Consiliul European desfasurat saptamina trecuta
la Bruxelles urma sa fie o intilnire de rutina, in
care sa se dezbata chestiuni mai putin corozive
decit ne obisnuisem, in ultima vreme. Liderii
statelor-membre s-au putut concentra asupra
unor teme importante, dar mai putin
spectaculoase din punct de vedere politic.
Desigur, toata lumea astepta rezultatele
eforturilor de a lansa o politica europeana in
domeniul energiei, mai ales pe fondul crizei
gazelor, din aceata iarna. De asemenea, era
interesant de urmarit modul in care presedintele
Comisiei Europene, Durao Barroso, va specula
atmosfera mai putin incarcata decit in trecut,
pentru a promova liberalizarea si orientarea
catre piata si competitie. In fine, era de asteptat
ca la Bruxelles sa se concretizeze una dintre
prioritatile fostei presedintii britanice a Uniunii:
sustinerea mai ferma a activitatilor de cercetare-
dezvoltare, in vederea sporirii competitivitatii
generale a Uniunii pe piata mondiala. Toate
acestea se incadrau foarte bine in tematica
agendei de la Lisabona, care, in ciuda unor
esecuri de etapa, continua sa inspire eforturile
reformatoare ale Comisiei.
Din aceasta perspectiva, summit-ul a avut, in
mod clar, un efect pozitiv asupra mecanismelor
Uniunii. Pe de alta parte, starea de spirit a
formatorilor de opinie nu s-a imbunatatit prea
mult. S-a vorbit si s-a scris despre deficitul de
leadership de care a dat dovada Viena, ba chiar
despre "cea mai slaba presedintie" din ultimii ani.
Chiar si Angela Merkel pare a fi ajuns la finalul
perioadei de gratie acordata de presa
europeana, fiind acuzata ca s-a opus unui
transfer mai substantial de competente dinspre
statele-membre catre Bruxelles, in domeniul
politicii energetice. Cit despre iesirea lui Jacques
Chirac (la propriu si la figurat) in momentul in
care francezul Seillière, liderul confederatiei
patronale europene UNICE, a inceput sa
vorbeasca englezeste - "limba afacerilor" -, ea
ar putea parea naturala la o reuniune la virf a
francofoniei, dar nu si la o manifestare
desfasurata sub egida Consiliului European. Ar fi
o mare nedreptate ca acest sommet sa ne
ramina in memorie doar din cauza gestului lui
Chirac, insa nici nu trebuie uitat faptul ca el vine
pe fondul unor pusee de patriotism economic,
in sensul protejarii "campionilor nationali" de
atacurile rivalilor de peste hotare. Insa, pe de
alta parte, in ciuda eforturilor adesea laudabile
ale personalitatilor si institutiilor Uniunii de a
comunica mai mult si mai bine cu cetatenii,
vestile bune sint exprimate intr-un eurojargon
oficial descurajant, uneori chiar enervant.
O veste buna, din perspectiva ritmului integrarii
economice europene, este aceea ca statele au
respectat, in mare, programele nationale de
reforme structurale, menite sa asigure
functionarea Pactului de Stabilitate si Crestere.
Disciplina economica si financiara este baza
constructiei economice europene, iar in ultimii
ani se acumulasera destule bile negre, la acest
capitol. Acum, economia Uniunii intra intr-o
perioada buna, de refacere, ceea ce ar trebui sa
ne bucure si pe noi, din postura de tara in curs
de aderare, pentru ca singurele obstacole reale
ce ne stau in cale sint pesimismul si proasta
dispozitie a celor din interiorul clubului.
Ar trebui sa fim satisfacuti de optiunea
Consiliului European in favoarea unei economii
bazate pe cunoastere si inovatie. Astfel, dupa
aderare, nici guvernul, nici mediul de afaceri nu
se vor putea sustrage obligatiei de a aloca
fonduri in aceasta directie, iar Romania ar putea
sa speculeze, intr-o oarecare masura, ceea ce
economistii numesc "avantajul inapoierii": vom fi
stimulati sa ne racordam la economia europeana
a zilei de astazi, nu la cea a anilor '80 sau '90. Si
tot in acest context, putem spera intr-o
maturizare a mecanismelor de formare
profesionala continua, inca subdezvoltate in
Romania. Nu in ultimul rind, multi romani
(patroni, angajati sau someri) ar avea motive de
bucurie aflind de intentiile UE cu privire la
stimularea corecta si echitabila a intreprinderilor
mici si mijlocii, carora li se acorda un rol tot mai
important in peisajul economic comunitar.
In privinta politicii europene in domeniul
energiei, este adevarat ca documentele finale
ale Consiliului European nu se ridica la nivelul
ambitiilor Comisiei, enuntate in recent publicata
"Carte Verde". Totusi, asa cum s-a intimplat in
multe alte domenii, lista de principii si indemnuri
elaborata la Bruxelles va ajunge sa inspire si sa
constringa actiunile ulterioare. Sustenabilitatea
ecologica si nevoia ca sectorul energetic sa
contribuie la competitivitatea economica a
statelor sint, desigur, imperative de acum
consacrate. Dupa cum nu este tocmai o noutate
faptul ca si noi, ca si ceilalti europeni, ar trebui sa
consumam mai putina energie si sa ne orientam
catre surse mai curate si, de preferinta,
regenerabile. Insa intentia Uniunii de a se
asocia, ca entitate, negocierilor intre statele-
membre si furnizorii lor externi este o veste buna
si pentru Romania, pina acum destul de
vulnerabila in relatia cu bratul energetic al
Kremlinului.