vineri, 29.03.2024
Dintre cele 12 piese care au participat duminica in finala organizata la nivel national pentru Eurovision Junior, cea mai apreciata a fost "Salvati planeta!", interpretata de Madalina Lefter, din Iasi, si Andrada Popa, din Bucuresti.
Fetitele au cucerit atit juriul, cit si telespectatorii, ponderea in stabilirea clasamentului fiind 50% televoting, 50% juriul de specialitate. "Madalina a plins de emotie, ne-am bucurat foarte tare. A fost nemaipomenit!", ne-a spus Mihaela Lefter, mama Madalinei.
Concursul Eurovision Junior se va desfasura in acest an in Limasol, Cipru, pe 22 noiembrie, insa pina atunci Madalina are un program incarcat. "Doua saptamini se va odihni, apoi intentionam sa organizam un turneu de promovare atit la nivel national, cit si in alte tari. N-am stabilit inca un traseu, pentru ca trebuie sa vedem mai intii ce sponsori gasim", a mai spus Mihaela Lefter.
La sfirsitul lunii iulie, Madalina va reprezenta Romania la un alt concurs international de muzica, din Belarus, intitulat "Slavianski Bazaar", in cadrul caruia va interpreta piesele "I love Belarusia" si "Everyday". "E un concurs grandios, la care participa multe tari. Avem, insa, nevoie de sponsori, deoarece numai un bilet de avion costa 200 de euro, ceea ce pentru noi este exagerat. Deocamdata am incercat la Primarie, dar fara succes", a precizat mama Madalinei.
Tot in sezonul estival, Madalina mai este invitata la festivalul "Mamaia Copiilor", deoarece anul trecut ea a fost cistigatoarea Marelui Trofeu, cit si la un alt festival de la Craiova.
Madalina Lefter tocmai a trecut in clasa a V-a la Colegiul "Costache Negruzzi" si este, totodata, prezentatoare a emisiunii "Tara lui Piticot" de pe TVR Iasi. Micuta artista face parte din grupa de performanta a Cercului de muzica de la Palatul Copiilor si a dobindit pina acum un veritabil palmares atit la concursuri nationale, cit si in strainatate.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |