vineri, 29.03.2024
Benedict al XVI-lea, in mod vizibil foarte emotionat, a declarat ca Dumnezeu i-a cerut sa se "dedice rugaciunii si meditatiei", ceea ce nu inseamna "abandonarea Bisericii", in ultima sa rugaciune Angelus, ieri, in Piata Sfantul Petru, inaintea demisiei sale istorice de joi. Intr-un gest exceptional, inaintea unei demisii aproape unice in cei 2.000 de ani de istorie a Bisericii Catolice, Papa a evocat propria persoana si "acest moment din viata sa" in rugaciunea dinainte de Angelus.
"Dumnezeu mi-a cerut sa «urc pe munte», sa ma dedic si mai mult rugaciunii si meditatiei", a spus el, intrerupt in mai multe randuri de aplauze calduroase din partea multimii, care agita banderole pe care se puteau citi mesaje ca "Sfinte Parinte, te iubim", "Multumim Sanctitatii sale", "Credinciosi papilor, papa boys".
"Dar acest lucru nu inseamna abandonarea Bisericii, ci, din contra, daca Dumnezeu imi cere acest lucru, este doar pentru ca eu sa pot sa il slujesc cu aceeasi intensitate si aceeasi dragoste, asa cum am facut-o pana in prezent, insa, de-acum inainte, intr-un mod mai adaptat varstei si fortelor mele", a continuat el, zambind spre cerul Romei pe care stralucea soarele, dupa mai multe zile de ploaie. Ca de obicei, ulterior, Joseph Ratzinger i-a salutat pe credinciosi in mai multe limbi si a incheiat cu un mesaj improvizat, un gest exceptional din partea sa, si anume "Vom fi mereu apropiati!".
Cu o zi inainte, Vaticanul a contraatacat catalogand ca "barfe" si "calomnii" acuzatii referitoare la scandaluri financiare si sexuale in cadrul Curiei romane, denuntandu-le drept "presiuni inacceptabile" asupra cardinalilor chemati in curand sa aleaga un succesor al lui Benedict al XVI-lea. In opinia purtatorului de cuvant al Vaticanului, "unii cauta sa profite de surpriza si dezorientarea" ce au aparut dupa demisia istorica anuntata de Papa, "cu scopul de a semana confuzie si a discredita Biserica si Guvernul sau".
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |