anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 11.07.2020

Atomul iranian si cheia rusa

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +
    Dosarul programului nuclear iranian se afla deja la Consiliul de Securitate ONU, dar toata lumea asteapta sa vada cind vor cadea de acord marile puteri asupra unei atitudini comune. Statele Unite par a nu mai avea rabdare, insa nu reusesc sa transmita lumii ca poseda o strategie credibila de intimidare a regimului iranian. Intre timp, ambasadorul american la ONU, John Bolton, pronunta cuvintele "lovitura preventiva". Desigur, intii ar trebui instituite sanctiunile internationale, insa nimeni nu-si face sperante prea mari in ceea ce priveste succesul lor. De obicei, guvernele "statelor-paria" prefera sa cedeze inainte de instituirea sanctiunilor internationale, ca sa se prezinte supusilor sau prietenilor din afara drept concilianti, nu fricosi. Iar de multe ori nici nu se ajunge acolo: cine s-a gindit vreo clipa, in mod serios, la impunerea unor sanctiuni Coreei de Nord, protejata Chinei? Programul ei nuclear (incluzind aici si rachetele transportoare) este mult mai avansat decit cel al incepatorilor iranieni. E adevarat, insa, ca Divinitatea, prin vocea unor clerici, tocmai a stabilit ca posesia armelor nucleare nu contravine preceptelor islamice. Un diplomat american spunea odata ca e mult mai usor sa discuti cu omologii comunisti, fie ei chiar asiatici, pentru ca cele doua tabere impartasesc un minim set de valori si vorbesc un limbaj comun. Cu fundamentalistii religiosi e mai greu, mai ales daca inca n-au deslusit tainele negocierii in conditii de criza sau matematica descurajarii nucleare. Vecinii islamici (e drept, suniti) ai Iranului au inteles deja ca de viitoarea arma iraniana ar trebui sa se teama si ei, nu numai Israelul. Iar daca regimul de la Teheran nu va fi oprit la timp, cit timp va mai trece pina ce si alte state arabe din zona vor considera necesar sa echilibreze situatia, batind si ei la portile clubului atomic? Pentru ONU si Agentia Internationala pentru Energie Atomica se apropie un moment al adevarului in privinta credibilitatii lor, ca institutii menite sa promoveze securitatea internationala. Au esuat in dosarul irakian, pentru ca sanctiunile impuse nu l-au intimidat pe Saddam Hussein, iar circul inspectiilor l-a facut sa se simta important, in loc sa-l invete un lucru elementar: acela ca nu se poate face o greseala mai mare decit sa te comporti ca si cum ai avea arme de distrugere in masa, desi nu le (mai) ai. Iar Saddam Hussein nu era un fundamentalist religios, ci doar un despot pe stil vechi care a fost lasat sa innebuneasca pe tron, din respect pentru balanta regionala de putere. Presedintele iranian Ahmadinejad nu este un despot dezechilibrat, ci un executant constiincios al unor dispozitii sacre, transmise de ayatollahi. A venit la putere prin vot popular, desi Iranul nu este nici pe departe o democratie. Poate intelege o argumentatie in termenii costurilor si beneficiilor, ba chiar intelege strategia dinte- pentru-dinte - asa cum a demonstrat-o atunci cind s-a gindit sa organizeze si el un concurs de caricaturi, ca replica la cele daneze. Ce nu reuseste el sa inteleaga este cum este posibil ca liderii occidentali sa il ameninte cu sanctiuni si tot felul de alte represalii, iar rusii (sprijiniti de puternice companii occidentale) sa ii vorbeasca de proiecte de gazoducte si alte investitii aducatoare de bani si prestigiu. De altfel, Ahmadinejad nu este singurul care prezinta asemenea dificultati - nici unii politicieni americani nu prea o inteleg. Asa ca, pentru ca si el, si ayatollahii sa isi dea seama despre ce e vorba, decisiva este mutarea rusa. Deja, vizita ministrului de externe Lavrov la Washington sugereaza ca Rusia nu va bloca prin veto-ul sau, ba chiar va sprijini sanctiunile internationale. Acest mesaj ar avea mai multe sanse de a se face auzit, daca de la Moscova i se va sugera ca Rusia nu-si va risca prestigiul international pentru a sustine cauze condamnate la esec. Acest avertisment trebuie sa vina in paralel cu o unica si credibila oferta de iesire din criza. Rusia si grupul UE-3 (Marea Britanie, Franta si Germania) ar trebui sa inainteze oferta de revenire la starea de lucruri pre-criza, eventual insotita de stimulente economice, in schimbul unui moratoriu (limitat in timp si atent monitorizat) in programul nuclear iranian, dupa care Iranul se va putea decide. Iar ca reactie in caz de esec, ar trebui sa se vorbeasca despre sanctiuni nu ca o solutie in sine, ci doar ca preludiu al unor masuri de represalii mai hotarite. Daca ar fi sa ne inspiram din experienta ultimilor ani, nu sanctiunile internationale prelungite par sa fie solutia pentru a inmuia guvernele agresive.

    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Binele propriu şi răul altora

    Nicolae GRECU

    Binele propriu şi răul altora

    La fel ca predecesoarea sa de acum 46 de ani, Politehnica actuală nu vrea degringolada unei glorii de altădată, ci propria-i salvare.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

    Eugen MUNTEANU

    Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

    Autorul continuă relatarea, începută în episodul trecut, a unui eveniment istoric unic, la care a avut şansa să participe, ca martor: luarea cu asalt, de către manifestanţi, a sediului central al Securităţii din fosta Germanie comunistă (RDG).

    Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

    pr. Constantin STURZU

    Atunci pustnicul a luat binecuvântare de la proxenet

    Poate un creştin, în lume fiind, să ajungă la măsura sfinţeniei? Desigur, nimic nu-l împiedică. Mărturie ne sunt sinaxarele şi nu numai. Dar cineva care trăieşte în păcate grele poate săvârşi fapte comparabile cu cele ale unui pustnic care trăieşte în rugăciune şi în asceză aspră? Greu de închipuit aşa ceva. 

    Nostalgii

    Alexandru CĂLINESCU

    Nostalgii

    Toată zona - cartierul se numeşte La Goutte d Or - e de altfel multietnică. E aglomeraţie şi pe trotuare, şi pe stradă. Când ajung la Barbès autobuzele se târâie, se produc ambuteiaje îngrozitoare, rişti - dacă mergi la Gara de Nord - să pierzi trenul. Întreg cartierul rămâne o enclavă, musulmană şi africană, în plin Paris. O enclavă care avea, în Tati, un punct de reper...

    pulspulspuls

    Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

    Cum s-a votat la partidoi, în spatele uşii încuiate!

    Pentru că ieri am rămas restanţi în ce priveşte votul din forul de conducere al filialei în privinţa desemnării noului candidat la premărie, în persoana madamei cu Camelii, haideţi să vă amărâm olecuţă sâmbăta de dimineaţă cu chestiuni sălcii ale politichiei. 

    Caricatura zilei

    Probleme între frați

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

    Linkuri

    Alte ziare locale

      Intrebarea zilei

      Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.