mapa neagra. „Dar nici o clipa n-am avut impresia ca am fost nedreptatit. Nimeni nu se putea supara pentru notele puse de domnul profesor".
    La ore, Cohal venea imbracat sobru, in costum, cel mai adesea de culoarea gri, iar sacoul nu avea niciodata slit la spate. Insista ca si elevii sai sa aiba o tinuta exemplara, verificindu-i frecvent pe baieti la tunsoare, sa fie mereu cu ceafa rasa, iar pe fete la panglicuta. „La scoala eram cam rigid, dar cind ieseam cu elevii, faceam parte cu totii din aceeasi echipa", recunoaste profesorul. Ieseau des la plimbari pe jos, pe distante lungi, de kilometri, atit vara cit si iarna, prin zapada, pina la Bucium, Breazu sau Caprita. Facea drumetii cu regularitate in preziua olimpiadelor, invatindu-si elevii ca trebuie sa fie relaxati si cu mintea odihnita inaintea concursului. Despre asta toti isi amintesc, fara exceptie. Vremea olimpiadelor a trecut, dar fostii elevi continua sa se supuna „legii lui Cohal". Si acum Mihaela Cianga cauta sa-si faca un program lejer cu o zi inaintea oricarei incercari dificile. „La fel procedez si cu fiul meu", spune, la rindul sau, academicianul Teodorescu.
    „Baietasule! Ce e rau si ce e bine tu te-ntreaba si socoate"
    Glumea destul de rar. „Era insa distractiv sa observi ca nici unul dintre noi, care mai faceam pe artistii pe la unele ore, nu aveam curajul s-o facem pe desteptii in fata profesorului Cohal. Stiam ca doreste ca elevii lui sa se comporte exemplar", imi scrie Manuel Savin, acum inginer de sistem in Ottawa, la celebra firma canadiana Cisco Systems, despre fostul sau diriginte. „Tin minte ca a organizat o seara de dans - in seria B eram vreo 27 de baieti si doar 6-7 fete - la care a invitat fetele de la un alt liceu. Profesorul ne-a explicat din timp cum sa ne purtam cu invitatele, sa aratam maturitate, sa le conducem acasa la sfirsitul distractiei. Maniera in care a abordat organizarea dansului a avut asa un impact asupra noastra, incit ne-am comportat cu totii exemplar, ca si cum profesorul ne-ar fi putut urmari pe dupa usa". Ca diriginte la clasa, suferea de-adevaratelea „cind i se aducea la cunostinta ca unul dintre elevii lui „sarea peste cal" si il admonesta cu refrenul „baietasule, ce e rau si ce e bine, tu te-ntreaba si socoate". „Era antrenorul desavirsit. Clasele sale luau meditatii gratuite la matematica, iar rezultatul a fost nu numai reusita de 99% la admiterea in universitati, dar si formarea tinerilor pentru munca, disciplina si seriozitate", isi mai aminteste Manuel Savin.
    „Am invatat putin de la profesorii mei si enorm de la elevii mei"
    Acum Cohal vorbeste despre fostii sai elevi ajunsi departe, spunind cu seriozitate ca nimic din victoria lor nu i se datoreaza: nici premiile la olimpiadele de altadata, nici reusita la facultate, nici cariera profesionala. „Am invatat putin de la profesorii mei si enorm de la elevii mei si le multumesc ca m-au ajutat sa-mi fie si mie bine". In amintirea orelor sale de matematica, de pe vremea cind intra la ora cu caietul gros de 200 de pagini, plin cu exercitii, profesorul Cohal marturiseste ca ceea ce-si doreste mai mult acum este sa intre din nou in viata elevilor de la „Negruzzi", de asta data cu o noua culegere de probleme. „Sper sa reusesc, mai ales ca am un gind bun": banii din drepturile de autor la cea de-a sasea culegere se vor transforma in burse pentru copiii prea saraci ca sa poata invata la „Negruzzi". Se indoieste de multe, de tot ce-a facut, dar nu si de credinta si dragostea cu care a slujit toata viata la scoala. Si, desi se teme sa nu para patetic sau desuet, are totusi curajul sa evoce lectia cea mai de pret dupa care si-a condus viata. „Tatal meu spunea ca intii este tara, apoi familia, si apoi restul". La Cohal ierarhia s-a rasturnat. „Cind fac inventarul vietii mele, intii este tara, iar apoi «Negruzzi»".
    Ultimul experiment: bursele „Traian Cohal"
    Negruzzistii de azi au auzit probabil, de numele lui Cohal, dar nu-l cunosc. Doar doi din sutele de elevi ai liceului au privilegiul de a sta de vorba cu el in fiecare saptamina. Ce-si spun, nimeni nu stie. Intilnirile lor regulate sint rodul unei intimplari fericite. La patru ani de la pensionare, Traian Cohal, a carui prezenta la „Negruzzi" a inceput printr-un bizar experiment comunist, isi conserva legatura cu liceul printr-un alt experiment, ai carui „parinti" sint raspinditi prin America: bursele „Traian Cohal". Anul acesta si in fiecare an, doi copii vor ajunge la „Negruzzi" printr-un exercitiu de recunostinta pe care fostii elevi ai profesorului au reusit, si de aceasta data, sa-l rezolve: Ioan Macinca, Ioan Sauciuc, Mariana Olaru, Ovidiu Tanasuca si George Rotaru, Manuel Savin si Romi Ciubotariu
    i-au redat dreptul lui Cohal de a face parte din prezentul liceului „Negruzzi", dind in acelasi timp unor copii nevoiasi de la tara sansa pe care si ei au avut-o in urma cu un sfert de secol. Anul acesta, doi baietasi de la tara au fost anuntati de director ca vor incepe clasa a cincea la Negruzzi, asa cum initiatorul „burselor Cohal", Ioan Macinca, a primit aceeasi veste in timp ce minca pe prispa casei compot cu mamaliga.
    Probabil ca nu toti fostii elevi ai lui „Cohal" gindesc despre el cu aceeasi emotie, dar este oare, vreun fost elev care sa-l fi uitat? Tuturor, Cohal le-a dat cite ceva.
    Mai presus de teroarea extemporalelor, de rigoarea lectiilor, de disciplina draconica si de munca pina la epuizare. Ce anume? Fiecare are propriul raspuns.

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri