Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Si-a vindut casa pentru un mariaj de trei zile cu un american

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Solicitam de comun acord desfacerea casatoriei pentru nepotrivire de caracter". Un inceput obisnuit pentru ceea ce ar parea la prima vedere un simplu proces de divort. Dosarul 8627/2006 aflat pe rolul Judecatoriei Iasi ascunde insa o poveste de dragoste de-a dreptul socanta. Din spatele actelor seci se intrevede o intriga tesuta din iubire neimpartasita, sacrificiu si inselatorie. Este vorba de una din cele mai scurte casnicii care s-au incheiat vreodata in Iasi. A durat doar trei zile. Protagonistii: Mariana, o femeie de 40 de ani, implinita din punct de vedere social, dar dornica de iubire adevarata. Printul din poveste, Roberto B., un american. Femeia si-a vindut chiar si apartamentul pentru a fi impreuna cu barbatul iubit, doar pentru a descoperi ca totul fusese o simpla afacere. Am preferat sa protejam identitatea Marianei, folosind un prenume fictiv, pentru a nu o supune unor umilinte inutile. Cit despre barbat, acesta pare genul de american care isi ofera numele, prin casatorie, pentru romancele care doresc sa primeasca cetatenie mai rapid. Printr-o afacere bineinteles.
    Dragoste pe Yahoo
    S-au intilnit in februarie. Satula de singuratate si de nenorocul in dragoste care a urmarit-o ca o umbra toata viata, Mariana si-a pus increderea in internet. De ce nu? Multe alte femei si-au gasit perechea astfel. Site-urile de matrimoniale erau impinzite de barbati aratosi, dornici de o relatie serioasa. Poate ca exista cineva acolo care sa impartaseasca si visul Marianei, de a-si intemeia o familie alaturi de o persoana intelegatoare si tandra. Reteaua multinationala a functionat ca prin minune. Din noianul de "nickuri", unul singur a inceput sa se individualizeze. In spatele lui se ghicea un tinar serios si sigur pe sine. In plus, cetatean american de origine romana. Pentru Mariana imaginea barbatului dorit a inceput sa se confunde incet, incet cu visul american. In vreme ce Iasul era biciuit de viscol, soarele Floridei o atragea ca un miraj. Un nou inceput in bratele barbatului iubit. Cele mai ascunse vise devenite peste noapte realitate. E-mail-urile dese, chiar de mai multe ori pe zi, tineau loc de plimbari romantice prin parc si saruturi sub clar de luna. Curind, persoanele din spatele ID-ului de pe "Yahoo" incepeau sa se dezbrace putin cite putin de identitatea virtuala. Barbatul si-a dezvaluit in cele din urma numele: Roberto B. Odata cu adevarata identitate, Roberto a parut ca ii ofera Marianei fara rezerve si sufletul sau. Fara prea multe fasoane, fara vorbe excesiv de dulci. "Asta sint eu. Daca iti place bine, daca nu, e ok", se ghicea in tonul fiecarei scrisori. Schimburi frenetice de fotografii si bariera distantei a fost depasita. Acum isi cunosteau si chipurile. O camera web le-a permis sa isi cunoasca fiecare trasatura. Mariana stia acum pe de rost fiecare rid pe care Roberto il facea in coltul gurii cind ridea, fiecare sclipire din ochi. De la un mail la altul, clipele treceau cumplit de greu. Viata parea sa nu mai aiba decit un singur scop: sa se atinga.
    Cerere in casatorie de 30.000 de dolari
    Au inceput sa vorbeasca despre posibilitatea de a se intilni. Distanta, costurile calatoriei, toate trebuiau discutate in detaliu. La urma urmei, astfel de amanunte meschine nu puteau rupe legatura strinsa care se crease intre ei. Roberto a gasit repede si costul fericirii: 30.000 de dolari, si totul era posibil. Calatoria pina in America, casatoria in sine si nu in cele din urma actele necesare pentru ca Mariana sa obtina cetatenia americana. La inceput, suma a fost rostita asa, ca o aproximatie. Ulterior, referirile lui Roberto la bani au inceput sa se inteteasca. De teama ca el sa nu o considere doar o alta romanca amatoare de casatorii din interes, Mariana s-a decis. Nu va astepta ca banii sa vina doar de la el. Oarecum instarita, cu un apartament in Centrul Civic al Iasului, femeia a sacrificat tot ce ar fi putut-o lega de Romania. A gasit repede un cumparator pentru apartament si i-a trimis lui Roberto 15.000 de euro, jumatate din asa-zisul necesar de bani. Povestea se apropia cu pasi repezi de ceea ce Mariana credea ca va fi un final fericit. Roberto i-a promis ca va veni in Romania in aprilie. Tot atunci vor putea face nunta, simplu si repede. Ziua mult asteptata a venit.
    11 aprilie: "Mirele" a venit in trening 14 aprilie: "S-a cerut anularea casatoriei

    Pe 11 aprilie, cei doi urcau scarile Strarii Civile din Iasi. "El era imbracat foarte simplu, intr-un trening sau ceva de genul acesta. Toata lumea s-a mirat, ba chiar cineva l-a intrebat daca nu vrea sa se schimbe intr-o tinuta mai festiva. A raspuns ca nu, prefera ceva mai lejer", ne-au dezvaluit surse din cadrul Oficiului Starii Civile. Casatoria s-a desfasurat dupa tipicul normal. Doar un alt cuplu care si-a unit destinele. Doua zile mai tirziu insa, Mariana poposea din nou la Starea Civila. "As dori, daca se poate, anularea casatoriei", a solicitat ea, pierduta. In citeva cuvinte a povestit ce i se intimplase. Roberto ii marturisise imediat dupa oficierea casatoriei ca totul a fost doar o afacere pentru el. Nu dorea o relatie adevarata. Era de acord sa o ajute sa isi obtina cetatenia americana, dar nimic mai mult. Plinsetele, rugamintile femeii nu mai aveau nici un rost. Era vorba de "business", de o afacere si atit. Mariana avea de ales: fie cerea divortul, fie mergea in America. Oricum, drumurile lor aveau sa se desparta pentru totdeauna. Coplesita de situatie, Mariana a decis. Il iubea, dar o casatorie fara dragostea lui era peste puterile ei. "Doamna a cerut vineri, pe 14 aprilie, anularea casatoriei. Acest lucru nu a fost posibil. Potrivit procedurii, am indrumat-o catre instanta", a declarat Renata Marin, sefa Starii Civile.
    "Nu e un lucru neobisnuit"
    Deoarece Roberto voia sa plece inapoi in America in aceeasi zi, cei doi au cautat un avocat. "M-au cautat, mi-au spus despre ce e vorba. Am mers cu el la un notar pentru a face o procura prin care el ma imputernicea pe mine sa il reprezint in instanta. Nu e un lucru neobisnuit", a declarat avocatul Bogdan Tufeanu, insistind ca nu doreste sa incalce confidentialitatea relatiei avocat-client. Roberto a plecat apoi fara alte explicatii. A avut doar grija sa ii marturiseasca Marianei ca nu era singura femeie cu care "perfectase" o asemenea afacere. Povestea lor a ramas insa in dosarul de pe rolul Judecatoriei, depus vineri, pe 14 aprilie. Judecatorii au fixat primul termen, pe 5 mai. "Ramine de vazut daca ea se va prezenta. Nu sint convins ca vrea cu adevarat divortul", a fost singurul lucru pe care a fost de acord sa ni-l dezvaluie avocatul Bogdan Tufeanu.

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri