Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Bunatatea si riscurile ei

HOMO VALACHUS

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Foarte recent, Andrei Plesu a abordat - in binecunoscutul sau editorial din Dilema veche - tema bunatatii. Textul se intituleaza chiar asa - Despre bunatate - si este scris in consacratul stil savuros-intelept al autorului. Concluzia articolului poate fi anticipata usor, de oricine, intrucit ea nu se limiteaza la un silogism pretentios, de manual filozofic, ci este o realitate - trista - a Romaniei noastre de azi. A fi bun pe meleagurile carpato-danubiene ale prezentului, crede Plesu, ramine practic o cvasi-imposibilitate. Problema vine direct din mentalul colectiv. La noi, „toate talentele sint mai mult pretuite decit bunatatea". A face raul devine aproape o obligatie in conduita publica, bunatatea trecind, tot mai des, „drept o specie a prostiei". Nici macar nu ne referim la „bunatatea ca ideologie", ne asigura editorialistul, ci la „simpla capacitate de a recunoaste binele acolo unde el exista si la a face binele ori de cite ori iti sta in putinta". E vorba chiar si despre mai putin: „refuzul de a trai cu indirjirea detectarii relelor si stradania de a nu face raul pe care poti sa-l faci". Inocularea noii mentalitati „civice" maselor de romani post-comunisti comporta efecte devastatoare in plan social si cultural, efecte practic incalculabile: „Suspensia bunatatii provoaca, inevitabil, suspensia bucuriei, a altruismului, a solidaritatii benefice. E un viciu care se plateste scump - distruge si invrajbeste, anesteziaza bunul gust, bunul simt, buna credinta. /.../. Scrie cineva o carte buna? Trebuie compromis. Construieste cineva o institutie? Trebuie demolat. Se publica un autor roman in strainatate? Trebuie umblat la dedesubturi jegoase. Totul trebuie pus intr-o lumina putrida, totul trebuie redus la motivatii impure. Traim intr-o tara in care harnicia si creativitatea, stricta determinare de a face ceva bun sint, din plecare, vinovate. Se gasesc oricind cohorte de netrebnici care sa dea cu piatra. Tot soiul de derbedei paranoici si sterili capata brusc, daca stiu sa injure pe cine trebuie, mai multa credibilitate decit omul cuminte si merituos. Nu se mai citeste. Se fac dosare. Nu se mai fac analize de text. Se colectioneaza suspiciuni." Nici macar nu se mai cerceteaza nimic, as indrazni sa adaug, ci se condamna irevocabil, dintr-o suflare, pe baza unui simplu zvon. Ne produce atita placere minjirea cu noroi a tot ce misca in jurul nostru, incit devenim irationali si uitam ca societatea in care traim noi insine are, mai puternic decit oricind, infatisarea respingatoare si aerul fetid al unei cocini de porci.

    In Romania, s-a ajuns in situatia neverosimila (pentru orice ungher al lumii civilizate sau, mai corect spus, al lumii in general) de a stigmatiza nu doar gestul caritabil, ci si elementara atitudine prietenoasa. In ochii multora - atinsi de paranoia colectiva a ticalosiei ca mod de viata - bunatatea nici nu exista de fapt, aparenta sa ascunzind fie o natura versatila, de nemernic de clasa (dedat adica la tehnicile ipocrite ale dedublarii si, de aceea, mai periculos decit mirsavul rudimentar si nedisimulat), fie una de pervers (ipochimen, care va sa zica, obsedat de extragerea placerilor bolnave dintr-un exercitiu social - al generozitatii - vadit opus curentului „normalitatii" majoritare - al meschinariei publice). A-ti asuma totusi postura cumsecadeniei, a fi bun deci si, implict, (a fi) impotriva conventiilor comunitare implica, pina la urma, riscuri incomensurabile, bunatatea dezvaluindu-se ultimativ ca un teritoriu al pericolelor vitale. Suspiciunea de „prostie" - amintita de Andrei Plesu - e, sa recunoastem, cel mai benign dintre riscuri. Experimentul „bunatatii" pune in joc, in Romania zilelor noastre, insasi identitatea sociala a „experimentatorului", integritatea lui psihica si, nu in ultimul rind, pe cea fizica. Rautatea ramine un cod de acceptare si recunoastere reciproca, in interiorul universului construit pe coruptie si violenta, bunatatea, prin contrast, se dovedeste o forma de alienare, o varianta de patologie sociala. Ticalosul are sprijinul si votul multitudinii, generosul numai (eventual!) stringerea de mina fugara si privirea solidara a vreunui alt „marginal" prelins, conspirativ, pe linga zidurile cladirilor periferice (povestea, semnificativ, un scriitor contemporan ca, daca i se intimpla sa comita vreo eroare informationala ori interpretativa in articolele lui, o armata de circotasi publica zeci de pagini vituperante, cerind oprobriul public asupra autorului, dar, daca, dimpotriva, nimereste o observatie stralucita intr-un comentariu, tacerea alteritatii este aproape totala, fiind „tulburata", cel mult, de cite un telefon, privat, de apreciere - lapidar insa si stingher, de parca ar fi ceva ilegal). Desigur, stim deja cu totii ca nici o fapta buna nu ramine nepedepsita, dar sanctiunile depasesc uneori, la noi, chiar si limitele riguros-obiective ale talionului. Cu alte cuvinte, poti intelege relativ repede ca, pentru un act de caritate, beneficiarul bunatatii isi pedepseste binefacatorul, uitind sa mai fie recunoscator. Se afla, in fibra adinca, reptiliana, a umanitatii o disponibilitate de a fi ingrat. Totusi, atunci cind ingratitudinea se transforma in ura maladiva - asa cum, pe plai mioritic, pare sa se fi instaurat un obicei -, iesim din tiparul unanim-acceptat, al „rautatii internationale" asa-zicind, si devenim, ca de atitea ori in istorie, singulari. La romani, generosul nu trebuie doar desconsiderat, ci, cit mai rapid si cit mai brutal posibil, lichidat.

    Cu toate acestea, mai grav decit orice altceva, in examenul clinic al „bunatatii romanesti", gasesc deteriorarea completa (disparitia, in fond) a „antenelor" pentru detectarea fenomenului in discutie. Cei mai multi dintre compatriotii nostri nu mai inteleg bunatatea si, prin urmare, nici nu o mai percep. Romanul actual - de „tranzitie" vreau sa zic - se instaureaza in rautate (cu tot ceea ce ea inseamna, de la coruptie si minciuna, pina la agresivitate si grosolanie) ca in formula sa umana primordiala, pierzindu-si orice sensibilitate pentru antipozii starii lui de fapt. Bunatatea ar functiona aici ca un exotism naiv, daca nu ar fi mai intii un excentrism grotesc. Faci binele compatriotului intunecat la fata precum un calau, iar el te priveste cretinoid si amenintator. Il mingii pe cap, iar el da sa muste ca un ciine mutilat si salbaticit. Incerci sa-l iei de dupa umeri, cu gentilete, iar el se retrage miriind indracit. In sfirsit, vrei sa-l abordezi cu duhul blindetii, iar el te scuipa in obraz. Abia cind, exasperat, ii vei trage un cap sanatos in gura, vei avea sansa sa-l observi zimbindu-ti, cu singele siroindu-i pe bunze, trezit parca dintr-un somn adinc: „Aaa, sefu', mata erai! Scuza-ma! Nu te-am recunoscut!"


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dan CONSTANTIN

    Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

    Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

    opinii

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    George ŢURCĂNAŞU

    Despre discursul regionalist din Moldova (II)

    Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

    Spărgătoarea de coduri

    Bogdan ILIESCU

    Spărgătoarea de coduri

    Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

    pulspulspuls

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

    Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

    Caricatura zilei

    Liste electorale

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Linkuri sponsorizate

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri