Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

PSD se pregateste sa-l lase pe Nastase pe banchiza

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Decizia privind posibilitatea excluderii lui Adrian Nastase din PSD a fost luata ieri dimineata intr-o sedinta restrinsa, la care au participat Mircea Geoana, Miron Mitrea, Vasile Dincu si Viorel Hrebenciuc, acestia comunicind-o ulterior celor 20 de membri ai BPN, care au primit-o fara comentarii.
    Potrivit agentiei Newsin, Liderul PSD, Mircea Geoana, a recunoscut public ceea ce liderii centrali ai partidului discutau, deja, de peste o saptamina: posibila demitere a lui Adrian Nastase din partid. "In Biroul Permanent National al PSD a fost evocata retragerea sprijinului politic pentru Adrian Nastase. El trebuie sa se decida: este in interiorul sau in exteriorul PSD. Vom avea o discutie cu el", a declarat Mircea Geoana.
    Adrian Nastase nu va fi dat imediat afara din PSD. Mircea Geoana a precizat ca liderii partidului se vor mai intilni o data cu cel care le-a fost presedinte si premier patru ani de zile: "Vom avea cu el o discutie ultimativa in perioada urmatoare si va decide daca vrea sa ramina in PSD".
    Presedintele PSD a prezentat si principalele nemultumiri pe care conducerea PSD le are fata de Adrian Nastase: declaratiile critice repetate ale acestuia la adresa noii conduceri a PSD, aleasa la Congresul partidului din mai 2005 si faptul ca partidul a ramas sa-i deconteze cheltuielile din campania electorala prezidentiala din anul 2004.
    Intrebat cu citi bani ar trebui sa contribuie la partid fostul premier pentru a-si plati datoriile provenite din anul 2004, Geoana a raspuns exact in acelasi ton pe care il aborda si Adrian Nastase cind conducea guvernul si partidul. Ironic: "Dvs. citi credeti ca-si va permite sa plateasca?"
    "Nastase trebuie sa puna mina pe portofel"
    Mircea Geoana a aratat ieri ca de problema datoriilor electorale uriase pe care le are de platit PSD, provenite din campania electorala din 2004 si a caror valoare este de peste 50 de miliarde de lei vechi, se face vinovat Adrian Nastase. "In anul 1997, Adrian Nastase a avut discutii cu cei care au fost directori ai campaniilor electorale din anul 1996 si le-a spus sa puna mina si pe portofel. Este o obligatie fata de partid", a declarat luni seful PSD, cu intentia de a demonstra ca el repeta in anul 2006, demersul la care a recurs Nastase in 1997.
    Solicitarile sale catre Adrian Nastase de a contribui la plata datoriilor din campania prezidentiala din anul 2004 sint mai vechi, intre Geoana si fostul premier purtindu-se, in ultimele saptamini, un razboi public al declaratiilor. Supararea de fond a liderilor centrali ai PSD la adresa lui Adrian Nastase nu a avut, insa, la baza, lipsa de apetit a fostului premier de a-si plati datoriile din campanie, ci ofensiva politico-mediatica a acestuia din ultimele doua luni de zile, concretizata cu acuzatii la adresa unor lideri ai PSD in frunte cu Mircea Geoana, Miron Mitrea si Vasile Dincu, pe care fostul premier ii considera vinovati de excluderea sa, in acest an, din fruntea partidului si a Camerei Deputatilor.
    "Nu ma gindesc sa plec"
    Mai mult, liderii centrali social-democrati cunosc faptul ca Adrian Nastase intentioneaza sa-si lanseze la Consiliul National al partidului din luna octombrie o platforma politica sustinuta de parlamentarii care erau gata sa demisioneze din PSD atunci cind Nastase a fost obligat de staff-ul partidului sa demisioneze din sefia Camerei Deputatilor.
    O parte a liderilor PSD au recunoscut ca nu teama ca Nastase ar putea rupe partidul, in octombrie, prin lansarea platformei sale, a fost decisiva in intentia de a-l exclude pe fostului premier din partid, ci atacurile repetate duse de acesta prin presa la adresa unora dintre ei a cauzat anuntul radical.
    Adrian Nastase a reactionat ieri si a declarat ca nu va pleca din PSD."Nu ma gindesc sa plec, desi unii se gindesc ca eu ar trebui sa plec. Ma deranjeaza ca a fost scoasa pe tapet aceasta problema (a banilor n.a.), dupa ce DNA a conexat dosarul Zambaccian cu cel legat de Eurografica", a comentat luni Nastase din fata DNA.
    Crizele interne din PSD au generat in ultimele saptamini, demisiile unor lideri notorii ai PSD precum Dan Ioan Popescu si Rodica Stanoiu, carora li s-au alaturat demisiile a peste 10 parlamentari care s-au inscris in PRM, PNL si PD.

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri