Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Pret promotional la caldura, cu pierderi in contul CET

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Pe ieseni ii asteapta citeva zile extrem de friguroase. Prognoza meteorologica arata ca pe timpul noptii temperaturile minime se vor apropia de 0°C in mai multe zile. Initial, sefii Primariei au declarat ca este aproape imposibil ca iesenii sa beneficieze de caldura in aceasta perioada. CET nu mai poate vinde energie electrica, si ca urmare costurile pentru incalzirea orasului ar fi enorme. Primarul Gheorghe Nichita sustine insa ca, daca vor exista solicitari de la populatie, iar temperaturile vor fi scazute, se va incepe furnizarea energiei termice.

    „Sint pierderi mari, dar trebuie sa dam caldura"

    Sefii Primariei vor avea de luat o decizie foarte dificila. Temperaturile anuntate pentru urmatoarele zile arata ca va fi nevoie de furnizarea de agent termic in apartamentele iesenilor. Decizia de majorare a productiei de la CET ar conduce automat la inregistrarea de pierderi. „Teoretic, se poate da drumul la caldura. Problema este ca SC CET nu mai este pe piata de energie electrica pentru ca nu a reusit sa achite o suma de 360.000 lei catre Transelectrica. Fara a putea vinde energie electrica, cheltuielile ar fi foarte mari", a mentionat Mihai Chirica, directorul tehnic si de investitii al Primariei.

    Reprezentantii municipalitatii sustin insa ca vor deschide instalatiile de alimentare cu caldura daca vor exista cereri de la populatie. „Nu putem lasa orasul in frig. Este adevarat ca sint pierderi mari, dar trebuie sa dam caldura. Putem merge tot pe gaz sau putem deschide chiar CET II pentru a utiliza stocul de carbune pe care il avem. Sper sa putem rezolva si situatia cu licentele", a declarat primarul Gheorghe Nichita. CET mai are rezerve de aproximativ 20.000 tone de carbune. Primarul a mai spus ca dosarul de licentiere va fi depus la Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul Energiei la inceputul saptaminii viitoare. „Luni vrem sa depunem documentatia pentru obtinerea licentei de la ANRE Mai avem nevoie sa transferam acordul de mediu de la CET la Primarie si apoi putem depune dosarul", a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic si de investitii al Primariei.

    Licenta ANRE este necesara pentru ca serviciul de termoficare organizat la nivelul Primariei sa poata furniza energie electrica in sistemul national. Concret, instalatiile de la CET produc in acelasi timp, cu acelasi combustibil si energie electrica si energie termica. Fara a putea obtine venituri din energie electrica, cheltuielile facute doar pentru furnizarea energiei termice ar fi mult mai mari.

    In cazul in care CET ar face acest lucru, ar creste si mai mult pierderile societatii. In cazul in care Dalkia va produce doar energie termica, atunci municipalitatea ar trebui sa acopere costurile de la bugetul local. Sefii Primariei au anuntat ca firma franceza ar urma sa se ocupe de sistemul de termoficare din data de 20 octombrie. „Pina acum au preluat deja in jur de 200 de angajati de la CET", a spus Chirica. Pe data de 4 noiembrie va fi organizata si licitatia privind concesionarea serviciului de termoficare pentru o perioada de 20 de ani. Deocamdata insa, de aceasta procedura nu s-a aratat interesata decit firma Dalkia. Pentru a se putea organiza, va fi nevoie de depunerea a cel putin trei oferte care sa fie declarate eligibile.


    Cind se poate furniza caldura

    Conform prognozei puse la dispozitie de Administratia Nationala de Meteorologie, noptile urmatoare vor fi extrem de reci la Iasi. Astfel, astazi, temperaturile maxime vor ajunge la 12°C, iar minima noptii va fi de 2°C. Simbata, maxima va ajunge ziua la 9°C, iar minima noptii va fi de doar 1°C. Simbata noaptea este posibil sa apara si fenomenul de lapovita. Pentru duminica se anunta temperaturi cuprinse intre 2°C si 8°C, iar pentru ziua de luni intre 3°C si 11°C. Marti va fi din nou foarte frig, cu temperaturi minime de 1°C si maxime de 8°C.

    De miercuri insa, vremea se va mai imbunatati, temperaturile maxime urcind pina la 16°C simbata viitoare. Minimile noptii vor fi cuprinse intre 2°C si 7°C. Legislatia in vigoare prevede conditiile in care sistemul centralizat de incalzire trebuie pornit. Astfel, la articolul 117 din Hotarirea de Guvern 425 din 1994 se precizeaza ca „inceperea perioadei de incalzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc dupa inregistrarea, timp de trei zile consecutiv, intre orele 18.00 - 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de plus 10 grade Celsius sau mai mici, iar oprirea incalzirii se face dupa trei zile consecutive in care temperatura medie a aerului exterior depaseste plus 10 grade Celsius, intre orele 18.00 - 6.00".

    Alte municipii importante au inceput deja sa furnizeze caldura. Este cazul Timisoarei, unde inca de joi se fac probe la instalatiile de alimentare cu caldura. Aceste probe vor dura citeva zile, dupa care se va decide daca se continua sau nu cu furnizarea serviciului.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri