anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Ciclul Hu Jintao

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Relatiile Chinei cu exteriorul se apropie de inceputul oficial al unei noi perioade de tranzitie, pe fondul asteptatei modificari de garda de la Beijing, la nivel de partid si apoi la nivelul conducerii statului. Relativ opac pentru cei mai multi dintre observatorii straini, procesul de pregatire a schimbarii se desfasoara intr-un mediu mai putin favorabil decat se spera acum cativa ani, dar aceasta nu inseamna ca, in ansamblu, presedintele Hu Jintao si colaboratorii sai ar avea mari motive de nemultumire.

    Rata cresterii economice ar urma sa se plafoneze la un nivel mai mic de 10%, chiar daca cifra respectiva va ramane impresionanta, in valoare absoluta. Puternic orientata spre export si capabila sa gaseasca nisele care sa-i puna in valoare avantajele comparative, economia are de suferit din cauza nivelului redus al cererii externe, pe timp de criza. Exista destule preocupari referitoare la supraincalzire si inflatie, precum si temeri ca se vor accentua dezechilibrele intre zonele dezvoltate si cele mult ramase in urma. Conflictele de munca au proliferat in ultimii ani, pe fondul absentei unui sistem articulat de protectie sociala. In sfirsit, dar nu in cele din urma, exista reprosurile externe, mai ales americane - dar carora guvernul chinez le-a opus pana acum o indiferenta incununata de succes - in sensul ca Beijingul nu este un jucator loial in schimburile comerciale internationale, din cauza ca isi mentine artificial subevaluata moneda nationala si astfel isi subventioneaza mascat exportatorii.

    Sigur ca aceste probleme, si multe altele asociate cu o economie in plina dezvoltare si modernizare, vor fi atent analizate de elita Partidului Comunist, dar ele nu vor monopoliza agenda. Conduita etica a liderilor nu a incetat sa fie o prioritate a cenzorilor, care ar putea fi tentati, spre exemplu, sa prelucreze intens concluziile amare ale cazului Bo Xilai - un incident care a ilustrat cat de usor noua clasa politico-manageriala de la varf sucomba in fata tentatiilor banilor si puterii. Acest caz implicand mita, trafic de influenta, santaj, omor (comis de sotia demnitarului) si, probabil, multe alte infractiuni, este deranjant nu doar pentru ca lui Bo Xilai i se prevedea o traiectorie ascendenta spectaculoasa: partidul comunist are o rezerva de cadre suficienta pentru a se dispensa de un lider de rang secund. El ilustreaza riscurile de natura etica ale pacii dintre dictatura comunista si dreptul „capitalist" la imbogatire si - din aceasta cauza - afecteaza serios legitimitatea echipei lui Hu Jintao. Fara a-si face, probabil, mari iluzii, membrii elitelor ce valideaza tranzitia la varf vor dori asigurari ca situatia nu va scapa de sub control, in aceasta privinta.

    Din perspectiva pozitiei internationale a Chinei, decidentii de varf vor analiza, fara indoiala, ritmul auto-afirmarii tarii pe arena internationala in perioada administratiei Hu Jintao. Din nou, exista destule motive de satisfactie: pe cont propriu sau in cadrul unor formule de concertare cu alte puteri (cum ar fi grupul BRICS, din care mai fac parte Rusia, India, Brazilia si Africa de Sud), China si-a facut simtite puterea si interesele. Impunerea G20 ca forum cuprinzator de coordonare anticriza a fost un succes al Chinei (si al altor puteri emergente, non-occidentale), iar pe lista realizarilor ar trebui sa figureze si participarea semnificativa la Cooperarea Economica Asia-Pacific (APEC), o grupare ce reuneste majoritatea jucatorilor insemnati din economia mondiala. In Consiliul de Securitate ONU, vocea Beijingului s-a facut auzita mult mai clar, nemaifiind o raritate utilizarea dreptului de veto impotriva rezolutiilor occidentale care - in opinia Chinei - violeaza suveranitatea statelor.

    Totusi, misiunea factorilor de decizie nu este simpla. Grupul BRICS este o formula utila, dar se confrunta cu dilema adancire-extindere, probabil chiar cu una referitoare la vocatie. In cadrul G20 lucrurile par sa evolueze bine pentru Beijing, dar - pana la urma - China va trebui sa faca si propuneri de substanta, daca doreste sa se afirme ca reformator al sistemului international, depasind consemnul discretiei externe, enuntat pe vremuri de Deng Xiaoping. Evident ca pentru ca asemenea propuneri sa aiba succes, este nevoie de o relatie functionala cu SUA, iar din acest punct de vedere actuala conducere chineza si administratia Obama au lasat deschisa calea atingerii unei combinatii tolerabile de cooperare si conflict. Cu atat mai importanta este misiunea viitorilor lideri - din ambele capitale - indiferent de cum am privi jocul si cui am atribui prima mutare.

    Multe dintre aceste consideratii vor influenta alegerea noii echipe si mandatul politic cu care va fi investita, la Beijing. Sistemul rotatiei periodice la intervale de zece ani - practic, „doua mandate" in vocabularul democratiilor parlamentare - este o inovatie politica bine inradacinata in substratul confucianist al Chinei, iar aparatul de partid o gestioneaza cu destula virtuozitate. Probabil ca, adunati in forul suprem, comunistii chinezi vor conchide ca administratia lui Hu Jintao a reusit sa tina pas cu timpul si vor spera - poate, cu prea mult curaj - ca la fel se va intampla si pe durata urmatorului ciclu politic.


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

    Cosmin PAȘCA

    Strategia PNL? Cu PMP, fără USR

    Singurul scenariu de neconceput în prezent pentru liderii PNL este atragerea tandemului Cioloş-Barna la guvernare. În ciuda multor compromisuri făcute de Alianţă, USR-PLUS rămâne structura politică cel mai greu de strunit de liberali, cu care se poate ajunge cel mai greu la un compromis, poate şi pentru că are obiceiul (încă) să cânte pe mai multe voci.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Interogaţii

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Interogaţii

    Norişor era supus unor interogatorii obositoare, tulburătoare, chinuitoare. De exemplu, în momentul achiziţionării unui set de cămăşi, consiliera sa pe probleme de îmbrăcăminte l-a analizat astfel: „Mai întâi, domnule profesor, trebuie să definim câteva coordonate precise, indispensabile actului comercial, dar indestructibil conectate la cel ambiental: de ce, cine, unde, cum şi, mai ales, când?”

    Efectul F

    Nicolae TURTUREANU

    Efectul F

    ...astfel mi-am intitulat textul publicat, în urmă cu aproape două decenii, în această pagină, text inserat mai apoi în volumul de publicistică „Mătrăguna dulce” (2001). Era, din partea-mi, o încercare de portret a lui Florin Faifer, pornind de la o tocmai apărută carte a sa, „Efectul de prismă”, dar şi a altora, sub... efectul cărora mă aflam. 

    Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

    Alin ANDRIEȘ

    Relansarea economică - uşor de zis, greu de făcut

    Retrospectiv privind, gestionarea problemelor economice şi a celor de sănătate publică a fost mai uşor de gestionat în perioada stării de urgenţă decât este în perioada de relaxare. Restricţiile impuse la nivel naţional, dar şi internaţional, au determinat un şoc la nivelul ofertei agregate, producţia de bunuri şi servicii a fost oprită sau redusă semnificativ. 

    pulspulspuls

    Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

    Siguranţă nouă pusă la tabloul partidoiului de Electricianul şăf

    După eşuatul şi ridicolul miting pro-Dragnea de la Iaşi, de anul trecut, multă lume se tot întreba cum de nu a sărit din schemă încă, până la ora asta, organizatorul acestuia, Electricianul şăf de la partidoi, seralistul sforar şi omul cu bănuţul. 

    Caricatura zilei

    Pe roți

    Editia PDF

    Bancul zilei

    Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

    Linkuri

    Alte ziare locale

      Intrebarea zilei

      Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

      vezi raspunsuri

      Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.