Ultimele victime ale lui Ceausescu
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Ultimele victime ale lui Ceausescu

Povestea unor copii pentru care infernul a fost "raiul pe pamint"

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Elisabeth Blanchet a fotografiat orfanii de la Popricani in 1993. 15 de ani mai tirziu ea a mers pe urmele lor, pentru a vedea ce soarta au avut. A zugravit apoi povestea dramatica a unor fiinte care au reprezentat pentru statul roman simple numere de inventar in istoria monstruoaselor centre pentru orfani ale lui Ceausescu.

    Viata a avut pentru orfanii de la Centrul de Plasament de la Popricani o linie pe care multi dintre noi, minati de stereotipuri, o putem intrezari. Dupa sapte ani de la parasirea centrului, inchis in 2002, mare parte din copiii de atunci, maturii de astazi nu si-au facut un rost: ratacesc intr-o lume care nu ii accepta, incercind sa se adapteze la un sistem strain, pentru care nu au fost pregatiti, dar dincolo de toate acestea dorindu-si sa fie oameni buni.

    Dintre cei noua tineri care au fost prezenti la o expozitie cu si despre ei, realizata de fotojurnalista britanica Elisabeth Blanchet, doar doi sint multumiti de viata pe care o au. Toti ceilalti nu au nici macar vise. Sub aspectul dur se ascund niste suflete frumoase, ale unor fiinte care doresc sa le ofere copiilor lor viata pe care ei nu au avut-o. Orfelinatele postcomuniste i-au marcat aproape irecuperabil pe acesti copii care nu mai au incredere nici macar in Dumnezeu.

    "Copiii erau putin salbatici"

    I-am cunoscut pe Adriana cu fiul ei, pe Nicu, pe Lacramioara, Daniela, Vasile, Ramona si Doru, impreuna cu fiul lor Marius, si pe Ciprian la o expozitie de fotografie. Nu au mai calcat in viata lor, desi toti au peste 23 de ani, in Universitatea "Al.I. Cuza" si nu si-au putut inchipui vreodata ca vor merge si ei la o expozitie, un termen atit de strain, auzit doar la televizor si radio. Erau stingheri, putin infricosati, nu de cei din jur, ci pentru ca nu stiau cum sa se comporte. S-au privit in pozele expuse pe simezele Facultatii de Filosofie si s-au bucurat. Erau ei, cei de acum 20 de ani si, alaturi, ei cei de astazi. "Ne-ati vazut? Noi sintem acolo", imi spune unul dintre ei. Era fericit asemenea unui copil de 4-5 ani care primise o jucarie noua.

    Cele peste 30 de fotografii au fost realizate de Elisabeth Blanchet in 1993, cind a intrat pentru prima data in curtea Orfelinatului de la Popricani, care a fost pentru 8-10 ani casa acestor tineri. "Scopul acelei vizite era unul pur umanitar. Am aflat de Popricani prin niste prieteni care aveau o fundatie in Franta si care veneau de mai mult timp aici dar ramasesera fara bani, nemaiputindu-i ajuta pe copii. Asa am ajuns eu la Popricani, aducind cu mine un camion cu haine, mincare si alte lucruri necesare acolo", isi aminteste Elisabeth, care activeaza in Marea Britanie, la publicatia Time Out, dar colaboreaza si cu alte publicatii din Franta si Belgia. A stat atunci doar zece zile, insa s-a atasat de acesti copii.

    A revenit aici de trei ori pe an, timp de patru ani. Isi aminteste si acum cu placere de copiii care se bucurau enorm cind vedeau venind camionul iar ei, binefacatorii lor, devenau in ochii micutilor spiridusi ai lui Mos Craciun. "Copiii erau putin salbatici si se vedea pe ei ca duceau lipsa de afectiune si de interes. Era un fel de mic haos acolo. Conditiile in care traiau nu erau bune, dormitoarele erau prea mari, fara intimitate, nu existau veceuri in interior, dusurile nu mergeau. O parte dintre membrii personalului erau draguti, alta parte nu comunicau nici macar cu noi", povesteste fotografa, care s-a imprietenit repede cu prichindeii, mai ales cu Carmen, o pustoaica de opt ani.

    In 1996 Carmen, pe care Elisabeth a sponsorizat-o, a plecat la spital pentru ca avea gitul rosu si o tuse urita. Nu s-a mai intors. A murit, se presupune ca din cauza neglijentei medicilor. "Nu am ajuns la inmormintare pentru ca abia nascusem", a explicat Elisabeth. Camen s-a dus in ceruri, dar au ramas toti ceilalti pe care i-a ajutat cu multe: le-a adus de toate, le-a gasit familii in Franta care sa ii spijine, i-a dus in excursii.

    Infernul de dupa infern: "La Budai ma bateau cei mari"

    Si copiii pe care i-a regasit dupa 15 ani si pe care i-a invitat la vernisaj isi aduc aminte cu placere de anii petrecuti la Popricani. Pentru ei au fost cei mai frumosi ani. Ei spun ca la Popricani orfelinatul, care i-a parut jurnalistei "un haos", unde "erau tinuti ca niste mici salbatici", fara afectiune si dragoste, nu a fost nici pe departe cel mai rau. Dupa ce aceasta institutie s-a inchis in 2002, in urma dezvaluirilor unor abuzuri savirsite asupra copiilor, au stat prin mai multe orfelinate, in care infernul se dezlantuia asupra lor oricind si oricum. Rautatea ii lovea din mai multe parti, din partea personalului sau din partea celor mai mari.

    Doru de exemplu, sotul Ramonei Raducanu, a crescut la Orfelinatul din Budai. "Era foarte rau acolo. Ma bateau cei mai mari de nu ma vedeam. Am fost chiar si operat acum citiva ani", a spus Doru. El e diferit de ceilalti tineri. E retras, necomunicativ, interesat doar de baiatul lui de trei ani jumatate, Marius. Lucreaza la Salubris, insa locuieste ca acum 20 de ani: impreuna cu sotia si copilul intr-o camera cit o bucatarie, alaturi de alte sapte persoane. "Stam la M2 in Podul de Piatra. Acolo e tare urit. Mi-e frica sa ma intorc acasa pentru ca ma bat vecinii. De sotul nu se iau. Eu sint o femeie curata. Uitati-va la mine. Spal geaca de doua ori pe saptamina, copilul este mereu curat", a subliniat Ramona, aratindu-mi copilul si hainele de pe ea.

    Il ruga mereu pe Doru sa o aprobe, semn ca vrea mereu sa fie aprobata si incurajata, sa imi arate si el ca ea nu minte. Ramona e un caz aparte pentru ca pare a fi singura la care se observa clar un dezechilibru psihic si emotional.

    Tot ce i s-a intimplat in viata asta i se datoreaza mamei sale, sustine fata, care nu a lasat-o sa invete. Este si ea acum mama, insa ii stralucesc ochii cind il priveste pe Marius, caruia i-ar placea sa ii ofere ceva ce ea nu a avut: dragostea unei familii dar si siguranta unui camin. Daca dragostea este prezenta, cea de-a doua dorinta nu i se poate indeplini.

    "Aveam sobolani in camera, nu soareci"

    Si Neculai Esanu a stat la Budai, dupa ce s-a inchis Centrul de la Popricani. Nici el nu isi aduce aminte cu placere de timpul petrecut acolo pentru ca oamenii erau rai, mincarea, de asemenea, iar conditiile mult mai drastice. "Nu degeaba i se spunea  centrul de plasament fantoma. Era mizerie peste tot. Aveam sobolani in camera, nu soareci. Educatorii umblau sub influenta bauturilor alcoolice", isi aminteste Nicu. De asta pentru el Popricani a fost "raiul pe pamint". Nicu, si colega sa Ramona Stanica, sint singurii care au raspuns afirmativ la intrebarea "Sinteti fericiti si multumiti de ceea ce aveti?".

    Tot ei sint si singurii care au planuri, care au un loc de munca sigur de sase ani. Lucreaza la o brutarie din Podu Iloaiei. Cazul lui Nicu este mai special pentru ca el a stat la Popricani si alaturi de fratele sau Radu, singurul din grupul lor care a terminat un liceu si Facultatea de Agronomie. De fapt, tot lui i se datoreaza si Elisabethei reintoarcearea in Romania in 2006. "M-am intors in Romania pentru a-l reintilni pe Radu pentru un articol in «Time Out», o revista din Marea Britanie. Am venit in 2006 insotita de un jurnalist si l-am fofotgrafiat pe Radu in viata sa de zi cu zi. Planuia de atunci sa plece in Anglia", a spus ea.

    Radu a fost plecat citeva luni in Scotia cu un proiect la scoala, iar anul trecut s-a casatorit. Acum este plecat in Marea Britanie. Nicu are in el o persoana demna de urmat. Vrea si el sa se inscrie la liceu.

    La scoala de surdo-muti, desi vorbeste si aude normal

    Ceilalti insa nu au astfel de planuri. Tot ce ii intereseaza este sa supravietuiasca asa cum cred ei ca este mai bine. Nimeni i-a invatat nimic. Mai mult, dupa ce au terminat scoala, au fost dati afara din centrele in care au ajuns dupa ce s-a inchis cel de la Popricani. O parte dintre ei s-au trezit in strada, fara nici un ajutor. "Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic. Am fost dati afara. Ni s-a zis "descurcati-va!" Eu inca de cind eram la Budai, unde am stat foarte putin, am cunsocut-o pe gazda mea de acum, care m-a ajutat sa imi gasesc si de lucru. De sase ani muncesc la firma de panificatie din Podu Iloaiei", a spus Ramona Stanica, o fata firava, bine ingrijita, curata, cu un zimbet mereu pe buze.

    Lacramioara Gangal, sau Ciocolatia, dupa cum o alinta colegii, crede ca toti ar fi ajuns mult mai departe in viata daca centrul nu s-ar fi inchis. Acolo se facea carte. Ea a fost trimisa la o scoala speciala. A facut clasele IX-XII la Scoala de Surdo-muti din Iasi, desi nu are problemele care sa fi cauzat o astfel de "internare". "M-au trimis acolo, la o scoala speciala. Acolo profii nici nu veneau la ore, sau cind veneau, ne invatau lucruri simple. Dupa ce am terminat, m-au dat in strada. Mi-am gasit un serviciu, sint confectioner si locuiesc intr-o camera foarte mica impreuna cu o colega. Dar e bine. Este apa calda si caldura. Sint convinsa ca, daca as fi continuat scoala in alta parte, ajungeam departe", a explicat Lacramioara, care si-ar fi dorit sa termine o scoala medicala, chiar o facultate de profil.

    Dar nu a fost sa fie asa. Din clipa in care mama sa a decis sa renunte la ea, pentru ca mai avea inca zece guri acasa, viata i s-a schimbat. Lacramioara mai are doi frati mai mici care si in prezent sint in centre de plasament. I-a cunoscut cind ea avea 12 ani. Tot atunci a vazut-o pentru prima data si pe mama ei. A aflat ca are 10 frati, dintre care doi bolnavi de SIDA. "Mama mi-a zis ca m-au luat cei de la Protectia Copilului, nu ca m-a dat ea, pentru ca eram bolnava", isi aminteste fata.

    Copiii nu  mai pastreza legatura si nu vor sa isi mai vada parintii. "Dar pentru ce sa-i mai vad? Nu ii judec. Dar pentru ce sa o fac?", se intreaba Vasile Iordache.

    Doar unul dintre cei noua tineri prezenti la expozitie mai pastreza legaturile cu mama. Ciprian Cogalniceanu spera chiar sa plece in citeva saptamini la ea, in Italia. El este cel mai bine infipt in realitate. Este tuns in trend si poarta haine de firma. E altfel decit ceilalti si prin faptul ca nu ii este teama sa recunoasca faptul ca nu s-a tinut de scoala, ca a preferat sa fie pe terenul de sport decit in clasa. Tot el este si singurul care nu a pastrat legatura cu gasca.

    "Nu aveam mari asteptari in ce ii priveste"

    "Copiii acestia au avut o mare problema dupa ce s-a inchis Centrul de la Popricani. Au fost trimisi la scoli speciale, ceea ce nu ar fi trebuit sa se intimple. Nu stiu din ce motive domnul Penciuc, director atunci la Directia de Protectia Copilului, a pus lacat pe usa. La noi era foarte bine. Aveam relatii cu strainii, faceam investitii. Lucrurile curgeau altfel decit in alte parti", a explicat Dan Palimaru, fost educator la centrul din Porpicani. El este cel care a pastrat legatura cu acesti copii.

    Cu ajutorul lui, Elisabeth a ajuns sa revada 18 din cei peste 50 de copii care erau la centru in anii 1993-1997. "Nu avem mari asteptari in ceea ce ii priveste. Mi-am dorit doar sa le fie bine si sa isi gaseasca un loc de munca. Radu este un exemplu pentru toti", a spus ea.

    Peste ani, a simtit ca trebuie sa se intoarca in Romania, sa vada ce s-a ales de acei copii care o priveau dulce, si care atunci pareau recuperabili. A plecat insa profund dezamagita: de acesti copii nu s-a mai ales nimic.

    Condamnati de sistem sau de inchiderea centrului?

    Istoria Centrului de Plasament de la Popricani este neclara. In 2002, chiar in anul inchiderii, acesta a ajuns pe paginile tuturor ziarelor. Michael Sounalet, un francez care facea voluntarit de citiva ani aici, era acuzat de citiva baieti de la centru ca i-ar fi abuzat sexual. Sounalet a fost condamnat la doi ani de inchisoare. Dupa 8 luni, fiind eliberat, a plecat din tara. Scandalul a fost un motiv important in decizia lui Pintilii Penciuc, seful Directiei de Protectia Copilului de atunci, de a inchide Centrul. Insa, un cumul de alte nereguli au comdamnat centrul definitiv.

    "Din cite imi aduc aminte, am inchis acest centru deoarece conditiile de aici nu erau bune, nu aveau decit apa de la fintina, veceurile erau in curte. In al doilea rind, personalul nu era calificat. Stiu ca, desi nu era departe de Iasi, intrai in noroi pina la git cind sa ajungi acolo", isi aminteste Pintilii Penciuc.

    Tot el sustine ca acest centru a fost, in fapt, primul dintr-o lista mai lunga de orfelinate care s-au inchis in acei ani, tot pentru ca nu intruneau conditiile necesare desfasurarii unei astfel de activitati. Copiii de la Popricani nu au fost trimisi insa, sustine el, la scoli speciale. "Nu se poate asa ceva. Sint bancuri astea. Copiii au fost redistribuiti prin alte centre. Ca sa ajungi in aceste scoli iti trebuie o evaluare psiho-pedagogica. Ei au mers unde s-au constat ca sint locuri", a explicat  Penciuc.

    Cind vine vorba de integrarea lor ulterioara in societate, Penciuc crede ca s-a incercat tot ce era posibil. "Nu am cum sa stiu exact daca sau integrat. Dar cred ca faptul ca i-am adus in aceste centre a fost benefic pentru ei", a spus Penciuc. Declaratiile lor oficiale sint insa contrazise de povestile acestor copii. Un lucru este clar: educatia din cetre nu i-a pregatit deloc pentru viata.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

    Alexandru LĂZESCU

    Politica nu este o luptă între Bine şi Rău, ci una pentru putere şi resurse

    Deşi în plan emoţional sunt de înţeles dezamăgirile privind formarea noii alianţe de guvernare PNL-PSD şi comportamentul lui Iohannis, acestea sunt expresia unei viziuni idilice asupra politicii, fără nici o legătură cu realitatea.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

    Nichita DANILOV

    Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

    Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

    Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

    Ciprian IFTIMOAEI

    Evenimente demografice - IV. Divorţialitatea

    Articolul din această săptămână încheie seria dedicată evenimentelor demografice (natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea şi divorţialitatea) analizate pe baza statisticilor oficiale, relevante la nivel naţional şi pentru judeţul Iaşi. În luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021: 2702 divorţuri, iar trendul a rămas constant, cu peste 2000 de separări de cupluri, până în iunie 2021.

    Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

    Michael ASTNER

    Aydan Özoğuz sau diversificarea diversităţii

    În loc de motto: Să luptăm pentru pace până nu mai rămâne piatră peste piatră!

    pulspulspuls

    Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

    Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

    Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

    Caricatura zilei

    Moș Nicoale & Co

    Editia PDF

    Bancul zilei

    - "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

    Parteneri

    Alte publicatii

      Intrebarea zilei

      Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.