anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Asa cum suntem, adica raniti

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Saptamana trecuta, la invitatia ASCOR Iasi, am sustinut o conferinta pe o tema ce se regaseste in titlul articolului de fata. Subiectul este atat de actual si de important, incat simt nevoia sa reiau anumite reflectii, dar si sa adaug unele elemente noi fata de discursul sustinut in fata studentilor ieseni. De fapt, "discurs" este un cuvant cam pretentios pentru ceea ce a fost, mai degraba, o marturie a unui om care a cautat in Evanghelii un raspuns la framantari existentiale si la multele provocari intalnite mai ales la scaunul de spovedanie. Si filmul lui Cristian Mungiu, pe care l-am comentat saptamana trecuta si despre care ar mai fi multe de spus, ofera, intre altele, imaginea unei rani ce capata proportii universale: intr-o tara si o societate bolnave, oameni cu numeroase (mai  mult sau mai putin vizibile) rani sufletesti nu pot, cu toata bunavointa lor, decat sa-si sporeasca si mai mult aceste dureri, ce ajung chiar a fi mortale. Incat o intrebare care se contureaza pe parcursul filmului este si aceasta: ar putea, vreodata, doua suflete bolnave sa aiba o relatie sanatoasa? Raspunsul la aceasta intrebare il aflam intr-o pilda pe care o spune Insusi Hristos Domnul, cand se intreaba, deloc retoric: "Poate orb pe orb sa calauzeasca? Nu vor cadea amandoi in groapa?" (Luca 6, 39). Si se deschide, de aici, singura perspectiva corecta asupra vindecarii omului si a relatiilor interumane. Daca oamenii nu se pot vindeca, spiritual vorbind, unul pe altul, inseamna ca e nevoie sa ne raportam, in primul si in primul rand, la Dumnezeu. Abia dupa ce primim tamaduire prin raportare la Dansul, adica dupa ce ne impacam cu Dumnezeu, vom putea sa relationam in mod sanatos chiar si cu oamenii care inca sunt "orbi", in sensul trimiterii scripturistice de mai sus.

    Efectele benefice ale vindecarii noastre duhovnicesti se rasfrang insa nu doar asupra celor din proximitatea noastra, ci si asupra structurilor sociale organizate sau crescute in mod natural. Despre o influenta reciproca intre om si organismele in care acesta activeaza, vorbeste si Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos, intr-un interviu publicat, in romaneste, la www.pemptousia.ro (cu titlul "Biserica si scandalurile"). Afirmatia Inaltpreasfintiei Sale, cum ca "persoanele bolnave imbolnavesc si institutiile, iar institutiile bolnave imbolnavesc persoanele", e de o incontestabila actualitate pentru ceea ce se intampla si in societatea noastra, nu doar in spatiul elen. O renastere morala autentica nu poate avea loc, in Romania, decat daca se incepe de la om si de la nevoia de vindecare sufleteasca a acestuia. Doar asa putem insanatosi institutiile romanesti, altminteri ne vom stradui in zadar sa tot importam "forme fara fond" si elemente civilizatorii care se lipesc de noi ca nuca-n perete.

    Si de unde sa inceapa o astfel de tamaduire in popor daca nu chiar din Biserica, loc numit adesea de Sfantul Ioan Gura de Aur ca fiind "spital, nu tribunal". In finalul interviului sau, Mitropolitul Vlachos insista asupra adevaratei dimensiuni a ceea ce numim drept "Trup al lui Hristos", nesfiindu-se a recunoaste, lucid si realist, unele derapaje care pot surveni in componenta umana a Bisericii: "Cred ca trebuie sa facem distinctia intre teologia ortodoxa si asa-numita teologie ortodoxa care abordeaza crestinismul ca pe o religie. Biserica, prin Tainele si teologia ei, creeaza relatii autentice cu Dumnezeu, cu semenul nostru si cu intreaga creatie. Aceasta este lucrarea unificatoare (a teologiei ortodoxe, n.trad.), pe cand «religia este opiumul poporului». Acolo unde exista dezbinare, avem de-a face cu o «para-ortodoxie». Biserica este cea care il desavarseste pe om ca persoana, adica ii dezvolta libertatea si dragostea, deoarece continutul real al persoanei este chenoza - desertarea de sine - si jertfirea de sine. Rau este atunci cand cineva traieste in Biserica si nu intelege nimic din aceasta desavarsire duhovniceasca care se realizeaza in Biserica. Iar cel mai rau este atunci cand exista clerici care traiesc mecanic si profesional in Biserica, pe cand altii, mireni sau monahi, pot sa se bucure de Biserica, de «popasul dumnezeiestilor erosuri»".

    Fatarnicie, lene, viclenie?

    Concret insa, despre ce rani vorbim si despre ce tamaduire poate fi vorba, din perspectiva crestina? Ranile la care facem referire se reflecta si in rani sufletesti (ce pot degenera in boli psihice sau chiar in demonizari), si in rani comunitare sau in rani transgenerationale (suntem urmasii unor generatii care au trecut prin doua razboaie mondiale, respectiv prin cateva decenii de comunism - fapt ce-si afla ecou si in noi, copiii, nepotii sau stranepotii acestor generatii anterioare). Dar aceste tipuri de rani (sau oricare altele) nu sunt decat reflectarea in concret a unei rani primordiale, care este radacina tuturor celorlalte, anume despartirea sau ruperea de Dumnezeu. Adam si Eva au ales sa nu asculte de Dumnezeu si nu numai ca au schimbat hainele de lumina (har) cu cele "din piele", dar s-au si ales cu o rana adanca pe care nici un om nu o poate vindeca, cu exceptia Celui care este Fiul Omului.

    Despre aceasta ni se vorbeste in parabola samarineanului milostiv, pe care o vom auzi citindu-se maine in biserici (nu o redau aici din ratiuni de spatiu editorial, o puteti lectura din Evanghelia dupa Luca, 10, 25-37). Orice om este precum calatorul din parabola care a cazut intre talhari (adica demoni care il indeamna sa-si faca mereu voia proprie, una rupta de voia lui Dumnezeu), fiind ranit, "aproape mort" (traind o viata biologica, sociala, intelectuala, samd, dar nu una dumnezeiasca). Precum samarineanul milostiv, asa se apleaca Hristos asupra fiecaruia dintre noi spre a ne lega ranile (prin taina botezului si, apoi, prin cea a spovedaniei) si a turna pe ele untdelemn (taina sfantului maslu) si vin (taina sfintei euharistii). Noua ne este rusine, adesea, cu multele noastre pacate si nici nu mai indraznim sa ne apropiem de cele sfinte, dar El nu ne priveste niciodata cu asprime sau cu sila, ci cu mila. Unde noi vedem uraciune, rautate, lacomie, desfranare, ura etc., Domnul vede rana de dincolo de ele. Noi nu putem sa vedem mai departe de faptele, gandurile si starile noastre sufletesti, dar El vede intotdeauna dincolo de ele, priveste la ceea ce le-a generat si ne indeamna sa avem nadejde ca, desi s-a intunecat, suntem, in continuare, chip al Sau. Abia avand aceasta convingere, putem capata curaj sa ne intoarcem la Dumnezeu si, mai mult, putem sa nu mai judecam sau sa nu ne mai suparam pe aproapele nostru atunci cand (ne) greseste, vazand la el mai degraba rana din care iese puroiul rautatii. Aceasta este mila crestina, milostivirea pe care suntem chemati sa ne-o impropriem si care nu este un sentiment, ci o atitudine si o intelegere existentiale.

    Sunt si situatii in care Hristos pare a schimba mila pe o atitudine mult mai categorica, mai dura chiar, fata de cei care nu se raporteaza onest la propriile rani. Este mai intai cazul fatarniciei, pe care o sanctioneaza adesea in persoana unor farisei. Fatarnicul este cel care, desi e ranit (cu pacate, neputinte etc.), se arata a fi sanatos inaintea oamenilor. E ca si cum o persoana grav bolnava ar iesi din spital inainte de a se vindeca, doar pentru a impresiona pe ceilalti cu asa-zisa "sanatate" a lui (lucru ce ar fi taxat de orice om normal ca adevarata nebunie). Alte doua situatii se regasesc in pilda talantilor, cand cel care ingroapa talantul primit este numit "sluga vicleana si lenesa" (Matei 25, 26). Lenesul este cel care se da ranit, desi nu este. Viclean este cel care se foloseste de rana spre a se indreptati si a obtine daruri pe care era chemat sa le primeasca doar lucrand la vindecarea sa. Cine e si viclean, si lenes se foloseste de o rana a sa oarecare, accentuandu-i gravitatea pana in punctul in care ea l-ar coplesi si l-ar face cu totul neputincios, desi in realitatea ea nu este atat de mare incat sa-l impiedice a lucra la mantuirea sa. 

    Fata de unii ca acestia, Mantuitorul Iisus Hristos se manifesta mai ferm spre a-i trezi, aratandu-le ca, pe drumul spre Imparatie, se accepta intotdeauna neputinte si boli, pacate de tot felul, ca se primeste tot omul cu atat cat poate el lucra si intelege, dar nu se accepta scuze si pretexte pentru nelucrare. Orice lucrare de edificare spirituala nu poate fi decatteandrica, adica divino-umana. Chiar daca partea omului este microscopica, iar a Domnului de dimensiuni cosmice, ea nu poate lipsi cu totul. Farama aceasta de contributie a noastra ne confera, de altfel, si o demnitate pe care nici o alta creatura nu o mai are inaintea lui Dumnezeu.  


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Ochiul care nu mai vede (IV)

    Cătălin ONOFREI

    Ochiul care nu mai vede (IV)

    Cum de-au căzut ţărăniştii atât de jos?

    opinii

    Educaţia colaterală

    Briscan ZARA

    Educaţia colaterală

    Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

    Se mărită Adriana!

    Cristina DANILOV

    Se mărită Adriana!

    După o perioadă în care evenimentele au fost restricţionate din cauza pandemiei de Covid-19, viaţa, iată, şi-a reluat cursul, cel puţin în cazul nunţilor. Primim deja invitaţii, ne preocupăm de ţinuta pe care o vom purta la petrecere, ne gândim la cadoul de casă nouă şi nu doar la acestea: ne gândim la miri, la drumul pe care îl vor urma împreună, mulţi retrăind chiar emoţia din ziua nunţii noastre. O nostalgie plăcută pe care am simţit-o şi eu atunci când colega mea de birou, Adriana, mi-a înmânat, radiind de fericire, invitaţia la nunta ei. Prilej bun de a spune, azi, câteva cuvinte despre căsătorie şi petrecerea prin care o facem cunoscută tuturor celor dragi din viaţa noastră.

    Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

    Nichita DANILOV

    Oglinda fisurată a lui Nicolae Stan

    Lumea lui Nicolae Stan se configurează rotindu-se melancolic în jurul pipei din lemn de cireş pe care o fumează agale stând în cerdacul casei parohiale tânărul preot al satului Crăsani, Radu Plămadă, pătruns până dincolo de adâncul sufletului său de ceea ce crede că ar fi menirea sa.

    pulspulspuls

    Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

    Iacătă-l şi pe sforarul politic în izmene!

    Vă mai amintiţi, stimaţi telespectatori şi fini observatori ai vieţii politice de Bahlui, ce mai conflict şi ce mai sudălmi răzbăteau până-n drum între conţilierul fost UNPR Manolache, om de-al gheneralului Oprea Izmană (apropo, iată ce pantaloni tip izmană are şi conţilierul de care vă spunem!) şi fostul şef de Cejău Popa? Ba chiar zice lumea că odată erau cât pe ce să-şi înfingă şi mâinile-n gât, nu alta.

    Caricatura zilei

    Tik Tok Yoga

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

    Linkuri sponsorizate

    Parteneri

    Alte publicatii

      Fotografia zilei

      Intrebarea zilei

      Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.