Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Preotul Antoci, o viata ca un scenariu de film

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Putini din cei care, la bucurie sau la necaz, asteapta un cuvint de la
    preotul Ioan Antoci, care slujeste in paraclisul spitalului, isi pot
    imagina ca, la virsta de 16 ani, el sadea flori in fata Primariei sau ca in
    1981 spala piese la un service. De la inceput trebuie sa spun ca mi-a
    fost foarte greu sa-l conving pe parintele Ioan Antoci sa accepte o
    discutie despre viata sa, argumentul cu care m-a refuzat prima data
    fiind acela al miilor de semeni care au o viata interesanta: "Sint foarte
    multi oameni care au o viata deosebita, dar poate nu toti privesc in
    urma si analizeaza ce a fost". Il privesc pe barbatul din fata mea,
    imbracat in vesminte preotesti, cunoscut ca un preot "cu har", si nu-
    mi pot inchipui ca a fost militar in tinerete. Cind incepe sa
    povesteasca, insa, imi dau seama ca trecerea de la haina militara la
    cea preoteasca reprezinta doar un mic detaliu din viata preotului
    Antoci, pe linga romanul pe care il povesteste in fata reportofonului.
    "In viata am avut parte de multe atentionari din partea Celui de Sus ca
    trebuie sa-mi schimb comportamentul. Am trecut prin momente in care a
    trebuit sa o iau de la zero. Fiecare dintre noi are de dus o sarcina in
    aceasta lume si nu trebuie sa fuga de ea. Aceste greutati ne intaresc si ne
    dau experienta cu care inaintam in viata, altfel, la batrinete, vom fi la fel de
    neajutorati ca si copiii", a spus preotul Antoci.
    Primul salariu l-a avut la 16 ani, cind lucra la sere, ca muncitor necalificat.
    "Eram in vacanta de vara dintre anul I si anul II, cind tatal meu a suferit un
    accident vascular si, pentru ca aveam nevoie de bani, m-am angajat la
    sere ca muncitor necalificat. Apoi am lucrat in fiecare vara cite doua luni,
    pina la terminarea scolii, ca paznic la ISCIR, tinindu-i locul tatei", isi
    aminteste preotul. De altfel, in ochii fiului, tatal a fost intotdeauna un model.
    "Tatal meu a fost invalid de razboi si a refuzat pensia. Chiar daca a ramas
    fara un picior in timpul razboiului, a continuat sa lucreze, trecind in fiecare
    zi, intr-un picior, puntea de la Cotu Vames la Roman. Asa ne-a invatat si pe
    noi, sa muncim si sa stam pe picioarele noastre, fara sa asteptam nimic de
    la nimeni", a spus preotul Ioan Antoci.
    Dupa ce a terminat scoala profesionala, preotul Antoci a lucrat ca
    electrician si, in 1974, a fost admis la Scoala de maistri militari din Pitesti.
    Pina in 1981, preotul Antoci a purtat, timp de sapte ani, haina militara. De
    fapt, cifra sapte se pare ca l-a urmarit toata viata, fiind mereu legata de
    momentele care au constituit schimbari importante in viata sa.
    Arestat in Ungaria
    In 1981, in Vinerea Mare, dupa o atmosfera tensionata la locul de munca,
    maistrul militar de atunci a plecat de acasa, fara sa spuna nimic, fara nici o
    tinta. "Am mers cu bicicleta pina la Vaslui si, de acolo, am luat trenul pina
    la Bucuresti, avionul pina la Oradea si am trecut granita ilegal in Ungaria",
    povesteste preotul. Periplul sau in Ungaria a fost foarte scurt. A fost retinut
    de Politia maghiara, trimis in tara sub escorta si prezentat in fata
    Tribunalului Militar din Cluj. Pentru ca in afara trecerii frauduloase a
    granitei nu a fost gasit alt cap de acuzare impotriva sa, a primit trei ani de
    inchisoare. A facut recurs la Bucuresti, care a fost respins. "Am primit
    sentinta definitiva de condamnare la inchisoare pe 20 august 1981. Eram
    in celula si, dupa ce am citit scrisoarea, am facut o cruce mare si am spus:
    «Slava Domnului, acum plec acasa». Colegii de celula se uitau la mine ca
    la un nebun, dar mie imi spunea sufletul ca am dreptate. Peste citeva ore,
    la radio, s-a anuntat ca Ceausescu a semnat un decret de gratiere in care
    se incadra si pedeapsa mea. Am ajuns acasa pe 27 august, in seara in
    care aniversam trei ani de la casatorie. A fost si acesta un semn", a spus
    preotul Antoci.
    Pentru ca fuga peste hotare adusese dupa sine si trecerea in rezerva,
    singura dorinta a preotului Antoci era atunci revenirea in Armata. "«Toate
    sint bune, dar nu toate sint de folos», spune Mintuitorul, si asa a fost si
    pentru mine. Dupa revenirea acasa, am fost impreuna cu sotia la parintele
    Veniamin, la manastirea unde ea se rugase in timpul lipsei mele. Cind am
    intrat pe poarta, fara sa ma vada vreodata, parintele a spus: «Asta-i Ionica»,
    si m-am spovedit lui. Parintele Veniamin a ramas, pina la moartea lui,
    duhovnicul meu. Dupa ce m-am spovedit, am facut un pomelnic si m-am
    rugat pentru ceea ce doream eu atunci cel mai mult: sa revin in Armata.
    Parintele m-a chemat la slujba, m-a pus sa citesc si, apoi, mi-a spus:
    «Degeaba isi doresti sa te intorci in Armata, pentru ca ai sa te faci preot»",
    marturiseste preotul Antoci.
    El isi aminteste ca atunci nu a crezut nici un cuvint. Timp de cinci ani dupa
    aceea, a urmat cea mai grea perioada din viata sa, pe care a indurat-o fara
    sa cricneasca, pentru ca isi recunostea vina. "Nu reuseam sa ma angajez
    nicaieri, Securitatea lucra si eram refuzat oriunde incercam sa obtin de
    lucru. In luna octombrie, am reusit sa ma angajez ca muncitor necalificat la
    Tehnica Service, unde am lucrat sapte ani. Eram si aici urmarit in
    permanenta de Securitate. Dupa ce am lucrat la echilibrarea rotilor masinii
    secretarului de partid, una din rotile masinii sale a sarit a doua zi, in drum
    spre Piatra Neamt. Am fost acuzat de atentat. Cel care inscenase, insa,
    accidentul nu era profesionist. Eu echilibrasem rotile din fata, iar de
    desprins se desprinsese roata din spate. Mi-am pledat cauza si am avut
    sorti de izbinda", a spus preotul.
    In audienta la Ceausescu
    Ca sa ajunga din nou in Armata, preotul Antoci a facut memorii peste
    memorii. Pentru ca nicaieri nu avea succes, a ajuns in audienta la
    Ceausescu, care i-a aprobat dosarul de reintoarcere in Armata. Cind a
    ajuns in unitate si se imbraca cu haina militara pentru a-si lua postul in
    primire, a venit o noua lovitura. Pentru ca, intre timp, facuse Scoala de
    cintareti bisericesti, a fost anuntat ca nu poate fi reprimit si dosarul sau a
    fost rupt.
    Privind in urma, preotul considera ca la mijloc a fost mina divinitatii. Nu se
    implinisera cei sapte ani, dar atunci nu stia. Dupa ce a absolvit scoala de
    cintareti bisericesti in 1986, obtinind singura nota de 10 la proba scrisa, in
    1988 a fost angajat la Episcopie ca sofer, mai intii, apoi administrator, pina
    cind, pe 6 decembrie, la slujba de Sfintul Nicolae, la hramul bisericii din
    Moldoveni, episcopul Eftimie i-a facut o surpriza si l-a numit ipodiacon. Pe
    aceasta treapta a stat, bininteles, sapte ani, fiind prezent la toate slujbele
    arhieresti si avind ocazia sa intre in atmosfera bisericii.
    Hotarirea de a fi preot a luat-o in 1992, cind a scapat cu viata dintr-o boala
    care putea sa-i fie fatala. Un alt eveniment i-a marcat existenta: sora sa
    mai mare a murit in aceeasi zi cu duhovnicul sau, parintele Veniamin: "Cind
    am venit de la inmormintare, mi-am dat seama ca am o misiune in viata.
    Pe 3 august, dupa ce am venit de la inmormintarea duhovnicului meu, am
    inceput sa invat si, pe 3 septembrie, eram admis la Teologie la Iasi, la zi.
    La 37 de ani, incepeam sa fac o facultate si cred, acum, privind in urma, ca
    imi gasisem rostul in viata".
    Din 1992 a parasit Episcopia si aproape sapte ani a predat religia in scoli,
    iar in vacanta distribuia piine pentru a avea bani pentru cursuri. In 1994,
    student in anul III fiind, a mers la Episcop cu dorinta de a se hirotoni pe 6
    decembrie, de sarbatoarea Sfintului Nicolae, o sarbatoare care ii era draga.
    "Episcopul m-a primit si mi-a spus sa am rabdare, ca lucrurile bune se fac
    incet. Pe 20 decembrie m-a trimis la Bucuresti, la ministerul Cultelor, sa-mi
    depun dosarul, care a fost aprobat in aceeasi zi. In prima zi de Craciun, am
    fost hirotonit pentru parohia Traian, care avea 24 de familii. Pe 1 ianuarie
    1995, la sapte ani de la prima mea intrare in Episcopie ca sofer, dupa ce
    fusesem administrator, consilier economic, ipodiacon si diacon, tineam
    prima mea slujba ca preot", isi aminteste parintele Antoci.
    La 40 de ani, proaspat preotit si din nou tata, o lua de la capat.
    Cununie la reanimare
    Dupa zece ani de preotie si cind implineste 49 de ani, adica de sapte ori
    cite sapte, preotul Antoci considera ca experienta pe care a capatat-o in
    viata i-a fost de foarte mare folos. "Este absolut necesar pentru cel care va
    deveni preot sa se intilneasca cu oamenii, sa ia contact cu lumea. Oamenii
    vin la preot pentru a primi un sfat, pentru a gasi o cale si nu-l poti ajuta
    daca tu nu stii si nu intelegi prin ce a trecut", spune el.
    Din 1996, de cind a incheiat lucrarile la Paraclisul din incinta spitalului, este
    angajatul spitalului: "Viata de aici este asemanatoare cu cea din Armata: nu
    poti niciodata sa spui ca ai incheiat serviciul pentru acea zi si ca poti pleca
    linistit. Mereu se poate intimpla ceva si trebuie sa fii prezent, pentru ca
    omul in suferinta nu sta sa te astepte". De cind este preot la paraclisul
    spitalului, a botezat 1.000 de copii, a facut 39 de inmormintari si 16 treceri
    sau reveniri la ortodoxie. La toate acestea s-au adaugat cununiile pe care
    le-a facut la paraclisul cu hramul "Izvorul Tamaduirii", fie ca asa a fost
    dorinta mirilor, fie ca mirii erau internati in spital. "Cea mai impresionanta
    cununie am facut-o la reanimare. Un cuplu in virsta, care traisea toata viata
    in concubinaj, a vrut sa treaca la cele vesnice unit in fata Domnului. Sotul a
    murit la foarte scurt timp dupa slujba", isi aminteste preotul.
    In viata, preotului i-a placut sa construiasca. De numele sau se leaga
    reparatiile capitale ale Bisericii "Precista Mare", ale Bisericii Armenesti si
    ale Bisericii din Traian - ctitorita de Spiru Haret si care va implini curind 100
    de ani -, reinfiintarea in 1990 a Seminarului Teologic Ortodox "Sfintu
    Gheorghe", paraclisul spitalului, paraclisele de la Scoala Speciala, de la
    Pompieri si de la Casa de Copii, troita de la Scoala Speciala si biserica nou
    inceputa linga spital, care va avea hramul "Sfintul Vasile cel Mare", in
    amintirea primei sale slujbe ca preot.
    Nu este bucurie mai mare decit sa fii intrecut de copii
    "Nu trebuie sa ceri Domnului ceea ce nu poti duce. De aceea, eu nu as
    putea sa fiu calugar. Nu-mi doresc decit sa fiu un bun familist", spune
    parintele. Avind in fata exemplul parintilor, care nu au pregetat sa se apuce
    de invatat chiar daca erau trecuti de 30 de ani, copiii preotului au fost
    intotdeauna un model pentru colegii lor. Cel mai mare dintre baieti a
    absolvit, in acest an, Facultatea de Teologie si isi face acum masteratul in
    Teologie. Florin, fiul cel mijlociu, a intrat primul la Liceul "Roman-Voda" si a
    incheiat cursurile ca sef de promotie, astazi fiind student la Calculatoare, in
    anul III. Pe urmele lor calca mezina, Teodora, care, la noua ani, are toate
    sansele de a calca pe urmele fratilor mai mari si de a-si intrece parintii.
    Cind parintele si-a incheiat povestea, nimic, nici macar biziitul
    reportofonului, demult oprit, nu tulbura linistea paraclisului. Din nume, date
    si intimplari se legase povestea. Si peste ea, citeva din cuvintele preotului
    imi reveneau obsedant in minte, ca o concluzie a unui om care trecuse
    prin multe: "Minunile Dumnezeu le savirseste, dar nu la comanda. Trebuie
    sa dovedim ca intr-adevar avem nevoie de ele. Nu trebuie sa-l punem pe
    Mintuitor la incercare, sa-i cerem sa ne rezolve problemele. De cite ori vom
    incerca singuri, Dumnezeu va fi linga noi". (Cosette ZANOCEA)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri