Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Intelectualii bisnitari

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    In trenul Pannonia, care ma aducea zilele trecute de la Bratislava la Bucuresti, am fost trezit la orele diminetii de un grup de turisti. Asta am crezut eu cind le-am vazut bagajele care umpleau trei metri din peronul garii unguresti Bekecsaba. Cind am numarat peste 20 de genti, am ajuns la concluzia ca cei care urcau in tren nu erau turisti. I-am ajutat sa isi vire gentile pe geamul compartimentului, iar mai tirziu am aflat povestea acestor oameni.
    Patru femei trecute de 50 de ani, imbracate sportiv, in trening Gucci si Adidas, insotite de un barbat cam de aceeasi virsta, isi incheiau voiajul de o zi la Bekecsaba. Am aflat ulterior ca nu a fost nicidecum o excursie de placere. Dimpotriva. Orele petrecute in Ungaria ii istovisera, iar acum isi faceau calculele incercind sa aproximeze daca va exista un venit de pe urma acestei zile. Pentru ca in sacosele si gentile cu care au umplut compartimentul puteai gasi tot ce doreai: de la pate de ficat si conserve de carne pina la pampersi si aspiratoare. Am intrat in vorba cu acesti oameni, unii din Simeria, altii din Ocna Mures, care asteptau cu infrigurare vama romaneasca.
    Am aflat ca repeta aceasta aventura de doua sau chiar trei ori pe luna, deoarece nu pot trai din salariile pe care le primesc de la stat. "Dar ce profesie aveti?", a fost urmatoarea mea intrebare. "Intelectuali", a raspuns mucalit una dintre doamne. "Iar din cind in cind bisnitari", a adaugat ea. Mai tirziu, am aflat ca "turistii" care se urcasera in Bekecsaba sint profesori. Am crezut ca glumesc, dar in citeva secunde i-am inteles. "Sintem fortati sa facem acest lucru fiindca altfel nu putem trai", mi-a spus una dintre femei, profesoara de biologie in Ocna Mures. Curind am aflat insa ca "reteaua" intelectualilor bisnitari din Transilvania este mult mai larga. Profesori de la diverse scoli sau licee din diferite orase isi programeaza din timp "excursia", supunindu-se la cele mai inimaginabile umilinte pentru a cistiga un ban in plus.
    Din vorba in vorba am ajuns la vama ungara, unde un ofiter foarte dragut a inchis ochii la bagajele din compartiment, dupa ce a primit, desigur, un mic cadou din partea calatorilor. La Curtici insa, o doamna ofiter foarte tinara si, aparent, foarte corecta, a intors pe dos bagajele domnilor profesori incepind sa le calculeze suma pe care trebuie sa o plateasca in vama. Negocieri, tirguieli, scandal, pentru ca, in cele din urma, vamesa romanca sa accepte o suma de bani, cam jumatate decit cea pretinsa oficial, pentru a-i lasa pe cei cinci sa treaca.
    Din nou socoteli, din nou calcule si aproximari. In cele din urma, una dintre femei, o doamna respectabila, nu a mai rezistat nervos si a inceput sa plinga. "Daca as avea bani sa traiesc, nu m-as face de ris carind marfa de la unguri", a spus ea. "Fiul meu, baiat cu facultatea terminata, spala vase la Budapesta ca sa poata cistiga un ban", a continuat femeia dupa ce trenul intrase in tara. "Toti stiu de acest comert, iar unii mai inchid ochii, pentru ca sint oameni de treaba si vad in ce hal ne chinuim la virsta noastra", mi-a spus profesoara de biologie. Odata uitat conflictul, atmosfera in compartiment s-a destins brusc. Am trecut la slana si ciirnati, pina la Simeria si Deva, unde cele patru doamne insotite de sotul uneia dintre ele au coborit. Inainte sa ne luam ramas bun, profesoara de biologie a tresarit: "Doamne, trenul a ajuns mai devreme!". Nu am inteles nimic din aceasta remarca. Probabil ca ceilalti au vazut nedumerirea pe fata mea, motiv pentru care am primit explicatia: "Nu ne place sa ajungem pe lumina… Stii, sint copii la bloc, in fata scarii, si ne vad cu atitea bagaje si se duce vorba prin scoala". Am coborit toate bagajele, le-am multumit pentru masa, privindu-i uluit pe oamenii de la catedra abia tragind de gentile uriase in care, probabil, se gasea salariul lor pe o luna. (Marius DRAGOMIR)

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri