Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Era, intr-adevar, liniste, era, intr-adevar, seara...

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    De fiecare data cand ma gandesc la autorul volumului Va fi liniste, va fi seara, Virgil Mazilescu, imi apare in fata ochilor cunoscutul tablou al lui Leonardo da Vinci Cina cea de taina. Imaginea aceasta e legata de intalnirile pe care le-am avut la restaurantul Uniunii Scriitorilor din Capitala, unde poetul, inconjurat de tinerii sai admiratori, trona asemenea unui Crist la Cina cea de taina, impartind painea si vinul, dar si ideile sale despre poezie mai tinerilor confrati. O aura de vid parea sa-i inconjoare fruntea mereu incruntata in cautarea unei expresii sau a unui ton menit sa puna pe ganduri auditoriul. Poezia pentru Virgil Mazilescu reprezenta singura justificare a modului de-a vietui in lume. Scria rar, in momente de sarbatoare, dar era permanent animat de o stare de iluminare ce concura cu insasi poezia. Incarcatura sa launtrica era transmisa si celorlalti, prin intermediul cuvintelor si gesturilor menite sa induca auditoriului o stare vecina cu hipnoza. Exercita asupra discipolilor sai o fascinatie atat de puternica, incat acestia vedeau in el un fel de Salvator, venit sa izbaveasca prin poezie lumea pentru Judecata de Apoi... Mazilescu avea ceva din figura Salvatorului lui Llosa din Razboiul sfarsitului lumii, pornit intr-o cruciada impotriva realitatii si materialitatii lumii in care i-a fost dat sa traiasca. Femeile il adulau si, totusi, foarte putine au avut sansa sau curajul sa-si lege soarta de a lui. Chiar si sensibila Mady Marin, mama tuturor ranitilor intru poezie, care, de altfel, il venera, nu i-a putut darui iubirea de care avea nevoie poetul pentru a se vindeca de o alta iubire, dar si de patima sa pentru alcoolurile tari... La un moment dat, conform Jurnalului sau, aparut postum, intre cei doi se legase o idila. Ea nu a putut fi continuata tocmai pentru faptul ca amandoi imbratisasera aceleasi vicii si aceleasi idealuri. Amandoi erau incarcati cu aceeasi energie devastatoare pentru propriul lor destin. Poezia pentru ei a insemnat o ardere de tot. Si Virgil Mazilescu, si Mady Marin au avut un sfarsit prematur, ingrat. Postumitatea i-a recuperat asezandu-i la loc de cinste in istoria literaturii romane.

    Fiecare intalnire cu Virgil Mazilescu era pentru mine, ca si pentru multi tineri, o sarbatoare si o lectie de literatura si de viata. Despartindu-te de el, te intorceai acasa cu ferma convingere ca poezia e cel mai important lucru de pe lume, pentru care merita sa-ti sacrifici existenta. Prin urmare, simteai ca nu scrii si nu traiesti in zadar. Ca acolo, sus, cineva te ocroteste. Totul era sa nu accepti niciun compromis. Altfel, mai devreme sau mai tarziu, urma sa vina si scadenta, judecata divina.

    Acesta era si punctul nodal din care izvorau disputele sale cu Nichita Stanescu. Mazilescu era adversarul inversunat al oricarei forme de colaborare cu regimul ceausist, pe care-l cataloga, in gura mare, drept criminal. Nichita Stanescu, in expansiunea sa lirica, comisese versuri care puteau fi interpretate si asa, si asa. Virgil Mazilescu nu putea ierta faptul ca Nichita, in plina era ceausista, scrisese Rosul vertical. Privita acum din perspectiva timpului, nu putem spune ca Nichita Stanescu a facut cine stie ce concesii ideologiei comuniste. Dimpotriva, poezia sa exalta primordialitatea ideii si a spiritului in fata materiei. In ceea ce-l priveste pe Virgil Mazilescu, el a fost consecvent principiilor sale, atat in viata cea de toate zilele, cat si prin opera pe care ne-a lasat-o. Si totusi, intre cei doi exista, probabil, la nivelul subconstientului o afectivitate nemarturisita. Nichita Stanescu, ca si Virgil Mazilescu, de altfel, a fost un risipitor. El s-a calauzit dupa principiul dupa care se orienteaza cei care incearca, experimentand, sa descopere forme noi de existenta, combinand in laborator mereu alte elemente si imagini, explorand mai mult exteriorul decat lumea dinlauntrul lor. Virgil Mazilescu, experimentand si el, a cautat, inspirandu-se dupa principiile promulgate de vechii alchimisti, sa reduca lumea la esenta, cautand sa ajunga la formula ideala, prin care plumbul putea fi convertit in aur pur, adica in poezie, iar zgomotul din jur in tacere asurzitoare. Primul si-a desfacut deasupra lumii stufoasa sa coada de cometa, imbibata cu particule radioactive, ce ne „iradiaza" si acum, celalalt s-a adancit in el insusi, transformandu-se in crisalida. S-au stins unul dupa altul. Mai intai Nichita Stanescu, in 1983, apoi, la mai putin de un an, in august 1984, Virgil Mazilescu, lasand un dublu gol in viata noastra literara.

    Dupa moartea lui Nichita Stanescu, Virgil Mazilescu s-a schimbat. Parghiile nevazute care-i mentineau vointa treaza au cedat. Poetul s-a cufundat din ce in ce mai mult intr-o boema al carei final era previzibil pentru toti. Drama sa existentiala s-a suprapus cu una literara. Poate ca lupta cu ingerul poeziei lui Nichita constituia pentru el colacul de salvare de care Mazilescu se agatase ca sa se salveze de la inec. Poetul a luptat cu un Nichita Stanescu viu, plin de farmec, pe cat de sclipitor, pe atat de lunecos, dar acum trebuia sa lupte cu un alt Nichita, trecut dincolo de Styx. Era prea mult pentru un om obosit de existenta. Nichita Stanescu devenise o legenda. Ce sens mai avea sa lupti aici cu el!? Virgil Mazilescu n-a cedat, a mers pana la capat. A mutat lupta pe un alt taram, cel al umbrelor, devenit el insusi o legenda dupa nasteptatul sau sfarsit...

    Legat de Mazilescu si Nichita, mi-a ramas in minte o intamplare care s-a petrecut in 1982, cu un an si ceva inainte de moartea autorului Necuvintelor. Dupa o petrecere pe terasa Uniunii, Mazilescu m-a invitat la el acasa.

    Iesind de la bodega, am traversat Calea Victoriei, am trecut prin Piata Amzei, oprindu-ne o clipa in preajma blocului unde statea Nichita. In dreptul celebrului plop Gica, ne iesi in fata un caine negru. Vecinatatea casei lui Nichita il indemna sa adopte o atitudine rezervata. Mangaind maidanezul pe crestet, i-am soptit la ureche celebrele versuri ale lui Stanescu: "privesc la nenascutii caini, cum pe nenascutii oameni ii latra". Javra scoase un schelalait jalnic... Mazilescu imi facu semn s-o luam din loc.

    Cu barba infundata-n piept, Virgil Mazilescu pasea alaturi cufundat in ganduri. L-am intrebat daca nu cumva l-au deranjat cele doua versuri pe care le-am recitat din Nichita. Nu, nici intr-un caz. Imaginile cu nenascutii caini care-i latra pe nenascutii oameni erau admirabile. Nu impotriva unor astfel de poezii lupta Mazilescu cu Nichita. Aici era vorba de un alt Nichita, cu adevarat inspirat. Pe acest Nichita Mazilescu il admira. Nu eram sigur daca retinusem corect versurile. In poezia lui Nichita, nu mai stiam cine latra pe cine. Nenascutii caini pe nenascutii oameni sau invers. Virgil mi-a spus ca, dupa opinia lui, erau valabile ambele variante. Ambele isi aveau tragismul lor. Din Piata Amzei, am cotit pe niste stradute si am iesit in Piata Romana. De acolo, am luat-o in sus, fiecare adancit in gandurile sale, spre Calea Mosilor, traversand un Bucuresti potopit de un amurg sfasietor. Era, intr-adevar, liniste, era, intr-adevar, seara...


    © Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

    Ultima ora

    editorial

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Pavel LUCESCU

    Cine profită de madam Şoşoacă

    Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

    opinii

    Distrugerea statuilor

    Alexandru CĂLINESCU

    Distrugerea statuilor

    Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    pr. Constantin STURZU

    De ce este atât de aspru Postul Mare?

    Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

    Roboţi

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Roboţi

    Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

    pulspulspuls

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

    Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

    Caricatura zilei

    La reciclat pet-uri și doze

    Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

    Cumpara editia digitala

    Vremea in Iasi

    Curs valutar

    Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri