Vinduti la rusi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 26.09.2021

Vinduti la rusi

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    In 1940, Viorica Rusu avea 10 ani si locuia impreuna cu parintii si fratele sau in satul Probotesti, Herta. Cind rusii au venit in satul lor, au avut de ales. "Ori plecam, ori ramineam, cu riscul de a fi deportati", isi aduce aminte Viorica despre discutiile de atunci din familie. Au ales sa plece, pe jos spre Dorohoi, prin codrii Hertei, cale de vreo 25 de kilometri.
    Granita a trecut prin curtea lor
    Cind au plecat, rusii au trasat granita prin curtea lor, impartind gospodaria in doua, o parte raminind la sovietici si o alta in Romania. Casa a ramas pe dealul de la rusi. "Am hotarit, in familie, ca mama sa-si puna pe cap un batic rosu, ca sa creada rusii ca ne bucuram ca ne-au ocupat. Ne-am imbracat in haine de lucru si am pornit inspre codrii Hertei, printre copaci si tufisuri. Bunica a zis insa ca ramine, pentru ca-i batrina si vrea sa moara in casa ei", spune femeia. Pentru ca rusii sa nu-si dea seama ca familia vrea sa fuga, au incercat sa-i pacaleasca. "Ne-am facut ca culegem ciuperci, inaintind putin cite putin spre codru. Nici nu ne gindeam ca nu vom fi mitraliati. Am fost somati sa ne oprim, insa am mers mai departe". Prima noapte au ramas in padure. Tatal sau a decis sa se intoarca in sat, pe poteci stiute numai de el. "S-a dus sa vada ce face bunica. A adus ceva de mincare si si-a luat pusca de vinatoare". A doua zi au pornit din nou spre Dorohoi, prin padure. "In sir indian. Tata era ultimul, cu pusca in mina. Ne supraveghea".
    In codrii Hertei s-au intilnit cu haiducul Coroi
    Au mers ore in sir spre Dorohoi. "La un moment dat ne-a ajuns o trasurica, in care era preotul din satul nostru, pe care-l parasisem de curind", isi aminteste femeia. Pentru ca ea si fratele sau erau osteniti, tatal l-a rugat pe preot sa-i ia pe cei doi copii. "Preotul a spus ca nu mai are loc, si a dat grabit bice cailor". Viorica Rusu spune ca in acel moment din padure, dupa un stejar, s-a auzit un glas. "In trasura, preotul are mult aur si odoare bisericesti si le cara la Dorohoi. Nu va speriati. Sa stiti ca eu sint Coroi, haiducul din codrii Hertei. A fluierat si, ca din pamint, a aparut un cal roib si o ceata de voinici inarmati cu flinte", povesteste Viorica, de parca scena s-ar fi intimplat ieri. Femeia sustine ca, mai tirziu, cind au ajuns la Dorohoi, a aflat ca banditul ar fi pradat, intr-adevar, trasura preotului, din care ar fi luat tot ce era de pret.
    "Pe bunica au sfisiat-o lupii"
    La Dorohoi s-au urcat in trenul cu refugiati, si asa au ajuns la Turnu Severin. Cit mai departe posibil de granita cu sovieticii. "Mama era moasa oficiala, iar tata notar. Si-au gasit ceva de lucru acolo". Dupa un an, in '41, au plecat inapoi, spre tinuturile natale, stabilindu-se in Dorohoi. Aici au stat un an. "Am invatat la Liceul «Regina Maria». Intr-o zi am fost chemata la cancelarie si mi s-a spus ca tata a fost bagat in inchisoare la Edinet, in Basarabia. A fost acuzat ca e comunist", spune Viorica. Tatal sau, Ioan Pavel, a stat in puscarie pina in '43. "Cind a fost eliberat a venit dupa noi la Probotesti, in Herta, unde noi ajunsesem cu putin timp inainte. Herta revenise Romaniei. Aici am aflat de la rude ce se intimplase in cei trei ani cit am lipsit. Casa noastra a fost darimata de tancurile sovietice, iar pe bunica au sfisiat-o lupii", povesteste incet Viorica. La Probotesti au locuit la rude. Insa au trebuit sa plece din nou. "In '44, tata a plecat la Jencauti, unde avea un loc de munca, iar eu cu mama la Mamaliga, in Basarabia". Nici aici nu au stat mai mult de doua-trei luni. Rusii s-au intors in Herta si in Bucovina si au fost nevoiti sa se mute. Din nou. Acesta a fost al doilea refugiu. "Asa am ajuns la Lugoj, unde am stat citiva ani. In anii '50 ne-am intors si ne-am stabilit la Iasi". Viorica Rusu ar putea sa povesteasca ore in sir. Stie intimplarile, unele cu lux de amanunte, pentru ca le-a povestit de zeci de ori. Acum asteapta despagubirile statului roman. Insa nu pentru ea. "Eu mi-am trait viata. Ce am avut si ce mi s-a luat nu mi se poate da inapoi cu bani. Mor eu pina sa primesc despagubirile. O fac pentru copii si nepoti", incheie Viorica Rusu.
    Primea scrisori din Romania prin Germania, cu stampila cu zvastica
    Alexandru Denisiuk a fost prins de tragicele evenimente din vara lui 1940 la Balti, in Basarabia. Familia acestuia fusese improprietarita in 1927 cu 6 ha de teren pe mosia Sf. Mormint din comuna Navirnet, la aproape 20 km de Balti. Cu numai o luna inaintea ultimatumului sovietic, familia Denisiuk isi cumparase o casa in Balti, de la un comerciant evreu. Contractul de vinzare-cumparare a fost semnat pe 18 mai 1940. Pe 28 iunie, in Balti au intrat trupele sovietice. "Cind au venit rusii, abia ne mutaseram, iar tata era concentrat la Buzau inca din 1938. De frica sau pentru ca nu a putut veni la noi, a ramas acolo, iar noi la Balti", povesteste Denisiuk.
    Timp de un an, cei cinci membri ai familiei au trebuit sa se descurce fara solda de ofiter a lui Gheorghe Denisiuk, ramas in Romania. Singura legatura a ramas schimbul de scrisori, prin Germania. "Intre Romania si URSS nu existau nici un fel de relatii. Primeam citeodata scrisori de la tata, dar prin Germania, cu stampila cu zvastica pe ele. Germania si Rusia erau ca fratii pe atunci", spune Denisiuk.
    "Gavarii po ruski!"
    Numele, de origine ucraineana, l-a scutit pe acesta de sicanele la care erau supusi romanii. In schimb, sovieticii se asteptau ca Denisiuk sa cunoasca limba rusa, ceea ce nu era cazul. Alexandru Denisiuk era nascut la Galati, mama fiind de acolo, iar tatal din Basarabia. "Cind am mers sa-mi scot buletinul, ca aveam virsta, am vorbit in romaneste. Functionarul a strigat imediat la mine «gavarii po ruski!». De unde era sa-i vorbesc eu pe ruseste daca nu stiam o boaba?", se intreaba, parca mirat si acum, Denisiuk.
    In iunie 1941, armata romana a trecut Prutul in Basarabia. Dupa doua saptamini de lupte, trupele sovietice s-au retras din Balti, lasind orasul in flacari. Reintoarcerea armatei si administratiei romanesti a reprezentat pentru familia Denisiuk inceputul unei scurte perioada de prosperitate. "Tata a beneficiat cumva de unele avantaje. Majoritatea evreilor din Basarabia s-au retras odata cu trupele sovietice, lasindu-si casele si dughenele parasite. Tata a primit o cladire cu vad comercial si si-a deschis o pravalie. A tinut-o trei ani", spune Denisiuk.
    In 1944, razboiul si-a schimbat cursul. Frontul a fost dat peste cap, Armata Rosie s-a apropiat de vechile frontiere ale Romaniei, iar basarabenii au inceput sa se pregateasca pentru al doilea refugiu. Membrii familiei Denisiuk au ramas la Balti pina in ultimul moment. Au plecat abia pe 27 martie, cind armata sovietica trecuse deja Nistrul. "Am plecat in graba spre Iasi, unde am ajuns cu trenul, dupa vreo trei zile. Gara era plina de oameni, de animale, de bagaje. Care cum plecase, luase cu el tot ce putea duce", isi aminteste Denisiuk.
    A calatorit intr-un vagon de marfa de la Iasi la Craiova
    Gara Iasi a fost transformata in punct de triaj pentru refugiatii basarabeni. Refugiatii primeau asa-numitele "carnete de evacuat", haine si alimente din partea Crucii Rosii si erau trimisi mai departe. Trenurile, cu vagoane de marfa, celebrele "bou-vagoane" plecau din Iasi zi si noapte, ducindu-i pe refugiati spre alte zone, mai indepartate de front. Familia Denisiuk a ajuns la Craiova pe 2 aprilie. Dupa numai doua zile, Iasul a fost bombardat de aviatia americana, gara fiind unul dintre principalele obiective vizate. "Am stat la Iasi numai cit am schimbat trenul. Norocul nostru. Am plecat de la Balti cu rusii in coasta, iar de la Iasi chiar inainte de bombardament", povesteste Denisiuk.
    Calvarul basarabenilor nu s-a incheiat insa nici dupa al doilea refugiu. Tatal sau, Gheorghe Denisiuk, a fost concentrat din nou, inaintarea sovietica gasindu-l in garnizoana Craiova. "Era un haos complet. Pe de o parte, ai nostri luptau cu nemtii, pe de alta, rusii ne luau prizonieri. Pe tata erau sa-l impuste. Pina la urma, i-au luat numai ceasul, normal", spune Denisiuk. Dupa razboi, autoritatile comuniste, afirma Denisiuk, au declansat o adevarata vinatoare a basarabenilor si bucovinenilor. Sub pretextul "repatrierii", refugiatii basarabeni erau arestati si dusi inapoi in teritoriile ocupate de sovietici. Multi au ajuns in Siberia. "Cind ne-am refugiat, nu am primit carnete de evacuat si probabil ca nu apaream in evidente. De asta am scapat", crede Denisiuk.
    Anna Nykulak a pierdut o casa in "Mica Viena"
    Majoritatea celor care isi cauta acum casele si terenurile ramase "dincolo" au plecat in refugiu, cu rusii pe urme. Putini au fost cei care au avut inspiratia sau norocul sa plece inainte de 1940.
    Anna Nykulak s-a nascut la Cernauti. "Mica Viena", cum ii place sa spuna. "Pina in 1918, Bucovina era administrata direct de guvernul austriac de la Viena. Cernautiul era un orasel frumos, cochet, cu case nemtesti. Cum era Bucurestiul «Micul Paris», asa era Cernautiul «Mica Viena»", spune Nykulak. In 1936, tatal sau, Wolodimyr Nikulak si-a cumparat o casa si 80 de prajini de pamint la marginea orasului, de la un evreu. A platit-o in rate, ipoteca asupra casei fiind ridicata abia in 1939, cu mai putin de un an inainte ca Bucovina de Nord sa devina teritoriu sovietic. "Noi am plecat din Cernauti in 1938 si ne-am stabilit la Iasi, unde tata venise cu serviciul. Casa de la Cernauti am lasat-o cu chirie", afirma Anna Nykulak.
    "Mama s-a imbolnavit de suparare si a murit"
    Ziua de 28 iunie 1940 i-a prins la Iasi. Timp de un an, familia Nykulak nu a mai stiut nimic de casa si pamintul din Cernauti. "In '41, ne-am intors o vreme in Bucovina, dar nu am ramas acolo. Toata lumea ne spunea sa vindem casa, ca nu se stie ce se mai poate intimpla, dar mama nu a vrut. Cind s-a intors frontul, in '44, am pierdut tot", povesteste Nykulak. Timp de trei ani, familia Nykulak a trait intr-o asteptare continua. Au asteptat ca armata sovietica sa plece mai departe. Au asteptat sa se termine razboiul. Au asteptat sa se faca pace si sa se intoarca la Cernauti. "Ai mei au tot sperat ca granita nu o sa ramina asa, ca e doar un provizorat. Vorbeau tot timpul despre cum o sa aranjeze casa de la Cernauti. Cind s-a semnat pacea, in 1947, mama s-a imbolnavit de suparare. Dupa numai un an, a si murit", spune Nykulak.
    Timp de 60 de ani, Anna Nykulak nu s-a putut intoarce la Cernauti. A facut-o dupa 1991, pentru a vedea ce a mai ramas din casa. "Pe o parte a terenului meu trece acum soseaua de centura a orasului. Cealalta a intrat la aeroport. Casa mea e locuita de un ucrainean. Am trecut doar pe linga ea, dar nu am avut curajul sa bat la usa. Am un var acolo, la care am mers cind m-am dus la Cernauti. Nu a vrut sa mearga cu mine pe strada. Ii era frica sa nu-l vada cineva ca este cu o romanca si sa aiba probleme", afirma Anna Nykulak. La 74 de ani, Nykulak nici nu se gindeste sa se intoarca iar la Cernauti. Asteapta, fara prea mare convingere, despagubirile. Daca si cind se vor da. "Am pierdut o data casa de acolo. Casa din Nicolina mi-a fost demolata si s-a construit un bloc peste ea. Nu mai am nevoie de casa. Daca Guvernul va da despagubiri, e bine. Daca nu, atita paguba", incheie Nykulak.
    Tinutul Herta a ajuns la rusi dintr-o "eroare cartografica"
    Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta au fost pierdute de Romania in doar trei zile, in vara lui 1940. Anexarea Basarabiei de catre URSS a fost mentionata initial in anexa pactului Ribbentrop - Molotov, la 23 august 1939. La 26 iunie 1940, guvernul sovietic adreseaza Bucurestiului un ultimatum, solicitind "inapoierea" Basarabiei catre URSS, precum si transmiterea catre Uniunea Sovietica a nordului Bucovinei. "?n anul 1918, Rom?nia, folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de la Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcind prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata ?n principal cu ucraineni, cu Republica Sovietica Ucraineana", s-a mentionat in nota ultimativa sovietica. In privinta Bucovinei de Nord, URSS a apreciat ca cedarea acesteia ar reprezenta "?ntr-o masura ne?nsemnata, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuita URSS si?populatiei Basarabiei prin dominatia de 22 de ani a Rom?niei ?n?Basarabia". Printr-o nota ulterioara, din 27 iunie 1940, guvernul sovietic a impus termenul de patru zile pentru evacuarea armatei si administratiei romanesti din cele doua teritorii. In aceeasi noapte, trupele sovietice si-au facut intrarea pe teritoriul romanesc. Consiliul de coroana roman nu a putut decit sa aprobe, cu o larga majoritate, acceptarea conditiilor impuse de URSS, "pentru a evita gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forta si deschiderea ostilitatilor ?n aceasta parte a Europei". "Constantin C. Giurescu, de exemplu, a votat impotriva acceptarii ultimatumului. Nu existau insa conditii pentru o rezistenta armata eficienta", a spus prof.dr. Ioan Caprosu, de la Facultatea de Istorie a Universitatii "Al.I. Cuza".
    Tinutul Herta nu a fost mentionat in pactul Ribbentrop - Molotov si nici in notele ultimative sovietice. In cursul invaziei, armata sovietica a ocupat insa si acest teritoriu, in suprafata de 400 km patrati si o populatie de aproximativ 50.000 de locuitori, motivind ulterior ca a fost vorba de "o eroare cartografica". Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a mentionat ca "frontiera sovieto-romana este fixata in conformitate cu acordul sovieto-roman din 28 iunie 1940", fara deci a include Tinutul Herta. Acesta a ramas insa in componenta URSS si ulterior a Ucrainei. "La nota ultimativa a fost anexata o harta a Romaniei, pe care Stalin a trasat cu un creion de timplarie noua linie a frontierei. Grosimea liniei trasate de Stalin insemna in teren o latime de 14 kilometri. Oamenii au ajuns sa nu stie efectiv pe unde va trece frontiera. Azi era aici, miine era la 14 kilometri distanta. Herta a fost luata pentru ca rusii nu au vrut sa se complice cu o bucla situata intre Basarabia si Bucovina. Pentru ei, citeva sute de kilometri patrati nu insemnau nimic", a spus Caprosu. (Alex Zanoaga, Razvan Moldoveanu)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Fascinaţia şi corvoada Cupei

    Nicolae GRECU

    Fascinaţia şi corvoada Cupei

    Competiţia KO are farmecul ei, dar cu rezerve aduse de pe alte coclauri ori tineri crescuţi prin rizibilul „mentoring” e greu să te baţi chiar şi cu Văsălie de la Baia Mare.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Etimologicale pescăreşti (V)

    Eugen MUNTEANU

    Etimologicale pescăreşti (V)

    Speculaţiile etimologico-istorice continuă cu o discuţie despre denumirile vaselor moderne.

    Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

    pr. Constantin STURZU

    Metallica. Dar ce fel de monstru? (I)

    Kim Ung-Yong, supranumit "copilul-minune" şi "omul cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă de pe pământ", fost cercetător la NASA, a ales să se retragă, încă tânăr fiind, în ţara sa natală, Coreea de Sud, la o facultate din provincie, ca profesor. 

    La plimbare pe axa culturală (1)

    arh. Ionel OANCEA

    La plimbare pe axa culturală (1)

    Dacă parcurgi Iaşul de la Palatul Culturii până la ultimul rond al bulevardului Carol, intrat definitiv în memoria colectivă cu numele de Copou, oricât nerv critic ar avea cineva din partea locului sau de oriunde, trebuie să recunoască, să accepte, să admire personalitatea, duhul specific, farmecul oraşului. Axa aceasta nu este perfectă. În urbanism, indiferent unde în lume, nu există perfecţiune. Dar este vie, variată, dinamică. Este o poveste care se lipeşte de sufletul iubitor de oraş. Dacă reuşim să întregim povestea, să-i adâncim semnificaţiile, ea poate deveni un spaţiu cultural cu forţă de seducţie universală.

    pulspulspuls

    Iaca un partid şi pentru Gigi!

    Iaca un partid şi pentru Gigi!

    Pentru că tot e uichend şi, aşa cum am mai zis, nu vrem să vă mai amărâm pandemia cu acreala din politica actuală, am zis că, iată, să vă mai prezentăm şi fate ancorate în sinergia trecutului. 

    Caricatura zilei

    Victorie Cîțu

    Editia PDF

    Bancul zilei

    - Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.