vineri, 29.03.2024
Parchetul instantei supreme a dispus neinceperea urmaririi penale (NUP) pentru infractiunea de fals in declaratii fata de presedintele Senatului, Mircea Geoana, rezolutia fiind data ca raspuns la sesizarea ANI. Procurorii Parchetului instantei supreme au decis neinceperea urmaririi penale, pentru ca apartamentul din Baneasa pe care Geoana era acuzat ca nu l-a mentionat in declaratia de avere nu a fost construit inca si intabulat, potrivit unor surse judiciare. Anchetatorii au stabilit ca tranzactia imobiliara din 2005, referitoare la 17 loturi de teren, in suprafata de peste 9.500 de metri patrati din Bucuresti, dobindite de Mihaela Geoana, nu a contribuit la averea familiei din acel an, loturile fiind revindute pentru aceeasi suma de 48.300 de euro. In privinta apartamentului nedeclarat de Mircea Geoana, procurorii au stabilit ca nici nu putea sa il includa in declaratie, pentru ca nu exista, fiind incheiat un antecontract de vinzare-cumparare cu Cefin Real Estate Residence, cu promisiunea de vinzare in momentul in care constructia va fi finalizata si dreptul de intabulare inregistrat. Anchetatorii au stabilit ca nimeni din familia Geoana nu detine un apartament in zona Baneasca, locuinta nefiind inca construita si intabulata.
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |