Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Bugetul de austeritate pe 2009 mareste pensiile si salariile cu 5%

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Prim-ministrul Emil Boc si vicepremierul Dan Nica au deschis ieri prezentarea proiectului de buget pe anul in curs

    Proiectul de buget a fost adoptat dupa discutii prelungite care s-au tinut pe parcursul ultimelor doua zile. Ele nu s-au incheiat in totalitate, pentru ca, asa cum a explicat premierul Emil Boc, urmeaza sa aiba loc o noua runda de discutii cu sindicatele la inceputul saptaminii viitoare si ca, daca apar modificari, proiectul va fi rediscutat intr-o noua sedinta de Guvern.

    Proiectia veniturilor si cheltuielilor prevede o crestere cu doar 2,5% a Produsului Intern Brut, dar si un deficit optimist de 2%, calculate pe o tinta de inflatie de 5% si un curs valutar mediu de 4 lei pentru un euro.

    - O cincime din PIB va fi destinata investitiilor in infrastructura mai multor domenii social-economice: sanatate, educatie, drumuri, aductiuni de apa etc.

    - Accizele la tutun si alcool vor fi majorate la nivelul la care trebuiau ridicate pina in 2012.

    - Programul Rabla va fi reluat asa cum se zvonea: prima de casare a autoturismelor vechi va fi de 3800 de lei, iar vechimea masinilor a coborit la 10 ani.

    Pensia minima pe economie

    In privinta masurilor sociale, premierul a anuntat ca pensia minima va ajunge la 300 de lei in mai si la 350 de lei in octombrie. Totodata, pensionarii din sistemul public vor primi in acest an o crestere de 5% a pensiilor, in doua transe, de 3% in aprilie si 2% in octombrie, ceea ce va duce la cresterea punctului de pensie la 43,2% din salariul mediu brut. In prezent, punctul de pensie este 697,5 lei si reprezinta 41% din salariul mediu brut de 1.693 lei, luat in calcul de actualul guvern pentru fundamentarea bugetului.

    Mariana Campeanu, fostul ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, s-a aratat nemultumita de acordarea unei pensii minime, pe motiv ca ar insemna, de fapt, acordarea unui ajutor social, ceea ce ar transforma Romania intr-o tara de asistati. Fostul ministru liberal a afirmat ca statul nu ar trebui sa intervina intr-un sistem bine pus la punct cum este cel al pensiilor.

    Salariile in invatamint vor creste in functie de performante

    Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a dat asigurari ca bugetul invatamintului pe 2009 va fi de 6% din PIB, inclusiv veniturile proprii, precizind ca, in privinta majorarilor salariale, acestea vor fi legate de "criteriile de performanta". Anterior, ministrul Educatiei a afirmat in mai multe rinduri ca va include cresterile salariale in proiectul de buget, dar ca se gindeste la o salarizare diferentiata in functie de performante. "Criteriile vor fi stabilite de o echipa mixta de lucru, urmind sa se aplice, experimental, din semestrul II al anului scolar in curs si, din anul scolar 2009-2010, la nivel national. Aceste criterii au ca scop cresterea performantelor sistemului simultan cu alocarile salariale mai mari, potrivit legii", a spus Andronescu.

    Emil Boc a precizat aseara ca salariile bugetarilor vor creste anul acesta cu 5%, dar sindicalistii din invatamint au amenintat ca vor declansa greva generala daca lefurile cadrelor didactice nu vor fi majorate cu 50%, asa cum s-a legiferat.

    Fara prime, sporuri si bani pentru orele suplimentare

    - Bugetarii nu vor beneficia de prime si sporuri incepind cu luna martie.

    - Orele suplimentare nu vor fi platite, ci vor fi compensate prin acordarea de zile libere, pentru a reduce cheltuielile de personal cu 20%.

    - Persoanele care se afla in somaj tehnic vor fi scutite, timp de trei luni, de la plata impozitelor si contributiilor de asigurari sociale.

    - CAS va creste cu 3,3%, revenind la valoarea de la inceputul anului trecut.

    Potrivit ministrului Finantelor, Gheorghe Pogea, ponderea sporurilor, primelor si stimulentelor in venitul salarial a crescut cu 272% din 2005. La rindul sau, vicepremierul Dan Nica a sustinut ca numarul angajatilor in sistemul bugetar a crescut in ultimii patru ani cu 215.000.

    Tariceanu: Bugetul Cabinetului Boc nu se bazeaza pe nici o strategie

    Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat aseara ca bugetul pe anul 2009 este unul care denota lipsa de viziune si strategie a Cabinetului Boc si este facut in incercarea de a diminua efectele politice ale incapacitatii de a onora promisiunile electorale. Potrivit lui Tariceanu, concluzia care se poate trage din prezentarea facuta de premierul Emil Boc si de ministrul de Finante Gheorghe Pogea este ca bugetul de stat pe 2009 "nu se bazeaza pe o viziune, pe o strategie sau pe o prioritate". Presedintele PNL a explicat ca proiectul de buget incearca sa rezolve, intr-o perioada de criza, atit chestiunea investitiilor, cit si pe cea legata de protectia sociala, respectiv salarii si pensii, acestea din urma fiind posibile numai intr-o economie in crestere. "Din prezentarea de azi nu rezulta nimic", a sustinut Tariceanu, care a explicat ca, in loc sa se genereze incredere in mediul de afaceri si in cel al cetatenilor, Guvernul propune "o solutie de minima rezistenta", in incercarea de a diminua impactul politic al imposibilitatii onorarii promisiunilor electorale.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri