Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Amalgamul este meseria lor (II)

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Deconspirarea Securitatii a luat in ultimele luni o turnura spectaculara. In fiecare zi, presa ne anunta noi „demascari”, iar la orizont ni se vestesc mereu noi tinte, „pestii cei mari”, adevaratii informatori, jigodiile absolute. In acelasi timp, pe tacute se instaleaza o vizibila insatisfactie, o anxietate cu privire la directia, finalitatea si mai ales mijloacele acestei campanii. Marile „capturi” se lasa asteptate. Deciziile CNSAS si revelatiile presei sint contestate si contestabile. In locul unei necesare clarificari a prezentului si mai cu seama al unei igienice reglari de conturi cu trecutul totalitar, avem noi victime si noi oportunisti.
    Dintre toate cazurile de pina acum, cel al profesorului Sorin Antohi pare sa fie cel mai tulburator. Nu este vorba numai de anvergura personajului, cit indeosebi de forma sub care a izbucnit scandalul: un amestec de auto-denunt si de discurs analitic asupra trecutului rusinos. Pe de o parte, o marturisire publica fara concesii, veritabil act de autoacuzare, care a indus opinia vinovatiei si a cvasi-imposibilitatii redemptiunii. Pe de alta, o privire rece asupra relatiei dintre un tinar super-dotat si regimul comunist. Astfel ca nimeni n-a mai fost curios sa analizeze direct faptele, caci autorul parea sa ofere in acelasi timp si datele, si cheia de interpretare a acestora.
    In legatura cu aceasta discutie, am doua tipuri de observatii de facut. Mai intii, de ordin general. Este evident ca pe masura ce dezbaterea asupra colaborationismului avanseaza si se trece de la judecatile generalizatoare la cele privind indivizi si situatii particulare dificultatile de interpretare cresc. Observam mai ales ca nu putem avea raspunsuri etice „de-a gata” si ca nevoia de analiza si nuantare ramine obligatorie.
    Democratia este lumea nuantelor, iar totalitarismele lumea executiilor sumare si publice, eventual prin strigatele multimii. Un publicist bucurestean, plecind de la o nefericita opinie a lui Gabriel Liiceanu (acesta ar fi spus recent: „Acum nu este momentul nuantelor!”) observa ca nuantele sint intotdeauna necesare si ca acestea se practica in orice societate civilizata. Este adevarat, opina acesta, exista riscul ca nuantarile excesive sa duca la relativizare. Mi se pare pare insa ca abia absenta nuantelor relativizeaza sau poate induce chiar amalgamul, indistinctia dintre situatii diferite in ordinea gravitatii.
    Prin nuantare inteleg doua tipuri de rationamente morale: contextualizare si balantare. A judeca pe de o parte pe cineva in functie de contextul istoric si cultural al actelor sale si apoi in raport cu alte vinovatii. Cu alte cuvinte a pune evidenta ce ii separa pe Florica Bejinariu, Rodica Stanoiu sau Felix-Voiculescu de Mona Musca sau Sorin Antohi. Ma refer aici la utilizarea unor criterii usor de operat precum: tipul de colaborare (voluntara sau fortata), beneficiile primite, ca si vointa de reabilitare, indeosebi, ruptura de regim si testul democratic, participarea la instituirea democratiei in Romania.
    A doua problema este felul in care judecam faptele in sine. In cazul Antohi, lucrurile sar in ochi. Doua racolari, in adolescenta si post-adolescenta. Ambele pe baza de santaj. Nici una voluntara sau remunerata. Ambele incheiate din initiativa Securitatii, pentru ca notele informatorului nu-i erau utile. In 1982, pe cind dl. Antohi era in anul al doilea de facultate, se incheie totul. De aici incolo, „turnatorul” lasa locul exclusiv celui turnat. Fusese supravegheat de Securitate si pina atunci, dar incepind de acum Sorin Antohi devine evident o „persoana ostila”. Va fi nu numai urmarit, amenintat, agresat, anchetat de mai multe ori, dar mai ales o victima in sensul prim al cuvintului: este licentiat de la conducerea revistei Dialog si apoi, la mijlocul anilor optzeci, i se refuza o bursa la Viena (accesibila pina atunci altor tineri romani, de la Vadim Tudor la Emil Hurezeanu!). Stranie recompensa din partea Securitatii! Oricum, ce proba in favoarea sa mai poate aduce un om decit acest refuz al Securitatii?
    In loc s-ajunga la Viena, dl. Antohi ajunge sa faca o naveta de sclav, Iasi-Negresti, citiva ani la rind. In timp ce colegii de generatie de talia sa lucrau relaxati in bibliotecile marilor universitatii occidentale, el testa transportul in comun de tip african, ca sa nu mai vorbim de restul meniului obligatoriu, ca profesor la Negresti in anii optzeci. Si totusi, in acesti ani, dl. Antohi ramine in cercul de dizidenti ieseni, adica intr-o bad company, scrie despre utopie cu trimitere transparenta la minunata „utopie reala” de sub ochii sai, se manifesta drept un spirit critic si un intelectual serios. Revolutia nu il duce la Romania Mare, nici macar direct in politica. Dimpotriva, va ramine un intelectual critic, in raport strict cu competenta sa publica si intelectuala. Astfel ca eu citesc aceasta marturisire ca pe un document formativ si implicit moral, care ne relateaza ruptura unui tinar de hidra totalitara si formarea unei constiinte politice in anii comunismului tirziu.
    In cazul sau, de altfel, mai toate acuzele s-au concentrat asupra problemei marturisirii. Nu am opinii ferme si definitive in legatura cu acest subiect. Oricum, eu nu cred in virtutile terapeutice absolute ale confesionalului public. Cel putin, nu in Romania sau intr-o tara marcata de cultura politica totalitara. Aceasta exigenta imi aminteste mai mult de procesele staliniste si de Revolutia Culturala a lui Mao. Apoi, libertatea inseamna inclusiv dreptul cuiva de a-si ascunde acea parte a biografiei care nu-l mai reprezinta. Adica, dreptul la reabilitare. Atit timp fireste cit trecutul rusinos nu pune o problema de credibilitate publica. Antohi n-a trait si nu traieste in Romania de mai bine de treisprezece ani. Postura sa de intelectual public nu reclama o „fuziune” cu publicul: il credem nu pentru ca ne spune ceva, ci doar in raport cu argumentatia folosita. Admit insa ca, fata de prieteni mai ales, avea datoria de a se elibera. Dincolo de orice, vedem insa ca Antohi nu face parte din Cupola activa a Securitatii, ca a fost mereu de partea gindirii critice, cind nu a inspirat-o direct, si ca ar trebui sa judecam oamenii mai ales dupa ce fac in libertate decit sub constringere.

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri