Dac-as vrea sa merg azi sa revad Avatar, cu siguranta n-as gasi bilete decit in rindul 1, iar eu nu vreau sa stau si a doua oara in rindul 1, nu vreau sa mai las imaginea sa intre. Avatar, o chestiune de control sau cel mai promovat film al vacantei de iarna (trailerul vira prin calculatoare inca de cind fruzele ruginii prindeau a cintari umerii teiului poetic). Toate bilete vindute pe o saptamina inainte, marketing atotputernic, marketing de sarbatori in toata lumea, in tot timpul; Coca-Cola se publiciteaza impreuna cu Avatar, sagetile ies prin calculator, tintuindu-l de perete pe tinarul blond, frezat mai lung sus, mai scurt pe parti si in spate: cola aduce dulcea durere 3D. De curind am aflat ca Mos Craciun n-a fost dintotdeauna rosu, nu, a fost si verde si albastru. Coca-Cola l-a facut rosu. Coca-Cola/Mos Craciun (dar vorba poetului, „ce-i numele? Ce noi numim rasuri tot dulce-ar miresma, oricum le-am zice; La fel si el") aduce surprizele, cadourile. La fel si Avatar.

Filmul se recomanda prin realizarea tehnica; proiecteaza o lume extraterestra, lumea de pe Pandora, unde se gaseste pretioasa substanta Improcurabil (haha): putin Improcurabil produce multa energie, iar pamintenii vitregiti de resurse vor sa smulga Improcurabilul din miinile indigenilor nascuti pe Pandora. Lumea indigenilor, vazuta in 3D, te atrage cu puterea unui cartier rezidential proaspat crescut „printre colinele verzi" ale bunastarii imposibile. Avatarul e un soldat american caruia noua tehnologie paminteana de replicare a trupurilor de pe Pandora ii ofera nesperata ocazie de a explora jungla cu o pereche de picioare noi, straine si albastre. El cistiga increderea localnicilor Na'vi, initiat fiind, pe parcursul celei mai reusite parti a filmului, in stilul de viata indigen, un soi de primitivism tribal racordat la suflul naturii inconjuratoare, la cai inaripati si plante inteligente cu senzori de lumina; o lume mai degraba acvatica prin efectele de neon colorat, inspirate din flora de adincime a oceanelor terestre. In simbioza perfecta cu fapturile meduzoidale, simburi ai Marelui Spirit, tribul Na'vi traieste intr-un imens arbore (al creatiei), sub care sade fara griji pretiosul zacamint de Improcurabil. Universalista, lumea Pandorei e un mix din cele mai diferite culturi omenesti, cu elemente care impresioneaza direct prin sugestie: in poienile marelui arbore, Na'viii isi strunesc bidiviii si balaurii cu puterea gindului. In lupta cu invadatorii paminteni, zeita suprema nu-si protejeaza poporul supus, fiind mai preocupata de pastrarea echilibrului creatiei.

Pandora poate fi vazuta pe calculator in 2 D, la cinema in 3D si la Imax (un tip de cinematograf 3D cu ecran imens, concav, asemanator unui planetarium) doar in Bucuresti. Experienta filmului difera radical in functie de gradul de imersiune in imagine. Cu cit implicarea tehnologica este mai mica, adica in fata calculatorului, cu atit cliseele scenariului transpar mai evident, batalia dintre rasa umana si indigenii extraterestri parind, in motivarea si desfasurarea ei, o batalie ca oricare alta. In sens opus, initierea avatarului in cultura indigena  (cu probele si ratarile omului intr-un trup strain, mai bun, fortat sa-si redescopere instincte uitate de rasa lui in urma cu zeci de mii de ani), aceasta initiere, deci, e aceea a unui film bun, raminind si singura parte valabila a productiei. In 3D, cliseele scenariului nu mai deranjeaza atit de mult, culorile si apropierea Pandorei de ochiul spectatorului fiind mult prea placute. Ca la Neptun, cind in piscina e prea bine ca sa mai mergi pina in mare.

Situatia se schimba radical la Imax, unde simtul critic dispare cu desavirsire. Privirea trebuie strunita cu totul altfel: ecranul este atit de coplesitor, incit primul instinct este de a urmari filmul ca la tenis, de la stinga la dreapta si retur, incercind sa-ti invingi angoasa ca vei pierde ceva important acum: acum acum trece filmul si n-ai vazut planta fosforescenta din stinga jos. Spicuiesc din sfaturile auzite la iesire: trebuie sa privesti drept inainte si sa lasi laturile ecranului sa te iradieze prin vederea periferica. Asa cum schimbarea de format de la  4/3 (geometria ecranului de televizor patratos) la 16/9 (ecranul lat) a avut ca scop  acoperirea unghiului de 160 de grade al privirii, Imax-ul face un pas mai departe, scotind din calcul stilizarea specifica (pina acum) a ideii de ecran, anume perceptia marginilor, a incadraturii. In Imax, incadratura nu mai exista, imersiunea in imagine fiind completa. Imaginea e tot ce vezi, fara laturile peretului din fata  sau suvitele rebele ale vecinei din rindul 7. Pe Pandora, unde totul este nou, neon colorat, putin iti mai pasa de scenariu, replici sau intorsaturi de situatie previzibile. Esti mincat, esti un avatar. Asa ca a lasa imaginea sa intre in tine devine o chestiune de vointa: vrei sa te abandonezi, iti place sa te abandonezi, iti place sau nu sa-ti pierzi controlul reactiilor si simtul critic, sa ai o experienta senzoriala livrata de-a gata.

Mesajul Avatarului este simtit de multi ca fiind umanist: rasa invingatoare nu e umanitatea tehnologizata si avida dupa noi resurse, ci indigenii traitori intr-o comuniune spirituala deplina cu natura. Pe linga istoriile catastrofice ale anului trecut (2012, etc.), iata una care merge dincolo de sfirsitul lumii, propunind o rasa umanoida  avansata prin spiritualitate. Mm, nu stiu ce sa zic. Pe mine m-a preocupat mai mult granita dintre spectacol si substanta: in ce moment am cedat culorilor, de cind nu am mai putut respinge ineptiile scenariului din cauza ochelarilor fumurii de pe nas, cit de ametit am fost dupa film, daca vreau sa fiu asa, un avatar traitor prin imaginea nemediata. Oricum, filmul e de vazut.